Ready for the next episode

Cand stau si ma gandesc la anul 2013, am in cap un singur cuvant: schimbare. Schimbare planuita, asteptata, dar si schimbare fortata. Un nene, mare leader de companie multinationala, spunea ca poti sa cresti atat pe plan profesional cat si pe plan personal doar daca iesi din zona de comfort si te zbati in ape straine. Asadar, am iesit din zona calduta si m-am avantat de buna voie intr-o lume noua, pe care nu o cunosc, dar pe care sper sa o cuceresc intr-o zi. Apa e rece, nu stiu sa inot foarte bine, sunt tot felul de curenti, s-ar putea sa fie si rechini, dar eu nu ma opresc pana nu ajung la mal. 

Have a little faith

Inainte sa te apuci de impachetat cadouri, de mancat sarmale si cozonaci, de pupat sub vasc si de trimis mesaje simandicoase tuturor prietenilor, opreste-te o clipa. O clipa in care sa te gandesti la anul care se incheie [thanks, God].

Press 1 for everything

Ca sa continui lista relativ lunga de posturi de dragoste, vin cu un topic caruia nu pot sa-i dau de cap. Adica n-am nicio concluzie, doar arunc pareri si sper sa ma contrazica cineva.

Si anume: cum mergi mai departe cu altcineva cand deja ai dat totul intr-o relatie anterioara? Stiu ca suna pompos, nu poti sa dai totul intr-o relatie, dar e vorba de perceptie. Adica eu simt ca am dat tot ce puteam sa dau, m-am implicat mai mult decat in orice alta legatura romantica, am crezut pana la cer si inapoi si acum am realizat cat de gresit a fost. Nu e nimic, asa e in viata, ne scuturam si mergem inainte dar cum construiesti altceva cand toate resursele tale au fost epuizate pe Taj Mahal? Care a fost construit frumos, maret dar la care eventually lucrarile s-au incheiat. 

Ma uit la el si zambesc trist. 

Esti ok, suflet ratacit, ii soptesc, dar ce nu stii tu e ca eu sunt si mai lost. 

Nu am nimic sa-ti ofer, in afara de incertitudine, neincredere si un milion de intrebari. 

Tu vrei sa construiesti, dar eu am consumat tot

Tu vrei sa descoperi, dar eu m-am pierdut pe mine

Tu vrei sa ramai, dar eu nu iti pot asigura vreun loc in marele meu gol sufletesc...

Stiu ca o iubire nu e niciodata la fel, e doar traita diferit, dar diferit inseamna mai bine? Altfel inseamna mai mult? Stiu raspunsul pe care l-ar da barbatii: hell yeah!, dar noi, mimozele feminine, noi ce asteptam? Rezultate diferite la aceeasi abordare? Retrairea aceleasi povesti de dragoste on and on?

Poate ca pentru fiecare in parte totul inseamna orice, ceva sau nimic... Choose your everything...

This world is watching me...

Cealalta femeie

Cealalta femeie e un concept stravechi dar totusi atat de actual si in zilele noastre. Mai ales in zilele noastre. E un never ending story cunoscut, barfit, acceptat, urat, dar real. 

Am fost in ambele posturi: de femeie si de cealalta femeie. Asa ca nu povestesc din carti, ci din ce am inteles eu din aceste situatii. 

Daca

...ai sti azi ca maine totul se va schimba te-ar apuca disperarea sau din contra ai trai totul la maxim? Ai cauta solutii sa nu se termine sau te-ai bucura de ultimele clipe de fericire?
Raspunsul poate ca pare simplu, de aia avem atatea citate despre cum sa traiesti clipa, despre cat de scurta e viata si lista poate continua.
Insa nu e simplu... Nu stiu daca e o chestie pur feminina dar acum ceva timp as fi facut ca trenul. M-as fi panicat, m-as fi zbatut, mi-as fi pus zeci de intrebari si as fi incercat sa schimb finalul. As fi cerut duble pana mi-ar fi iesit. As fi cerut timp...
Ce as face acum daca as sti ca maine totul se termina? Te-as saruta pana m-ar durea buzele, te-as strange in brate pana as simti ca ma sufoc, te-as privi pana mi s-ar usca lentilele si te-as iubi si mai mult. As inchide apoi ochii ca sa raman doar cu parfumul tau in minte si cu momentele cand inca ma iubeai...nu as cauta solutii pentaru ca as sti ca nu exista...
Pacat ca traiesc deja mainele....


This world is watching me...

Mesaj pentru tine

Tu, care-mi faci cafeaua amara in fiecare dimineata...
Tu, care-mi dai sperante si apoi imi retezi aripile candid...
Tu, care nu ai explicatii pentru toate mizeriile pe care le faci...
Tu, care te joci cu destinele oamenilor...
Tu, care ma lasi sa ma bucur azi, dar maine ma lasi in bezna...
Tu, care nu stii ce vrei...
Tu, cu toanele tale...
Tu, care esti o loterie jalnica...
Tu, care-mi oferi momente incredibile dar pe care mi le iei rapid ca sa nu cumva sa ma obisnuiesc...
Tu, care pretuiesti aparentele...
Tu, care-mi oferi si zambete si lacrimi?

Fake it

Am mai spus-o si o repet: oamenii pot face lucruri minunate prin munca, ambitie si antrenarea mintii. Si cateodata prin simularea unor comportamente. 

Filmuletul de mai jos pune lucrurile intr-o perspectiva diferita: cum gesturile non verbale iti influenteaza mintea  care iti influenteaza mai departe deciziile din viata si cine esti tu cu adevarat. Cum simularea unor atitutudini (de victorie, de putere) te pot conduce la rezultate foarte bune. 

Hints

Obisnuiam sa cred ca sunt, ca orice femeie, foarte atenta si receptiva la subtilitati. Ca ma prind inainte ca cineva sa imi zica verde in fata ceva, ca e suficient sa fii subtil/a si sunt acolo in poveste.

Ei bine, se pare ca m-am inselat sau o data cu varsta s-a dus dracului si cel de-al saselea simt. Mi-am iesit din mana si nu mai simt nimic. Si ma loveste cate o situatia neasteptata si ma trezesc ca nu stiu din ce parte a venit piatra. Dupa care aud in stanga si in dreapta de toti inteleptii care m-au avertizat. Ei mi-au dat semnale, dar eu nu le-am vazut. Pentru ca am inchis ochii, pentru ca am ales sa nu aud, pentru ca sunt femeie si orice ar fi simt. 

Data viitoare o sa ma pregatesc cu ceva mai formal:

Ps: Inteleptii se arata intotdeauna la sfarsit pentru ca orice om e intelept cand tace...

This world is watching me...

4 minute

...in care fumezi o tigara...

4 minute in care faci pe cineva sa rada...
4 minute in care faci dragoste...
4 minute in care vorbesti cu ai tai la telefon...
4 minute in care astepti metroul...
4 minute in care asculti melodia preferata...
4 minute in care tii un speech la o conferinta de presa...
4 minute in care ii pregatesti un sandwich dimineata...
4 minute in care astepti taxi-ul...
4 minute in care faci o plata online...
4 minute in care scanezi activitatea prietenilor de pe Facebook
4 minute in care canti sub dus...
4 minute in care te imprietenesti cu cineva...
4 minute la 17.26 vinerea...
4 minute in care te indragostesti...
4 minute in care te desparti de cineva...
4 minute in care fumezi o tigara...

Iti ia 4 minute sa faci lucrurile de mai sus. Nu stiu daca sa ma bucur sau sa ma intristez...

4 minutes

This world is watching me...

Biutiful

Traim vremuri senzationale [adica pline de senzatii care mai de care], cu urari de La multi ani pe WhatsApp, cu invitatii la nunta pe Facebook, cu likes in loc de complimente, cu Instagrame in loc de poze stupide dar reale, cu 24/24 sharing online si cu 0% sinceritate. 

De aceea, am fost maxim de surprinsa sa primesc un compliment live, balbait si dragut de la o persoana care n-ar fi promis asa o galanterie. Sa-l redau in forma in care l-am primit:

- Ralu, esti o femeie frumoasa...sa nu uiti niciodata asta...

- Ce?? reusesc sa miaun eu in timp ce mi se dilata pupilele...

Welcome to the jungle

Desi ne-am sofisticat si tehnologizat pana n-am mai putut, viata a ramas o jungla. Luptam intre noi si cu noi insine, luptam pentru putere, pentru supravietuire, vanam fara mila, profitam de vulnerabilitatea fiintelor din jurul nostru si suntem cameleoni sub hainele de firma. Jungla nu mai are liane ci cubicals dar regulile au ramas aceleasi - nu exista reguli, nu exista decat prietenii de moment, nu exista decat dragoste de sine, nu exista Dumnezeu. 

Din vremea tineretilor mele cand credeam ca treaba asta e doar o melodie:

Welcome to the jungle

This world is watching me...

Puzzled

De cand ma stiu, aud o fraza obosita menita sa justifice toate mizeriile si lucrurile naspa care ti se intampla - totul se intampla cu un scop, o sa vezi mai devreme sau mai tarziu. Totul e parte dintr-un puzzle maaare in care piesele se leaga, doar ca exista 2 probleme: nu vezi de la inceput contextul mare sau cum arata imaginea de ansamblu si nu stii cat o sa dureze pana cand gasesti piesa care lipsea. Si ar mai fi ceva: puzzle-urile ar trebui sa fie doar pentru copii pentru ca ei au mintea limpede si simplista, nu fac scenarii si presupuneri si nu au o strategie. 

Revenind la intelepciunea straveche, se pare ca exista oameni buni sau care fac lucruri bune [pentru altii, benevol] si oameni care isi vad doar propriul interes. Cumva, intotdeauna am fost in prima categorie. Adica imi pasa mai mult de ceilalti decat de mine. Incerc sa tin cont de parerea si sentimentele omului de langa mine inainte sa ma gandesc la mine, imi ajut prietenii inainte sa fie nevoie, fac si munca colegei de birou ca sa iasa prezentarea ok si renunt la chestii ca sa-i fac pe plac mamei. Nu sunt frustrata ca am o abordare de toanta sef, de cele mai multe ori sunt fericita ca ajut. Desigur, intotdeauna ma gandesc ca atata timp cat esti bun cu oamenii vei atrage lucruri bune in viata ta. 

Si aici intervine dilema: imi lipsesc cateva piese esentiale din puzzle caci lucrurile bune nu par sa se intoarca. Nu mi se intampla cacaturi in mod constant, ci doar atunci cand cred ca lucrurile merg bine. 

Asadar sunt in cautare de piese, cine mi-a luat fix piesa care imi trebuia acum, va rog sa mi-o inapoieze. 

- As vrea sa continui jocul...sopteste timid ea

- Cred ca ai gresit jocul, nu era puzzle, ci sah. Mat....se aude o voce din intuneric...

This world is watching me....

Let them go

Am vazut de curand un episod dintr-un serial in care personajul feminin explica cum si de ce a calcat stramb in [afara] relatia ei. Nu, nu a fost plictiseala sau razbunare sau alcool peste masura. A fost o chestie asumata [si nu doar un one time event] pe care o regreta, insa din care a invatat ca de fapt il iubeste pe cel pe care l-a inselat. . Pai cum cucoana te-ai prins ca il iubesti pe boul pe care l-ai omenit? Cand erai cu poalele-n cap sau cand fumai tigara de dupa? "Mmm, nu m-am convins din prima, mai incerc pentru urmatoarele luni, daca nu merge inseamna ca eu chiar tin la Georgel. Care sigur o sa inteleaga si o sa aprecieze maxim momentul in care ii spun ca mi-am dat seama ca il iubesc pe el pentru ca l-am inselat in mod repetat si nu a functionat".

Stiu, suna siropos si putin credibil dar mie mi-a aprins un beculet. Cum ca viata asta se joaca cu sentimentele tale. Cum ca realizezi chestii importante prea tarziu si prea cand nu le mai ai. Cum ca ti se pare ca esti prost acum, dar de fapt maine poti sa fii si mai prost. Cum ca gemul de prune pe care ai putea sa-l mananci azi e mai bun decat dulceata de rubarba care crezi ca-ti trebuie maine. 

Melodia asta cam spune ce gandesc eu acum:
Let go

si avem si varianta romaneasca:

M-am indragostit numai de ea

Asa ca traieste azi, fii multumit azi, iubeste azi si spune-i azi. Don't let them go...


This world is watching me...

I'm paying cash

          Povestea cardului meu de credit cred ca e povestea multor oameni. Mi-am dorit libertatea de a cheltui bani cand am nevoie, nu doar cand am. Am cheltuit, am fost fericita cu pantofii, curelele, biletele de avion pe care mi le-am achizitionat la un click sau POS distanta. Culmea e ca libertatea de a cheltui bani pe care nu-i ai nu e doar un moft asumat ci o pacoste financiara si sufleteasca. Cu ajutorul dobanzilor ingrate si deloc simbolice care te afunda si mai tare in datorie, m-am luptat 2 ani in mocirla ratelor lunare destul de grase, fara sa ma mai bucur de vreo cumparatura spontana.

           Dar azi, ca un alcoolic vindecat, pot sa dorm linistita ca am inchis datoriile, nenorocitul de card mi-a expirat, iar ispita rochiilor de care nu am nevoie neaparat nu ma mai ademeneste. Dupa 2 ani de cotizat dobanzi ca la balamuc, ii urez bancii un mare KISS my ASS [varianta soft care poate fi reprodusa aici] si te pup, pa pa.

Libera in saracia mea e muult mai bine decat dependenta de mofturile over priced*.

si morala, in caz ca erau dubii ca lipseste:

This world is watching me... I'm paying cash

*sa-mi fi cumparat 5 perechi de Louboutin si nu plateam atat cat am cotizat la cardul minune.

Fotbal si poezie

De mult ma chinui sa ajung si eu pe stadionul de fotbal Arena Nationala din Bucuresti sa vad un meci in mod civilizat. Asa ca in seara asta, iata-ma printre suporteri infocati din toata tara sa sustin o echipa cu care nu tin in mod obisnuit, Steaua, intr-un meci cu o neica nimeni Dinamo Tibilisi. 

Va impartasesc din intelepciunea acumulata in marea partida:

- sa nu cumva sa ai cosmetice la tine pentru ca trebuie sa le arunci la intrare. Da, stiu, te gandesti de ce mama naibii  ar veni cineva cu farduri la meci, insa o femeie cam are mereu o treaba de retus sau last minute date in geanta. Asa ca pe mine distractia la meci m-a costat 20 ron biletul si 130 ron rujul. 

Drama queen

Dupa jalea din ultimele saptamani si concluzia ca sunt o candidata serioasa la premiul Cel mai prost din curtea scolii, apare el cu:

Raspunsul meu, mai vocal si mai rosu:

Cine are ceva de analizat sau vreo problema de despicat in 100 sa apeleze la mine. Ofer analize minutoase si absolut inutile, creare de probleme false, amplificare gratuita a unor chestii minore, victimizare pentru cacaturi care nu conteaza, invinuire pentru decizii indiferent ca au fost bune sau nu -  rog seriozitate, dau la schimb drama. 

This world is watching me... I'm a woman, I over-analyze...

Cel mai prost din curtea scolii

Am unul din acele momente in care ma simt fix cel mai talamb om de pe planeta. Cel mai idiot, cel mai cu vaca, cel mai "acum am coborat din copac". Si faza tare e ca e mai rau ca la scoala cand nu stiai lectia sau nu pricepeai cum vine integrala aia.

Daca stii sentimentul, atunci esti cu mine acum. Intr-un film prost. Nu vreau sa elaborez pe ce s-a intamplat de ma simt asa, ci pe ce fac mai departe. Daca as fi un om matur, as zice "ok, feedback taken", as analiza ce e de facut pe viitor si as merge mai departe surazand ca am ce sa invat.

Cum nu sunt inca un om matur ci doar pretind, ma simt trantita de toti peretii, fara sanse de a scapa de tristete semi-furioasa. Sunt nervoasa pe mine, pe context, pe lumea care nu ma intelege [desi nu zic nimic in sensul asta], pe orgoliul meu de 2 bani, pe mintea mea care nu poate sa inteleaga ca a gresi e omenesc. Si ca uneori exista subiect fara predicat si e ok. Si ca nu trebuie sa faci mare buzz daca azi nu stii, daca maine nu stii, dar poimaine o sa inveti.

O sa ma calmez, o sa-mi pun o muzica buna, o sa sterg zambetul fals de pe fata, o sa ma scutur bine de cenusa asta pe care mi-am pus-o in cap si o sa incerc sa trec peste. Probabil nu o sa-mi iasa din prima, probabil o sa mai sufar in tacere ca o eroina penibila din filmele alea de casa [adica in care o ea trece prin toate cacaturile singura si neajutorata si vine unu' si o scoate din buda fara ca ea sa-i fi zis vreodata vreo problema sau suferinta*].

Fredonez "dupa rau vine bine" si ma gandesc ce bine e sa fii un om responsabil si matur....

* nu ati vazut niciun film cu plot-ul asta? inseamna ca sunt singura care mai pune botul la filme cu rating sub 6 pe imdb.com.

Splendoare in iarba

Mama, ce-mi plac oamenii carora le plac natura/sa fie in natura/sa fie liniste si pace/sa iti auzi gandurile/sa admiri fauna si vegetatia/sa fii aproape de cer/sa nu simti miros de tutun sau de gaze de esapament/sa nu auzi claxoane si injuraturi. Daaar, eu nu sunt una dintre ei...

De deochi

Zi nasoala de luni. O stii, o astepti, o atragi.

Dupa o sedinta, imi bubuie capul. Nimic anormal ai zice, insa e durere din aia de iti vine sa iti iei lumea in cap si sa lesini de buna voie. Ma duc la masaj, ma plang de durerea mea si mi se spune ca sunt deocheata [nu, adica nu pornache], adica treaba de mai jos:

Deochiul este o superstiție care spune că anumite persoane, în special copiii și lăuzele^[1], pot fi "vătămate" printr-o privire admirativă sau invidioasă. Deochiul se manifestă prin dureri de cap, căscat continuu, febră [..]. Deochiul poate fi involuntar sau intenționat, însă efectele sunt identice și proporționale cu puterea invidiei sau admirației^[2].

[sursa http://ro.wikipedia.org/wiki/Deochi]

Cum nu sunt nici superstitioasa nici lauza, ma pufneste rasul. Lasa-ma nene cu deochiul tau, ii zic baiatului care 'muncea' la celulita, pardon fermitatea picioarelor mele. Insa el ii da inainte si baga rapid un Tatal nostru. Il aud cum casca incontinuu. Bai, e nasoala treaba, imi zice vadit preocupat. Cineva te-a secat de energie pozitiva si te-a incarcat cu energie negativa. Haide, Chuckie [Norris], coboara cu noi pe pamant; cine sa faca una ca asta? Am continuat noi povestea, eu nu si nu, el da si da; cert e ca dupa masaj si rugaciune ma simteam mai bine. 

Acasa in schimb m-a luat iar o durere puternica de cap de imi venea sa plang. Stau sa ma gandesc cu cine am interactionat,daca au ochii albastri [rumour has it ca persoanele cu ochii deschisi la culoare te pot secatui de energie], daca m-a privit cineva intr-un fel [bineinteles ca doar m-am imbracat like a boss], dar nu ma incanta concluziile. 

Ma mai uit un pic pe net si dau de un descantec [pe care evident nu l-am 'imbratisat']:

Dacă cutareva om rău la ochi se uită pătrunzător la altul și nu-și aduce aminte de sine, atunci acela la care se uită e deochiat. Fiindcă suferința aceasta e crezută ca efect al privirii ochilor, ea se numește deochi, adecă boala provocată de ochi răi.
Cel deochiat are durere de cap, puțină fierbânțeală, aprinderea feții și n-are gust de mâncare și de regulă cade într-o stare de moleșeală, de nu poate lucra nemica.

[sursa http://ro.wikisource.org/wiki/Desc%C3%A2ntec_de_deochi]

 

Deci? Sa credem in povestile astea sau sa ne linistim? Sa ne ferim de ochii incantator de verzi ai oamenilor si de glumele deocheate? Sa ne zicem de deochi sau sa luam un Nurofen cinstit [doua la nevoie]?

This world is watching me...sper sa nu ma mai deoache :)

Doar un e-mail sa-ti mai trimit

Observ cu tristete cum oamenii nu-si mai scriu mail-uri personale. Sigur, e mai simplu sa dai un SMS, un telefon, un mesaj sau tag pe Facebook, dar eu ce fac cu cele 3 adrese pe care le am? In fiecare seara, intru pe toate 3 si sterg majoritatea newsletter-urilor, spam-urile, notificarile de pe Linkedin, ofertele emag sau groupon, facturile de la RCS si Vodafone. Nimic, dar nimic personal. 

Ma uit la ofertele de la Victoria's secret; o fata zvelta tare de 48 de kg imi zambeste gales dintr-un costum de baie minuscul; suuuper, dau click pe costum si intru in raiul fomistelor, pardon, fotomodelelor. Neea, push up nu-mi trebuie [die, bitch], rozul nu ma avantajeaza, cu slipii aia te bronzezi ca naiba. Unde mai pui ca data trecuta am gresit tare marimea si m-am trezit cu un plasture in loc de triunghi. 

Mergem mai departe la newsletter de la femina [in caz ca nu stiti, e un portal de femei]. Titlu de mail "Cum sa ai o viata sexuala excelenta". Emotionata toata, intru pe articol sa vad ce surprize ma asteapta. O poza sugestiva si o gandire impecabila. Alimentele sunt cheia succesului, nu acrobatiile la care ma gandeam. Exista si o lista de alimente "sexy" in care locurile fruntase sunt ocupat de fasole Azduki [what the fuck is that], varza creata oparita [musai creata, altfel te "oparesti" aiurea], alge marine [servite cu unt sau cum?] si migdale inmuiate in apa [sa fie bine in-muiate :)]. Genial, mi-am facut meniul pe saptamana asta...

Credit Europe Bank ma anunta ca au o super oferta pentru jucarii [oare targeteaza cumva audienta sau e doar febra 1 iunie?], Groupon imi da si luna de pe cer [dar incepe cu dantura, doar x ron pentru o super dantura], iar emag invarte super discount-uri la LCD-uri [sar imediat sa-mi iau un 102cm, mai am sa vad daca reusesc sa-l bag in lift]. 

Best jobs sunt amuzanti tare. Acum vreo 4 sau 5 ani am facut si eu, ca tot romanul, cont si am pus diverse preocupari si domenii de activitate care ma intereseaza. Ori am fost retardata ori astia nu tin deloc cont de ce ai completat si de experienta pe care o ai. Altfel nu-mi pot explica de ce primesc in continuare super job-uri de reprezentant birotica, manager de raion sau cofetar patiser.

Si inca nu am ajuns la spam-uri. Ah, ce mail-uri savuroase. Castiga 1000 de euro pe loc, mareste-ti anumite parti ale corpului, intra aici sa vezi porn de calitate sau viziteaza vreun site dubios. De neuitat sigur, mai ales dupa ce-ti crapa calculatorul...

Dupa ce am "citit" portia din seara asta, ma gandesc serios ca nu e combinatie sa tin 3 adrese de mail - una serioasa de pe yahoo pe care o am in CV, una idioata, tot pe yahoo pe care o am din liceu [nu, nu e pisicutza69, e prima adresa facuta si na, are valoare sentimentala] si inca una pe gmail tot idioata ca numele meu era luat [dar care btw imi trebuie pentru blog]. Deci care sa fie castigatoare?

ps: in seara asta servesc o alga marina, prietenul meu sa apeleze la mine...

This world is watching me....

1+1 = Confesiunile unei monogame

Poate va intrebati ce fac Gigel si Viorel. Si eu ma intreb din cand in cand...Dar sa revenim la poveste:)

Musai trebuie sa citesti asta intai:

1+1

Subsemnata, o foaie de hartie mazgalita, un playlist peeeniiibiiil, mult ...ceai sa zicem [ok, nu era ceai, dar sa romantam povestea] si nici o solutie. Ce ne facem, fetelor din lumea intreaga, cand ne intereseaza 2 barbati in acelasi timp [o rog pe Jenna Jameson sa nu raspunda la aceasta intrebare]? Fie ca e atractie fizica/intelectuala, fie ca e ceva nou, fie ca sunt sentimente sau fie ca e greu de ajuns la inima lui. I-am pus eu pe axa frumusel si mi-a dat cu virgula. De fapt, nu ai sentimente pentru nici unul dintre ei, superficiala mica ce esti, sopteste dracusorul din mine. 

1+1

Sa nu aud vreodata ca fac 3. Matematic vorbind e simplu, un cuplu e format din 2 oameni, indiferent de sex. Nu cu inca o persoana in gand, nu cu inca una fizic, nu cu mama, nu cu prietena cea mai buna. Insa viata bate din cand in cand matematica [la fundul gol ca sa ma exprim plastic].

Nu, nu vreau sa vorbesc de inselat. Vreau sa povestesc de momentul ala ciudat cand crezi ca iti plac 2 persoane, cand crezi ca ii iubesti in egala masura si pe Gigel si pe Viorel, cand esti confuz/a pe cine sa alegi dintre pretendenti. 

Mi s-a intamplat si azi ma amuz de prostia mea. Ma vedeam cu Gigel, dar Gigel nu era hotarat; asa ca am iesit si cu Viorel dar nu eram eu hotarata. Asa ca pentru scurt timp am decis cu mare jale ca imi place de amandoi, dar nu stiu ce sa fac.

Skirt-less & skill-less

Nu am idee cine a inventat fusta [Coco doar a facut-o mai scurta si mai stylish] dar e cert faptul ca ea reprezinta un simbol indisputabil al feminitatii [ok, barbatii scotieni nu se pun].

Am avut si eu perioadele mele de fusta ca sa zic asa. Adica perioade de purtat fusta in fiecare zi, de aratat mandrete de picioare si evident de adaugat pantofi cu toc ca sa inchida frumos tinuta. Ultima astfel de perioada declarata a fost acum 3 ani, dupa aceea mi s-a pus pata ca nu-mi mai sta bine, ca am fundul cat China, ca nu mai gasesc o fusta decenta si am renuntat sa ma expun in mod constant. 

Ei bine, aseara am decis sa revin in forta. Am scos una bucata fusta noua tip creion cumparata recent, am gandit o tinuta, am selectat pantofi si colier si iata-ma pregatita de noi aventuri. Dimineata vine, eu ma imbrac fericita, ma pup in oglinda de bucurie, iau laptopul si atitudinea de bitching around si pac spre masina. 

A se sau a nu se?

Ca tot vorbeam de birocratie acum ceva timp in Tu cu cine faci banking?, iata o noua povestire pe aceeasi tema, de data asta cu Academia de Studii Economice.

Profitand de niste zile libere, m-am dus la ASE sa imi ridic diploma de dizertatie. Recunosc fara jena ca au trecut 3 ani de cand am terminat masterul si nu m-am sinchisit sa ridic nenorocita aia de diploma pentru ca nu mi-a trebuit. 

Episodul 1: ma prezint saptamana trecuta la cunoscuta cladire din Caderea Bastiliei si stau la o coada decenta. Ajung la ghiseu si imi spun dorinta. Cucoana de vreo 50+ primaveri cauta in registrele ei si ma gaseste din prima.

- Da, domnisoara, diploma e la noi, zice cu o voce hotarata [cam unde mama dracu' sa fi fost, daca nu la voi?]. Zambesc si nu-mi vine sa cred ca a fost asa usor. 

- Ok, pai am venit sa o duc acasa, zic eu fericita.

- Pai, trebuie sa "complectati" aceasta cerere si sa platiti o taxa de 200 de lei, adauga rapid ciufuta de la ghiseu, intinzandu-mi o foaie A5 de tot rasul.

Ma uit la foaie si ma loveste: trebuie sa ma duc la 3 alte ghisee sa iau niste semnaturi cum ca nu am datorii la ASE. 

- Nu va suparati, dar de ce trebuie sa ma duc in alte 3 locatii? Nu aveti o baza de date care sa confirme ca nu am dat nici un tun la institutia dvs pretioasa?, intreb aproape urland.

- Nu am ce sa va fac, asta e procedura, se stramba tanti triumfator la mine.

- Doamna, dar eu nu am stat la camin in timpul masterului, cum as putea avea restante de plata? si nici biblioteca nu am frecventat-o? Nu vi se pare exagerat?

- Nu conteaza, te duci sa-ti iei semnaturi, nu am cum sa-ti dau diploma altfel..

- Ok, sunt 3 cladiri diferite. Stiti cumva programul de la fiecare? Ca sa nu ma duc degeaba? 

- Nu, domnisoara, duce-ti-va sa vedeti, lasa ca e bun mersul pe jos, zambeste mieros la mine. La casierie nu mai gasiti acum, veniti maine.

- Pai maine nu aveti dvs program aici, ce sa fac?

- Veniti si saptamana viitoare, ce sa va fac...

Dupa ce latru la ea ca e bataie de joc si ca nu am timp sa umblu pe viscolul ala sa semnez o hartie igienica; ca eu muncesc 12 ore pe zi ca sa aiba ea pensie, ca nimic nu e sincronizat in ASE si ca am platit bani degeaba, ii arunc foaia in fata, ii zic ca nu pot sa tolerez asemenea tratament si plec mandra floare trandafir. 

Fit(ting) in life...

Cred ca oamenii sunt capabili de lucruri extraordinare atunci cand isi propun si mai ales cand isi pun mintea si ambitia la contributie. Cred ca avem in noi forta necesara sa depasim barierele fizice sau mentale, prejudecatile, lenea, indiferenta, lipsa de motivatie si de directie. 

Exemplul meu personal este cum am ajuns sa iubesc sportul. Stiu, suna plictisitor si probabil poti citi sute de povesti de succes pe net. Insa povestea mea nu e cu:"eram o balena cand aveam 16ani si uite-ma la 30 cum sunt trasa prin inel" sau "Fac sport in fiecare zi, ma duc la fiecare triathlon, mananc doar batoane proteice si jumatate din prietenii mei de pe Facebook sunt antrenori de fitness". Povestea mea e despre un om normal care a urat orele de educatie fizica din liceu si care a fost determinata [sa-i zicem si "ajutata"] de imprejurari sa imbratiseze diverse forme de activitate fizica si sa realizeze cat de important e sa fii fit.

La 16 ani - orele de sport mi se pareau inutile, nu m-am priceput vreodata la vreun sport [gen baschet sau handball], nu am reusit vreodata sa scot un timp bun la viteza [deoarece ratam startul de panicata ce eram], nu reuseam sa fac 4 ture [800m] la proba de alergat rezistenta; singurele puncte forte au fost la sol/saltea unde reuseam sa fiu flexibila [hehe, nu pot sa zic ca nu m-a ajutat asta in viata:)]. Mentionez ca aceasta lipsa acuta a nevoii de sport si a abilitatilor sportive nu mi-a afectat greutatea, ba mai mult, eram slaba bat.

Mysterious girls

A venit primavara, in sfarsit e soare si bine si poti sa iesi din casa fara pufoaica si fular si fara oribilitati de ugşi in picioare. Ca sa sarbatoresc primavara si Ziua Femeii cum se cuvine, in mod cliseistic, am iesit cu fetele in oras, de 8 Martie, pentru o ciorba, un Campari, un june dezbracat, fite cat cuprinde si multa voie buna.

Sa incep cu inceputul.

Subsemnata, obosita fleasca dupa 12 ore de birou si de solicitare cognitiva puternica, este chemata la datorie in Centrul Vechi la un bar la fel de obosit. Cum veneam direct de la birou, nu tu timp sa ma schimb, sa ma pudrez, sa ma parfumez din cap pana in picioare [clar n-o sa agat nimic]. Prima observatie cand ajung la locul de intalnire: barul era plin doar cu femei. Domnisoare, doamne [macar cu titulatura], tinere sperante sau colectionare de foarte multe primaveri, toate asteptau o seara incendiara, stropita din belsug cu alcool. Mi se pare un lucru aberant si ripostez, cum Dumnezeu sa ma distrez aici doar intre femei? In 2 ore o sa ne scoatem ochii...

Grupul de prietene cu care sunt se mareste considerabil, suntem 20 de femei insetate la o masa, iar chelnerul pare ca nu face fata. Comand si o salata ca sunt lesinata de foame si astept sa se livreze marfa ca sa pot sa functionez in parametrii de vineri seara. Nu cunosc decat vreo 3 persoane asa ca sper sa ma ajute muzica si galagia din bar ca sa nu fiu nevoita sa socializez treaza nemancata.

In timp ce visez la cateva anşoa din salata mea Cesar, se stinge lumina [panica, cum o sa vad eu sa alerg frunzele verzi prin farfurie?] si apar 2 aratari. Specific, 2 tineri al caror obiectiv e probabil sa distreze femeile care au iesit sa sarbatoreasca ziua lor in oras. Se misca "seducator" printre mese [aoleo, sunt dati cu ulei sau de ce naiba lucesc asa?] si isi aleg cate o victima. O nuu, ma mut pe partea cealalta a mesei ca sa nu fiu nevoita sa ma imbrancesc la ei in caz ca m-ar atinge. Incepe show-ul, femeile urla si aplauda, ei se dezbraca de inhibitii, eu visez ca proasta la salata mea. E ciudat cum femeile care aclamau puternic in momentul aparitiei lor, acum se dau pudice si "ranite" de comportamentul depravat la care, rand pe rand, sunt supuse. Dar vai, nu pot sa-ti pun mana pe patratele si nu poti sa ma tragi de par, nu sunt genul asta de femeie. Vai, maricico, ce ma fac acum, uite-l pe el, bombonelul, cum m-a luat pe sus si mimeaza ca ma sprijina doar in...

Will you...

...still love me in the morning?

Obisnuiam sa intreb, desi nu am rostit-o vreodata cu voce tare.

Despre dragoste si alte aiureli

Zi agitata la birou; se lasa cu injuraturi diplomate [da, asa e la corporatisti] si cu sanse foarte mici sa petrec seara alaturi de tanarul [meu] print. Satula de mii de abureli si PowerPoint-uri, ma decid sa raspund la telefonul fix [de obicei il ignor]. E receptia:

"Raluca, ai primit niste flori si un ursulet de plus", zice vocea entuziasmata a fetei de la receptie.

Cuba (libre)

Dupa cum am promis, sunt datoare sa povestesc cum am ajuns pe meleagurile cubaneze si ce minunatii am vazut/ascultat/simtit/mancat/facut pe acolo.

Decembrie 2012 [ultimul decembrie, dupa cum credeau stramosii mayasi] - timpul pentru o binemeritata vacanta [de altfel si singura] la cald si la soare.

Priorities vs want it all

Trec printr-o perioada tare ciudata. Haotica, frustranta si departe de asteptarile mele de la viata. Se numeste perioada want it all si e fundamental gresita. 

Pe scurt, vreau sa fiu campion [intentionat nu am pus femininul] la serviciu, vreau sa fac sport ca disperata, vreau sa am timp si energie pentru oamenii care imi sunt dragi, vreau sa pastrez aparentele cu oamenii care exista in viata mea pur si simplu, vreau sa impresionez si eventual sa intalnesc alti oameni si vreau sa am timp si pentru sufletul meu. Sa le luam un pic pe rand:

- campion la serviciu inseamna sa bagi ca migu' 14/24 fara sa astepti nimic in schimb [experienta personala nicidecum teorie valida]. Inseamna stres si vitamine si si cearcane si proasta dispozitie.

- daca adaugi sport like there's no tomorrow inseamna ambitie, eliminarea toxinelor, tonus bun si un pic de dispozitie buna dar si oboseala si mai multe vitamine

- daca faci un calcul mic pentru primele 2 elemente, timp si energie nu prea mai ai, dar din putinul ramas incerci si perseverezi ca idioata in directia asta

- aparentele le dai dracului

- sa impresionezi nu mai ai pe cine pentru ca nu mai intalnesti oaameni noi [pana si femeile de serviciu si portarii te cunosc si iti zambesc cu mila cand te vad in fiecare seara mancand din laptop la ora 9]

- timp pentru sufletul meu se rezuma la 1 ora in fiecare seara intre spalat pe dinti si somn. Nu tu manichiura, nu tu mers la coafor, nu lalaiala pe Secretul Victoriei, nu scris pe blog, nu facut sex [da, eu consider ca e timp pentru mine si ocazie pentru un zambet tamp].

Vorbesc cu o colega care ma vede daramata la prima ora a diminetii si ii spun ce ma apasa. Reactia ei - mai renunta tu la atata sport!!! Dintre alegerile evident putrede pe care le fac, tu alegi fix sportul?? 

Deci care e treaba? Alegem, prioritizam si noi sau miorlaim I want it all? 

Daca are cineva o solutie castigatoare pentru varianta a doua, sa-mi zica si mie...

This world is watching me...

Haters gonna hate

Tabieturi. Sunt perfect constienta de ale mele si le accept cu seninatate in timp ce le critic pe ale altora. Asa ca sunt viteaza si le scriu frumos ca sa stiu cat de mult trebuie sa multumesc celor care ma suporta asa cum sunt :) Deci:

- imi place sa fac dus cu apa fierbinte. Adica ma intelegi fierbiiinte, desi stiu ca e naspa pentru podoaba capilara. La cata claie am in cap imi imaginez ca e ok sa pierd pe ici pe colo. 

- nu cred ca o sa renunt vreodata sa ma uit la abdomen dupa absolut fiecare masa [chit ca e un pui chinuit chit ca e un mar de doamne ajuta], spre exasperarea tuturor 

- ma obsedeaza vasele nespalate si deci cu orice ocazie spal tot pe unde prind [as merge si mai departe sa spun ca prefer sa spal vasele decat sa gatesc]

- sunt o mare fana a excelului si a lucrurilor organizate; ma ajuta natura job-ului insa si cand plec intr-o vacanta parca as pregati un fisier mic cu de toate [ce facem pe zile, unde sunt muzeele localizate, care e programul, unde e strada de shopping, unde se bea bine, unde suntem pozitionati pe harta si cat ne ia sa ajungem]

- trebuie musai sa mananc de indata ce ma trezesc. De obicei sunt lihnita dupa un iaurt seara asa ca ma culc cu gandul ca ma trezesc si mananc mult. Niciodata nu se intampla sa mananc mult dar nu e rau sa visezi.

- ma relaxeaza foarte tare sa mi descarc nervii injurand. Nu, nu ca un birjar, nu extrem de vulgar, dar asa de comitet. Mironositele nu mi-au placut niciodata.

- imi place sa-mi cumpar pantofi in toate culorile desi nu am nevoie de ei si evident nu-i port. Evident pe asta am lasat-o ultima pentru ca e plictisitor sa auzi acelasi lucru de la orice femeie. 

- imi place sa vorbesc si sa comentez/bomban la orice film. Prietenii mei se jura ca nu mai merg cu mine nicaieri, mie nu mi se pare ca exagerez daca despic firul in 4 la fiecare scena, lansez scenarii, comentez tinuta actorilor si foarte important ma documentez si dupa ca sa pot sa mai emit alte teorii cu privire la film.

Nu-mi vin in cap alte idei acum, sunt sigura ca daca intreb in jur primesc mai multe, dar zic sa pastram misterul...

This world is watching me...

Version 2.0.1.3

Nici nu stiu cu ce sa incep.. cu vacanta din Cuba, cu trilogia Fifty shades of grey sau cu rezolutiile pentru 2013? Parca a trecut asa mult timp de cand impartaseam intamplari stupide din viata mea [da, s-au intamplat in continuare, doar ca nu am apucat sa le scriu].

Bun, zic ca se cuvine sa incep cu bilantul 2012 si cu rezolutiile noului an. Ma apuc sa ma uit rapid peste New year, new resolutions desi stiu prea bine ce am scris si cu cat patos poetic am demarat in anul ce tocmai s-a incheiat. Ca sa o dau scurt, din punct de vedere personal a fost un an minunat [de aici si lipsa povestilor triste, melancolice, de inima rea de pe blog], insa din punct de vedere profesional am fost cam pe langa subiect. Sa nu exagerez, traim vremuri de criza insa nu mi s-a micsorat salariul, nu am fost data afara si nu am mancat mai mult rahat decat mananc de obicei. Insa in continuare nu fac mai mult din ce imi place, nu reusesc sa scap de stres, nu scap de oameni idioti si nu progresez. Stiu ce vreau insa mi-e frica sa fac marele pas. Mi-e frica de schimbare si de noi inceputuri; ma simt ca intr-o relatie reesapata care stiu ca scartaie, ca nu mai e ce-mi place [gen nu mai esti barbatul de care m-am indragostit], ca fac compromisuri si ca incalzesc ciorba la nesfarsit. 

Ca sa inchid tot cu ceva pozitiv [una buna, una rea si inca una buna], am vizitat locuri interesante, nu Peru cum imi propusesem ci Cuba [revin cu detalii], am citit muulte carti [printre care si mai sus numita], am ascultat povesti de viata, am descoperit placerea de a bea un vin bun [duse sunt vremurile cand amestecam vinul ieftin cu Cola] si cred eu ca m-am [mai] maturizat. Am invatat ca familia e cea mai importanta constanta din viata mea si ca oamenii care conteaza te iubesc chiar daca esti slaba moarta sau cu oportunitati pe ici pe colo.

As putea sa derulez o multime de alte lucruri, dar vreau sa ma focusez pe viitor.

Asa ca in 2013 [cine stie, o fi ultimul sau au facut mayasii loc pe piatra?] as vrea tare mult sa:

- iau o decizie din punct de vedere profesional si sa traiesc impacata cu ea

- nu pierd 2 prieteni dragi chit ca trebuie sa-mi calc pe mandrie sau sa imi asum o bataie :)

- ma bucur de nepotelul meu [acum are 2 luni, dar creste ca Fat Frumos]

- sa mi impac stomacul care ma "irita" maxim [ah da si sa merg la toate controalele medicale la care sunt restanta]

- sa-i duc pe ai mei intr-un concediu; merita din plin si nu le-o arat suficient de des

- sa nu mai fac exceluri cu calcule de bani, de costuri, de rate, de economii [ok, blufez, nu am reusit niciodata sa strang - here's your resolution, Batman]

- sa ma judec mai bland si let it loose din cand in cand; am doar 26 de ani si ma port de parca as avea +10 si se termina lumea si eu nu am planul final. 

- sa pornesc ideea de business pe care o tot aman

- sa-i gatesc si eu o masa cinstita tanarului care imi face viata mai frumoasa. Adica nu orez, nu paste, nu omleta, ci o friptura de vita medium rare asa cum ii place. Si eventual sa nu fie talpa de bocanc, dragostea ajuta la multe, dar sexul pe stomacul gol sau consternat merge doar o data :)

si ca tot suntem in sezon: sa achizitionez si eu pantofii aia Jimmy C. de la reduceri de pe net-a-porter. 

Asadar, nu am un moto inteligent pentru 2013, nu pot decat sa go with the flow. Asa ca la 20 si ceva de ani.

This world is watching me...