Urasc nuntile. Imi displac total traditiile idioate si pomposul si ingramadeala de rude si stresul maxim care vin automat cu o nunta.
Cu ideea asta in cap, am plecat bombanind spre Ploiesti pentru a participa la cea de 54 nunta [cred] la care sunt nevoita. Ah da, si cu ploaie si cu intuneric si un DN1 de tot rasu'.
Buun, sambata dimineata am alergat ca disperata intre mall pentru ultimele achizitii, supermarket si coafor, i-am consiliat pe ai mei in ceea ce priveste imbracamintea de nunta [seriously, dad, nici pana acum nu ai invatat sa asortezi cravata la costum??; mami, alea nu sunt tocuri!!]. Cu nervii la pamant, iesim din casa dichisiti nevoie mare cu destinatia biserica. Ploua cu galeata, dar nu pare sa-i deranjeze pe ai mei; eu in schimb sunt maxim de nervoasa ca mi se strica parul asa ca nu cobor din masina decat cand ajunge tati cu umbrela si ma escorteaza pana la intrarea in biserica. Fiindca e nunta de oameni de seama ai orasului, avem covor rosu si paparazzi asa ca ma simt un pic in Gossip Girl cand apar ravasitoare in rochita mea de papusa si tocurile fantastic de mari impecabil asortate cu machiajul si atitudinea cool.
Cum nu sunt o evlavioasa, slujba mi se pare extrem de lunga [adica, am inteles de prima data faptul ca se cununa robul cu roaba, seriously au repetat de cel putin 5 ori]. Imi dau sacoul jos si dintr-o data ma simt mult prea dezbracata in biserica [nush ce sa zic, pana la urma o sa ies mai bine in poze]. Dupa slujba, urmeaza pozele pe treptele bisericii si tiganeala copiilor care isi fac veacul pe la nunti de oameni selecti si vad ca e rost de niste bani. Mireasa arata incredibil si ma apuca asa o melancolie - nu am mai vazut-o de 2 ani cel putin si acum e deja ...pe cale sa devina matura?! E mai mica decat mine si totusi pare asa femeie la casa ei in timp ce eu am o fata de copil tamp, cu tot cu tocurile mele.
Petrecerea de la restaurant nu promite decat lux, momente atent calculate, mancare multa, bautura scumpa si vorbe goale [Casa de piatra, sunteti frumosi, copiii multi va dorim]. Fuck, ma indrept catre masa mea si descopar evident ca e masa de oameni single. Atentie, single nu inseamna singuri, ci doar single din punct de vedere sentimental [n-o sa raspund cu da la intrebarea "Esti singura?"]. Bautura clar m-ar fi ajutat in momentele astea, dar rabd eroic. Dupa juma de ora, vad cum apar niste copii la masa si in secunda doi sunt la ai mei oferindu-le cheile de la masina [Mami, tu conduci, eu doar ce m-am decis sa beau]. Clar, un Martini ma ajuta sa trec peste momentele de vis pe care o sa le petrec cu copilasii astia.
Cand mi-era mai drag de Facebook-ul pe care il accesam cu pasiune de pe telefon, ceva foarte promitator imi atrage atentia. Evident, apare un tip mega cute si se asaza langa mine. Oh, dragi miri sa va dea Dumnezeu sanatate si tot ce va doriti voi. Facem cunostinta, zambesc cat de dragut pot [given ca sunt mega plictisita] si tresar placut surprinsa cand imi spune ca ma stie din "auzite". Desigur, am fost o populara la viata mea - sare ego-ul meu cat casa sa explice. Dupa care momentul adevarului ma loveste frontal: Ah, Raluca, vad ca l-ai cunoscut pe Cristi, copilul lui X si Y, var prin alianta. Nuuuu, nu se poate, soarta imi joaca feste. Nu se poate ca singurul tip dragut pe care il intalnesc la o nunta sa fie ruda prin alianta!!! Si ce dracu' e aia ruda prin alianta? Si zambesc acru la matusa respectiva cand imi spune sa socializez cu odorul ei - pai, bai cucoana, eu as socializa mai mult, dar will you allow it??
Incepe valsul mirilor si ma emotionez vadit. Bai, e ea, o cunosc de cand ne jucam cu puta in nisip si se unduieste acum cu un tanar domn pe un vals care imi ajunge pana in adancul inimii. Si stau si ma uit la si parca imi dau lacrimile cand le vad privirile cum tipa a fericire si dragoste. Vine mancarea, vine formatia, ma activez si ma duc sa dansez cu tati. Incerc sa nu ma fac de ras si sa fac pasii corecti insa sunt incordata ca naiba. Ah da, si totii oamenii fitosi din liceul meu sunt acolo si se uita la mine cum par foarte stapana pe mine cand de fapt doar eu stiu cat imi bate inima de tare. Nu pot sa ratez ocazia sa ma duc la ei - sunt cool si stiu asta si vreau doar sa ma dau mare [I'm just calling you bitches cuz I don't know your names individually].
Dupa sarbe, hore, dans pe muzica usoara simt ca ma distrez mai mult decat credeam. Si ai mei sunt mandri de mine ca am demonstrat ca sunt o persoana sociabila [deci nu asculti doar bubuiala si poti sa dansezi si muzica de petrecere]. Si da, o sa apar pe toate filmuletele de la restaurant si in majoritatea pozelor.
Dupa miezul noptii ne asteapta o supriza afara: focuri de artificii mai ceva ca la Revelion si juramintele mirilor. Sorb din sampanie incet in timp ce inima mea se topeste cand ii aud. Si toate cuplurile tinere se tin in brate si eu stau tantosa cu paharul de sampanie si cu toate premisele unor lacrimi. Nu acum, abtine-te pentru mai tarziu sau pentru totdeauna. Unde dracu' e hora cand ai nevoie de o interventie?
Momentul cel mai penibil e desigur aruncatul buchetului miresei. Cu toate protestele mele, sunt efectiv tarata pe ringul de dans caci apparently suntem putine domnisoare singure/necasatorite [yey]. O vad pe mami cum rosteste o mica rugaciune, insa departe de mine cea mai mica intentie sa prind buchetul. Nici sa-mi pice in cap nu l-as lua. Ma bag in spate si ma rog ca domnisoara din fata sa aiba potential de a se intinde dupa el. Am avut dreptate, chiar s-a aruncat dupa el si zambeste fericita ca l-a prins in timp ce prietenului ei i-au scazut dramatic glicemia si culoarea din obraji. Ce sa zic, baiatu', sa fie intr-un ceas bun [puteai sa o legi de scaun, dar nah].
Dimineata ma gaseste tot pe ringul de dans, cant cot la cot cu formatia si dansez ca un om mare desi am baut doar un pahar de Martini si unul de sampanie. In timpul unui dans efectuat cu mare maiestrie, tati imi sopteste ca abia asteapta sa ma vada mireasa. Inghit in sec si bolborosesc ca o sa ma vada candva.
La 5 dimineata simtim ca e momentul sa ne retragem asa ca ducem plicurile [da, da, dupa o varsta am plic separat de ai mei], facem o ultima poza, bagam o ultima urare si ii multumim lui mami ca n-a consumat nimic si ca ne duce acasa.
Evident acasa nu pot sa dorm si ma gandesc la balarii si vreau doar sa treaca romantismul momentului si sa ajung la Bucuresti la viata mea safe din punctul asta de vedere.
A raportat nuntasul de serviciu, cu potential de a deveni de profesie...
Ps: bai, rudele prin alianta nu se pun, nu e corect!!!
This world is watching me...
