Am citit cartea asta si m-am cam blocat.
Luni de fiere
Bai, am citit-o cu sufletul la gura. Nu pot sa spun ca mi-a placut la nebunie insa nu am putut sa o las din mana. Pe scurt, vorbeste despre drama cuplului contemporan, insa in mod sigur nu a fost inca o cugetare plictisitoare despre ce se intampla si cum decurg lucrurile intr-o relatie.
Povestea incepe usurel asa, un cuplu cuminte pleaca intr-o croaziera spre India, cu cele mai bune si de altfel culturale intentii. Pe vas apare in schema jumatatea masculina din cuplul 2 care retraieste povestea lui de dragoste [si ura, vedem pe parcurs], povestind jumatatii masculine din cuplul 1. Pare complicat, dar nu e. Ideea e ca povestea cuplului 2 e socanta. Stau si ma intreb cum naiba poti sa iubesti si sa urasti atat de mult o persoana? Aceeasi persoana. Cum poti sa fii una cu persoana pe care o iubesti, cum poti sa o venerezi, sa te obsedeze calitatile, dar mai ales defectele ei? Si dupa ce ai vazut totul, sa o urasti cu pasiune. Si sa o distrugi. Si sa accepti toate mizeriile din simplul motiv ca nu poti renunta. Stilul pentru ambele stadii [love/hate] e grotesc, violent, socant, dar iti pui intrebari. Oare e un caz izolat sau chiar se intampla more or less asa? Oare drama cuplului modern e valida?
Dupa care te loveste si cuplul 1, victimele presupuse ale cartii. Bai, ei erau ok asa, pe stilul relatie de confort, credeau ca se iubesc si ca le este suficient. Nu impartaseau o pasiune nebuna unul pentru celalalt, dar viitorul lor parea conturat. Aici intervine elementul perturbator, ispita. Barbatul o ia razna cand povestea tulburatoare a celuilalt personaj de sex masculin se proiecteaza asupra relatiei lui perfect normale. Pana la degradare nu mai e decat un pas, pe care personajul nostru il executa ezitand. Drama continua rapid si finalul ii gaseste pe protagonisti asumandu-si consecintele faptelor lor si adunand bucatelele din viata candva normala. Nu ma asteptam sa se termine atat de brusc si trist.
Cu toate acestea, nu m-am oripilat. Intr-un mod ciudat, sunt de acord cu autorul cu ideile trasate prin povestea personajelor [dramatizata maxim de altfel].
"Cuplul modern isi iubeste propria criza". Ne iubim intens, ne plictisim, incheiem ca sa nu ajungem sa ne uram cu disperare. Nu putem functiona altfel. Nu putem trai in linistea unei relatii sigure, dar fara emotii din calea afara. Si aici componenta sexuala are un mare rol [in cazul cuplului din carte, trece de orice limita a perversiuniilor sexuale]. Si nu putem accepta compromisul atunci cand emotiile de la inceput se pierd pe drum.
"Vegheaza sa nu te pierzi in personalitatea cuiva, barbat sau femeie" [Scott Fitzgerald] - adevarat pana la capat. Nu pot sa cred ca aia e iubire, ci obsesie sau personalitate foarte slaba. Nu pot sa-mi dau seama cum naiba poti ajunge ever in situatia asta, insa realitatea [altora, ce-i drept] imi dovedeste ca se intampla.
Poate ca e dura cartea, poate ca mesajul e prea trist si prezentat la modul cel mai scarbos posibil, dar cred ca si-a atins obiectivul. Si eu am si mai multe intrebari decat inainte.
"Prea mult trecut, nu destul prezent si niciun viitor" - mi-a ramas in minte, maybe I will fix that...
This world is watching me...
