Tu cu cine faci banking?

Sper ca nu cu BCR...

Cu totii stim ce inseamna servicii, ghisee, cozi, nervi, functionari lesinati si in reluare, timp pierdut, hartii inutile, atat in domeniul public cat si in cel privat. Nu ni se mai pare nimic anormal, ci doar speram sa apelam din ce in ce mai putin la astfel de servicii. Ei bine azi, subsemnata a avut o zi libera ca pre-concediu. Zi in care trebuia sa se rasfete la coafor, la masaj si la sala si sa faca niste operatiuni simple gen cumparat euro pentru concediu.

Noi seara nu mancam

La orice petrecere/chermeza/haiduceasca/adunare intre prieteni si rude exista intotdeauna un individ/individa care e la regim. Adica la cura de slabit sau de purificare sau de detoxifiere sau de pocaire. Ambitiosul sau ambitioasa a inceput cura fix in saptamana aia si este vadit incercat/a de sentimente de regret ca "asa s-a nimerit". La inceputul petrecerii, iti explica cu patos efervescent de ce nu poate servi o gustarica sau un pahar: "M-am apucat de regim, trebuie sa mai slabesc, trebuie sa fiu in forma, trebuie sa am o perioada de off". Bine nene, respect pentru initiativa, noi, restul, o sa mancam si o sa bem ca porcii. 

Dupa un timp relativ scurt in care se duce o lupta interna crancena, stimabilul/stimabila declara pompos:"Si totusi, as putea sa incerc niste pui din asta, de fapt am voie pui si asta pare sarac in calorii". Desigur toata lumea aproba iar Gogu'/[n-am idee care e corespondentul feminin] infuleca un mezel cinstit. Urmeaza si o bruscheta mica [sunt doar niste rosii amarate] si un somon afumat [omega 3 e bun in orice cura de slabire]  si un pateu [e cu branza, nu are ce sa faca rau] si un confet [sigur are faina integrala] si o bucatica de tort [doar o lingurita, ca sunt la regim]. Si ca totul sa fie in regula se adauga un pahar de vin [un pahar de vin pe zi e sanatate curata], poate chiar si o sampanie [baloneaza un pic, dar doar de gust] sau un cocktail [sper ca ai pus Cola zero in whisky, sunt la regim].

Cert e ca oamenii aflati la regim ajung sa "guste" mai mult decat toti ceilalti. La sfarsitul serii intotdeauna vor marturisi spasiti: "Vai, gigele, nu trebuia sa mananc/beau, ca sunt la regim, dar o data e ziua ta". Toata ca toate, dar meseria de "regimist" la petreceri nu e usoara..

Noi seara nu mancam

This world is watching me...

Good people

Daca in general remarc prostia si rautatea din jur si aleg sa scriu despre asta, in seara asta am o fapta buna de povestit. 

Incepe asa: intr-o seara friguroasa de noiembrie [no November rain though], ma indreptam eu ca o mondena ce sunt catre un eveniment de mare fite din domeniul feșãn. Unde era locatia mai exact mi-a trecut pe langa ureche, pe stilul ma sui in taxi si aia e [vezi postul cu taximetristii]. Dupa indelungi cautari, am reusit sa gasim strada - Rahmaninov, in Floreasca. Las taxiul si zic sa mergem voios pe jos - afara un calduros grad Celsius basca tocuri de 12cm in picioare. Ca o diva am cautat numarul locatiei prin metoda logica: aaa, aici e numarul 10, acolo 12, deci e absolut firesc sa mergi intr-o directie indicatata de sensul crescator al numerelor. Poti sa faci si 3 facultati ca nu ai cum sa nimeresti numarul ala.

Dupa jumatate de ora de intrebat, mers in toate directiile, google-uit, dat telefoane, constat ca nu sunt numai eu in situatia asta, efectiv lumea [buna] cauta in disperare acelasi eveniment. Cu parere de rau ca o sa ratez poza de la panoul de la intrare si gloria aferenta, imi bag picioarele si decid sa ma retrag spre caldurica garsonierei mele. Domnul care ma insoteste decide sa faca o ultima incercare si intreaba o doamna care parca masina pe deja celebra strada Rahmaninov. Doamna ne spune ca e haos total cu numerotarile, incearca sa ne indrume cumva, dupa care se ofera sa ne duca cu masina. Refuzam politicos insa insista ca nu e mare deranj, ca sta in cartier, ca eu sunt pe tocuri, ca inghetam. 

Ne-a plimbat inca jumatate de ora prin zona pana am nimerit locatia. A fost volubila, simpatica si de mare ajutor. Am vrut sa-i dam ceva, a parut chiar deranjata de gest si ne-a urat distractie placuta.

Ca sa concluzionez: am ramas miscata de gestul ei si imi pare tare rau ca nu-i stiu nici macar numele. Asa ca o ridic in slavi pe blog. 

Ai fi zis ca am mers la Oscaruri de am avut rabdare sa gasesc locatia insa nu era decat atmosfera de covor rosu [vedete, vedete wannabe, piti, piti wannabe]. N-am facut poza la panou, am lasat divele si divii sa se desfasoare. 

Deci, doamna din Rahmaninov, hats off, sunt datoare si recunoscatoare, cand veniti in Tei va intorc gestul [desi aici sunt doar pupeze nu si locatii cu pupeze]. 

Multumesc pe aceasta cale primariei sectorului 2 pentru o buna numerotare a strazilor.

Un taxi numit dorinta

Zilele astea ma chinuie o raceala si o teorie de mare [da, teoriile sunt specialitatea mea]. O sa incep cu o intrebare: Cati taximetristi sunt in Romania? si va zic raspunsul mai incolo.

All the souvenirs

Nu stiu cine a inventat treaba cu suvenirurile pe care le aduci cand vii dintr-o vacanta, dar le urasc cu pasiune. Eu una stiu ca trebuie sa cumpar 10 bucati de cadouri de pe oriunde ma duc. O vedere, un magnet, o pereche de chiloti, o margea, orice numai sa nu vin cu mana in fund. Doar ca nu sunt asa relaxata, gen ma duc intr-un magazinas in ultima zi a calatoriei si dau iama in mizeriile astea de 5-10 euro. Nuu, de cand plec imi fac griji ca trebuie sa cumpar, am in cap o mie de liste si niciodata, dar absolut niciodata nu sunt multumita cu ce am cumparat.  

Ce cumpar: pentru o puzderie de lume magneti si vederi. Pentru Andra cumpar chiloti sau bijuterii [e o chestie reciproca pe care am initiat-o acum muulti ani]. Pentru frati-miu iau camasi, tricouri sau parfumel. Pentru ai mei iau calendare, seturi de coasters [chestiile alea pe care iti pui paharul ca sa nu lasi urme pe mobila], CD-uri cu muzica, tablouase si alte minunatii pe care sa scrie musai orasul/tara vizitate. Ah si ciocolata de 3kg din duty free, aia Nestle cu alune mari. Uite, gigel, ti-am adus un breloc rasuflat, iti place? Asta e de pe tour eiffel, nu altceva. Oare chiar lumea apreciaza astfel de mici atentii sau le arunca intr-un sertar/cos de gunoi?

Ce imi cumpara mie lumea: mie imi plac vederile pe care le atarn cu gratie la biroul meu de corporatist [cliseu, stiu]. Am de asemenea frigiderul plin de magneti care de care mai colorati. Am si o colectie de pahare de shots, pe care sincer nu cred ca o voi folosi vreodata [shot-urile se cam beau in oras, la o crasma]. Am si o colectie de chiloti de la Andra din diverse orase [noroc cu ea ca se duce destul de des in vizite]. Bineinteles ca mai primesc si gherle, tiganii colorate de care nu stiu cum sa scap mai repede [regula mea, arunca-le la urmatoarea curatenie de Craciun], iar de fiecare data zic, pe buna dreptate: O vai, dar nu trebuia [logic ca ma puteam lipsi de cacatul asta kitchos pe care mi l-ai cumparat tu cu drag]. 

Deci care e treaba? Oare sa fie nimicurile astea dovada absoluta ca ne gandim la lumea de acasa atunci cand  umblam prin tari straine? Oare sa mai incurajam mult marketing-ul asta care ii imbogateste pe multi oameni? Oare nu putem sa spunem "m-am gandit la tine" cand ma prajeam la soare in timp ce tu munceai ca sclavu'?

Memories

This world is watching me...

Lucky pigeons

Intotdeauna mi-a fost mila de animalele taiate de catre bunicii mei la tara pentru a prepara o mancare cinstita. Nuu, nu taia puiul ala, nu taia porcul, nu taia rata. Nu, nu am devenit vegetariana cu acest gand altruist in minte, ci pentru ca evit toxinele.

Mai tin minte de asemenea ca vecinii mei de la tara aveau porumbei. Erau foarte pasionati de acest subiect [am inteles te prinde la fel de puternic ca si pescuitul], iar eu cumva am prins drag de aceste vietati. De aceea, cand, de curand, a gatit un prieten bun porumbei, am refuzat sa mananc [nici nu prea aveai ce, erau cam sfrijiti saracii] si m-am gandit la soarta cruda pe care o au.

Ei bine, ajungem in prezent si la intamplarea mea. Sambata la pranz ma trezesc voioasa nevoie mare. Hai sa mancam ceva, sa mergem la mall, sa bagam sala dupa aia, sa schimbam lumea fara ca ea sa ne schimbe pe noi. Termin de mancat, dau sa ies pe balcon. Panica - tot balconul plin cu rahat de pasare. Baii, nu asa oricum, efectiv plin. Ma apuca dracii, nu stiu ce e, de unde dracu' a venit, cum naiba il curat?

Ma uit vis-a-vis. Vecinul din blocul de peste drum creste porumbei!!! La bloc, la ultimul etaj!! Ba, esti prost? Cum naiba s-au aciuiat la mine in balcon? Logic, dumbass ca ai tinut geamurile deschise larg [desi nu era prima oara]. Ce s-a intamplat azi-noapte?Micutii se simteau singuri si au vrut sa schimbe locatia? Cum naiba au nimerit pe intuneric - eu am venit la 11 acasa si m-am culcat...Cati au fost? Dupa mizeria facuta as zice ca 20 pe putin sau au fost foarte bine hraniti [vecine, tu sa fii sanatos].

Dupa o smotruiala consistenta si deloc placuta [da, aveam o gramada de cacaturi in balcon, fara sa-l mentionez pe cel dobandit de la ei], am foarte multe idei in cap:

- o sa mananc porumbel cu prima ocazie -nu conteaza ca nu-mi place sau ca au carnea atoasa, o sa savurez si o sa ma gandesc negresit la cacaciosii de vis-a-vis

- o sa am noroc cu carul la cat material am gasit, ma duc sa joc la loto

- o sa reiau studiul regnului animal, e clar ca am lipsit la lectia de pasari si obiceiurile lor alimentare si nu numai. E imposibil sa livrezi atat de mult rahat intr-o noapte.

- o sa-mi pun termopan in balcon, ca sa nu mai atrag si alti doritori
- peria de 3lei luata de la magazinul de la colt a fost cea mai buna investitie din weekendul asta
- daca aud pe cineva ca-mi spune dragostos "porumbita mea" il dau afara din casa

Cat despre vecinul binevoitor, il las sa-si primeasca ce merita. Frigiderul ii este plin anyway.

This world is watching me...

Loving Mondays

Am un nou gand/proiect: cum sa fac sa fie bine si lunea. Da, luni e o zi de 2 bani in general si nu neaparat ca se intampla toate nenorocirile pamantului ci pentru ca o percepi ca pe o zi de doliu si ca pe sfarsitul lumii. Ei bine, ladies and gentlemen nu e. Hai s-o facem mai frumoasa, hai sa o facem o zi obisnuita, de care sa ne bucuram cu aceeasi intensitate/lipsa de intensitate [important e constanta, da?].

Fucking surprises

... they never turn out great!

O seara obisnuita de duminica. Nimic nu ma multumeste, ma gandesc ca maine e luni din nou, ma apuca deprimarea. In timp ce smotruiesc un pic prin casa si fac curat prin haine, ma loveste o idee de mare senzatie. Il astept pe el, ma imbrac intr-un fel, scot vinul de la rece, pregatesc branza si ciocolata si duminica se va incheia in glorie. Zambesc tamp in timp ce imi imaginez continuarea. 

Face fata dus, se cremuieste toata, se da cu un strop de parfum in locurile alea de care scrie in Cosmo ca "e  combinatie", aranjeaza o lumanarica [de cacat, e cam cald, dar na], scoate costumatia aparent neglijenta dar studiata ca dracu' in oglinda din baie, aranjeaza parul intr-o coada de cal [si ea aparent neglijenta], ia o gura de vin si studiaza un playlist. Se uita la ceas. E 10, ar trebui sa sune. Nu-i nimic, mai pune doar putin vin, sa treaca emotia. 

S-a facut 10 jumate', deja ascult Thalia si "No me enseniaste" [e stiuta treaba ca melodia asta e pentru depresii adolescentine]. Sa-l sun like "ce pana mea faci cand eu sunt aici semi-imbracata si cant cacaturi din telenovelele copilariei mele" sau sa ma prefac totally relaxed and ok. Optez pentru cea de-a doua varianta:

- Ce faci, tu? miaun pe un ton dulce de iti vine sa pui helas...

- Uite prin oras, raspunde el, pe fundal claxoane si zarva. 

- Aa, esti inca in oras, mai vii pe la mine? mierea s-a mai dus...

- Pai, nu cred, ca mai stau un pic si ar trebui sa trec pe acasa sa imi iau haine. Si se face tarziu. Maine seara?

- Sigur, don't worry, nu mai stiam daca ai zis ca vii sau nu. Haide distractie si vorbim! heeeelas :) 

- Te pup! zice el pe ultima suta de metri...

- Te pup si eu, zic smerita in timp ce murmur un "tu-ti surpriza matii"

Mmmm, acum ce sa fac cu vinul si cu outfit-ul studiat? Sting lumanarea, trag niste vorbe de dulce si ma apuc sa ma uit la balarii pe net. Mama ei de duminica, mama ei de surpriza, baga-ti mintile in cap, fetito, ca bun ii vinul ghiughiuliu si singura...

Acum, dilema: sa-i spun intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat ca si gluma "heiii, mai tii minte cand n-ai mai venit in duminica aia, ghici ce, eram imbracata ca o parasuta si te asteptam cu vin si lumanari" sau sa pastrez orgoliul intact si sa o adaug la epic fails numai de mine stiute [si de cei 3 oameni care-mi citesc blogul]? Ha?

Da-i cu vinul ca vine inspiratia...Ce, nu poti sa dormi, cremuita?

This world is watching me...

Ladies room

Dupa ultima vizita intr-un club fitos din Bucuresti, am 2 dileme majore:

Prima se refera la motivul  pentru care femeile se duc atat de mult la baie cand sunt in club. Intotdeauna, absolut intotdeauna e coada la baia de fete. M-am gandit la mai multe optiuni:

Freek vs relaxed

Nu stiu cum se face insa in ultimul timp ma lupt cu 2 versiuni ale personalitatii mele. Sa explic: una e genul Wall Street, bataioasa, serioasa si grava; alta merge pe filozofia sanatoasa: "nu ne spetim, viata e scurta". Si exemplele:

- seara totul e grav din punct de vedere profesional. Trebuie sa termin prezentarea, sa fac si aia si aia, in total n lucruri si timpul nu e suficient. Da, clar, ma trezesc la 6-7 si ma apuc de lucru si pana la 6 seara sunt brici. Cu asta ma culc in minte. Dupa care vine dimineata. Bai, lucrurile nu mai par asa agitate. Da maaa, am multe de facut, dar e ok, o sa am timp, nu trebuie sa behai de la 7, stau pana mai tarziu si tot e ok. Sa fie pace in lume si sa dam snooze 15minute.

- seara se pun la cale planurile marete de viitor. Da, o sa mananc doar mere si un gratar chinuit de pui pana ajung la 49 de kile. Si o sa imi programez manichiura in fiecare saptamana. Si o sa ma vad cu toate persoanele cu care nu m-am vazut de mult. Si o sa ma duc in fiecare weekend acasa la mama. Si o sa merg mai mult cu metroul decat cu taxiul si o sa economisesc bani. Si o sa imi cumpar masina cand o sa vad ce economii serioase am reusit sa adun. Dupa care vine dimineata. Merele sunt a intaia, dar behai de foame. Incep manichiura de saptamana viitoare, sun mai incolo daca e. N-am chef sa socializez in seara asta, poate maine. Nu pot weekend-ul asta acasa, poate celalalt. Gata, e ultimul taxi pe care il mai iau din sila de a merge pana la metrou. N-am strans niciun ban, oare sa pun la Loto??

Cumva cam asa merg lucrurile pentru mine, media da ok zic :) Pun ceasul la 7 si bag ca migu', zise versiunea mea ambitioasa. Te cufunzi in perna si amani un pic ca e luni, zise strengara din mine.

Oare sunt ciudata tare? Din doua una, dar s-o stim si noi...

This world is watching me...

Lady fucking Gaga la Bucuresti

Sunt datoare cu ceva relatari autentice asa ca o sa le iau pe rand. Stiu, sa povestesc de show-ul Lady Gaga nu mai e de actualitate dupa atata timp in conditiile in care stirile sunt stiri doar daca le postezi in cateva ore. Dar cum eu nu sufar de popularitate sau de nevoia de a fi prima care relateaza de la locul faptei, imi imaginez ca istorioara mea va fi in limita de intarziere acceptata.

Deci, intr-o joi seara m-am aventurat spre 'concertul' Lady Gaga ce urma sa aiba loc in piata Constitutiei din Bucuresti. Cald, lesinator de cald [regret ce spun cand ma uit la temperatura din ultimele zile]. Aglomeratie, diversitate si multe Lady Gaga wannabes. Costume din piele, par coafat la maxim, machiaj puternic si aroganta - asta vad in multime. Realizez ca sunt din alt film, un soi de Adele, serioasa, decenta si hotarata pe un fundal de apocalipsa si dezordine. Unde mai pui ca nu sunt fan Gaga, ca nu tip isteric cand apare ea si ca nu behai la fiecare melodie pe care o canta.

Show-ul a fost foarte reusit din punctul meu de vedere, insa prefer sa-l numesc show si nu concert. Scena, figuratia, monologul artistei cu fanii [as fi zis dialog, dar fanii raspundeau cu Yeeeee si cu schelalaieli la orice intreba deci na] au fost de efect. Dar de cantat ea asa nu prea. Adica am apreciat o singura melodie Princess die, in care chiar i-am auzit vocea in stare pura, fara efecte, fara discul din spate. In rest, tot ce am auzit a fost youtube gen, cu refren cantat peste melodie de pe CD, dar, dar, cu multe pilde de viata lunga intre melodii. Ea e simpatica asa, normal ca a vorbit despre cat de mult si-a dorit sa cante, despre cat de mult a muncit, despre cum nu-si imagina ca va ajunge aici [nu aici la Bucuresti ci in viata] si bineinteles despre toleranta [se stie ca fiecare cantaret/artist alege un topic pe tema asta, Madonna a vorbit de populatia rroma, Gaga despre comunitatea gay]. "I came here for inspiration, I am what you made me" au fost primite cu aclamatii si behaieli.

Parte din show au fost si scena si multe alte elemente de mobilier si costumatie artistica. Pe scena a fost construit un castel [ok, l-am vazut intr-un videoclip]. Gaga a aparut dintr-un uter [nu m-am prins pe loc, am vazut ulterior la stiri], a calarit [un cal], s-a urcat pe o motocicleta, a adus un soi de holograma, s-a imbracat intr-un costum de carne din plastic, a cantat la pian si ne-a vorbit de extraterestri. Sa mor daca m-am prins de legatura. In mintea mea a fost haos. Nu m-a deranjat vizual, doar ca nu am inteles. 

Cumva nu mi-a displacut. Nu stiu daca m-as mai duce vreodata la un concert/show de-al ei, dar a fost de bifat. O apreciez pentru faptul ca se chinuie tare sa fie urata sau ma rog departe de tiparul din SUA, pentru ca isi scrie singura melodiile si ca isi compune minunatiile astea de elemente [costume, scena, scenariu pentru videoclipuri] si pentru ca a muncit mult [canta de la 4 ani conform spuselor ei]. Dar ii las pe fanii adevarati sa o inteleaga.

ps: uite singura melodie care imi place I'm on the edge.

This world is watching me...

Beginnings

Saptamana trecuta, mai specific vineri, munceam cu drag si spor la excel-urile mele cinstite si visam cu gratie la weekend. Dintr-o data, laptop-ul meu afiseaza un ecran albastru cu o eroare. Nasol, imi zic, primul lucru pe care mi l-au zis baietii de la IT a fost "Beware of the blue screen" [urmat desigur de nu-ti instala porcarii de pe net]. Hm, zic sa ma duc jos la IT sa verific. Plec cu laptop-ul in brate si ma duc umila la baetii cu technologia. Acolo, inevitabilul se confirma: "Ti-a crapat hardu'". Bine, bine, dar punem altul si aia e, right? Vezi tu, gagauta, punem altul, dar back-up facusi lately? Pai, de vreo 6 luni nu. Aici vine jalea: informatia de pe un hard disk Intel nu se mai recupereaza ever in 90% din cazuri. 

- Ceeee? Pai toata munca mea din ultimele luni? Prezentarile, excel-urile, arhiva de outlook, tot?? It's all gone?

- Da, domnisoara...

- Pai si eu ce ma fac acum??

- You start over...

Nu am de gand sa mentionez circul pe care l-am facut unor baieti care nu erau cu nimic de vina. Nu am de gand sa blestem sistemul sau ghinionul ca n-am avut un hard disk extern cu 3 zile inainte sa se intample nenorocirea si am amanat momentul back-up-ului. Nu am de gand sa ma mai plang tuturor ca trebuie sa muncesc din nou, sa refac, sa re-gandesc. 

O sa ma gandesc ca e o ocazie buna pentru un nou inceput. Ca in viata. Cand pierzi totul, te motivezi sa incepi altceva. Cu pasi marunti, cu nesiguranta sau cu relaxarea ca ai lasat totul in urma. Ca nu mai ai trecut care sa te agate, ca nu mai ai preconceptii, ca nu esti decat tu si a fresh mind. Desigur, comparatia cu hard disk-ul meu busit e una exagerata, dar merita punctata morala povestii. Trebuie sa o iei de la inceput din cand in cand. Start over...

This world is watching me....

ps: multumiri speciale Intel, belsug in frigider va doresc!!!

Buna, ce faci?

Ma exaspereaza intrebarile de genul "Ce mai faci, cum iti mai e, care mai e viata ta?", mai ales ca vin de obicei de la persoane care nu dau doi bani pe raspuns. Evident, sunt mai multe cazuri:

- la birou: "ce faci?" e de fapt salutul sclavilor de pe plantatie. Daca vine de la colegi, nu se asteapta raspuns pentru ca e subinteles: "Ce sa fac frate, exceluri si mail-uri toata ziua". Daca vine de la sefi, iarasi nu se asteapta raspuns pentru ca e doar un soi de simpatie fortata. Da din cap, zambeste si murmura un "mancati rahat cu totii".

Prima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

Fireste ca am o noua dilema care ma tine treaza noptile [bine, s-ar mai adauga si caldura infioratoare]. Cum definesti inceputul relatiei? Cand poti sa cataloghezi daca esti intr-o relatie serioasa sau e doar flirt/aventura/pierdut vremea? Cand poti spune si marca in calendar marea data pentru relatie? 

Bun, ai zice ca e usor. Prima intalnire, primele intalniri, atunci ar trebui sa se infiripe ceva. Pai, experienta mea imi spune ca nu am urmat povestea simpla de vazut, placut, intalnit, relatie si tot tacamul. Primul sarut, aici e si mai amuzant: poti sa te pupi in stanga si in dreapta de fun, de simpatie, de bautura, de disperare, de aventura si lista poate continua. Primul "te plac" s-ar putea iarasi sa te duca in eroare; de obicei este urmat de "Vii la mine?" si cam e sah mat. Prima data teoretic ar trebui sa puncteze undeva. Asta daca nu esti easy going si iti traiesti viata in stanga si uneori in dreapta patului [nu, nu vorbesc de miscarea politica din ultima luna]. Primele plimbari, primele mesaje dragute, prima oara cand te tii de mana, primul cadou? Primul instinct ca el s-ar putea sa fie ce trebuie? Al doilea macar, daca ai dat-o in bara cu primul? 

Sarbatorim 3 luni de cand m-ai scos la o amandina sau 6 luni de cand mi-ai dat esarfa aia oribila [dar ai fost dragut ca mi-ai luat-o] sau 1 an de cand am crescut consumul la Durex sau 2 ani de cand ai venit cu zambilele alea ofilite in noaptea de 8 spre 9 martie si mi-ai zis ca ma placi? 

Off, era asa simplu cand eram in gimnaziu sau liceu si ne ceream prietenia...Notam in oracol data si aia era. Acum trebuie sa ghicesc sistemul de referinta. Si vorba aia, stim doar ca sunt diferite de la barbat la femeie.

Happy Birthday, lovers!

ps: desigur ca e un post destinat femeilor. Barbatii n-ar intelege niciodata de ce conteaza sa ai o data whatsoever...

This world is watching me...

Vara nu...

Tovarasul Connect-R ne zice insistent ca vara nu doarme -  la toate terasele, la toate radiourile, la toate soneriile de telefon si in toate statusurile de pe Facebook ale baietasilor si ale fetelor de fete din Romania. 

Cum  temperaturile astea mi-au luat mintile, ma gandesc la un joculet denumit Eu vara nu, inspirata evident de cel mai popular slagar al acestui sezon estival.  Deci, eu vara NU:

- ma dau cu parfum: inlocuiesc cu lotiune de corp care miroase a japanese cherry; n-as suporta stropii de parfum aruncati cu generozitate pe gat

- port sutien [mai mult decat e absolut necesar]: e infiorator de cald si blestematia aia te incurca, iti tine de cald si te mai si strange nemilos in diferite combinatii vestimentare

- beau vin: nu ma omor dupa spritz sau vin alb bine frapat, iar vinul rosu nu se potriveste sa fie servit rece. Recunostinte maxime producatorilor de Bacardi Breezer si bere cu lamaie.

- imi indrept parul: stiu ca am o claie dezordonata si infoiata si totusi prefer sa-l prind ca o scolarita in coada ponytail sau o doamna in coc, doar sa nu il simt pe umeri sau pe fata.

- sunt romantica: cumva caldura scoate la suprafara instinctul pur fizic din mine; nu tu o lumanarica parfumata [looogic], nu tu plimbari, nu tu preludiu mai mult decat minim necesar [vezi Batman, daca nu bei vin rosu]. 
- imi fac griji ca am rata la casa, ca a sarit euro in aer, ca nu urca apa calda la etajul 10, ca nu am inspiratie si concentrare, ca nu reusesc sa economisesc, ca nu plec in concediu...

Desigur ca lista mea e subtire si nu am suficiente argumente ca sa scot un mega hit dar ma gandeam ca e vara, e misto; hai sa nu ne plangem, sa nu mancam rahat pe paine si sa nu facem umbra pamantului degeaba...

Hey how ya doin'

This world is watching me...

Dessert pleasee

Intr-o zi de vara semi-torida, ma aflam la masa cu colegii mei, in cafeteria [cuvantul fitos pentru cantina] noastra cea de toate zilele. Si cum rumegam noi diverse subiecte corporat[r]iste, observ un coleg care servea pranzul intr-un mod mai ciudat. Adica, omul incepea cu desertul, continua cu fripturica si la sfarsit pastra supica. Bun, nene, dar ce facem aici, de ce nu incepi si tu ca tot omul cu ciorba? Ai tai nu ti-au insuflat modelul felul 1-felul 2 [daca e cazul]- felul 3? 
Omul se uita relaxat la noi si ne arunca teoria lui: deci eu incep sa mananc cu ce imi place cel mai tare, dupa care trec mai departe. Deci in ordinea descrescatoare a preferintelor. Deci nu tu chestie de gust, de amestec culinar, de combinatii nutritioniste. 
Mi-am adus aminte instant ca vazusem un film in care eroina principala enunta aceeasi teorie, dar muult mai dramatizata: nimeni nu-ti garanteaza ca vei trai sa mananci si desertul, asa ca de ce sa nu incepi cu el?


Pam pam, mi s-au deschis antenutele de "analist" la datorie. Oare analogia cu viata, asa frumos expusa, nu face sens? De ce intotdeauna sa mergem pe varianta in care pastram ce-i mai bun pentru sfarsit? De ce sa nu incepem cu ce ne place cel mai tare? De ce sa prelungim asteptarea? De ce sa nu traim clipa?

De ce sa nu carpe fucking diem?

This world is watching me...

Highschool American reunion

M-am uitat acum 2 seri la filmul "American Reunion", cea de-a patra parte a popularului "American Pie" din vremurile cand eram adolescenti inocenti . Eu imi imaginam ca e o chestie resapata [vorba aia nu mai suntem mici si tantalai si neinitiati in viata], insa lumea vorbea cum ca ar fi mai bun decat ultimele 2 si ca ar merita.

Bun, ma pregatesc sa hahai maxim timp de 2 ore. Ei bine, n-a fost chiar asa; au fost cateva faze mai bunute insa amuzamentul nu a fost pe masura asteptarilor mele. Insa altceva m-a atras la filmul asta totusi...Tipologia personajelor. Sa le luam pe rand:

- Jim & Michelle, cuplul din liceu care s-a casatorit. Ce aflam despre ei aici e ca o data ce a aparut un plod, nu mai fac sex. Tipic as zice, e inevitabil sa nu apara rutina dupa atata timp impreuna. Cumva, ei o scot la capat pana la sfarsitul filmului iar concluzia e ca fara sex nicio relatie/casnicie nu merge.

- Oz, romanticul din liceu, e acum o semi-vedeta in L.A. E cuplat cu o super pisi si practic pare ca a obtinut tot ce-si doreste. Well, aparentele inseala. Omul a ramas tot un sensibil si inca mai viseaza la prima dragoste [aka Heather, fata modesta si cuminte]. De aceea, renunta la tot [silicoane hollywoodiene, faima, fotbal] si ramane in Michigan cu Heather. 

- Kevin, casatorit acum cu o super femeie, om normal. Vine la reuniune si o re-intalneste pe Vicky, iubita din liceu si cea cu care credea ca isi va petrece toata viata. Sentimentele par sa revina la suprafata dar omul isi iubeste actuala nevasta [cine n-ar iubi-o] si totul se termina cuminte - prima iubire nu o uiti niciodata, dar trecem peste. 

- Finch, mai putin surprins in celelalte serii, acum e portretizat ca un aventurier. Ni se povesteste ca a mers in locuri periculoase, sofisticate si ca a facut diverse. Aflam pe parcurs ca e nu e decat o minciuna, omul are un job de birou plictisitor si o viata la fel de searbada insa isi dorea foarte tare sa iasa in evidenta. Iarasi, tipologia e foarte cunoscuta.

- Stifler, marele cuceritor. El, saracul, a ramas un idiot imatur cu aceleasi glume din liceu. De data asta, foarte neinspirate. Pasiunile lui sunt in continuare femeile [de care nu prea are parte] si distractia. 

si in sfarsit Selena, pe care sincera sa fiu nu mi-o aminteam si am inteles si motivul. Ea era ratusca cea urata a liceului, fata timida si tocilara pe care nu o invita nimeni la petreceri si care nu avea niciun prieten. Ei bine, domnisoara s-a transformat spectaculos si acum cred ca tuturor baietilor le pare rau ca nu au impartit un sandwhich in pauze [bravo Finch, el se pare ca i-a acordat ceva atentie si acum primeste insutit inapoi].

Parerea mea e ca am avut cu totii astfel de personaje in liceu. Sunt foarte curioasa cum o sa fie reuniunea mea de 10 ani de la terminarea liceului. Cu siguranta, o sa apara lume cu sot/sotie, potential si ceva copii; apoi business persons, carora nu poti sa le ajungi la nas; apoi Don Juani care cred ca e suficient sa se uite la tine si lesini de emotie; apoi marea surpriza, da, sigur, o sa fie o persoana super diferita fata de perioada liceului [poate sa fie si invers, gen popularul liceului sa fie acum intr-un con de umbra pentru ca este ...neobisnuit de obisnuit]. 

Nu stiu inca ce o sa fiu eu, dar e timp sa ma hotarasc pana atunci...

ps: nu mai tin minte de unde am luat poza asta, dar cam asa ma vad pe mine la reuniune:)

This world is watching me...

Doamna si studentii

Cum e viata asta. Ieri eram o pustoaica cu genunchii juliti, azi m-am simtit o mare doamna. Desigur ca afirmatia mea are tente umoristice, sa explic si de ce. In copilarie/adolescenta fiind, nu cutreieram paduri, ci coclauri. Am un frate mai mare cu 4 ani si jumatate si deci e explicabil ce se intampla - Ralu mica si exasperanta urmarindu-i pe baieti la joaca si la belele. Vorbesc evident de timpurile "antice" cand ne petreceam vacantele de vara la bunici la tara si totul era simplu [si acum imi dau seama ce minunat de simplu era]. 

Ce-i drept aveam o perseverenta de admirat, fratele meu si tovarasii de prostii ma respingeau cu gratie, se fereau si se ascundeau de mine, insa eu apaream ca arsita intr-o zi de vara.

 "Du-te de aici, tu nu poti sa te sui in copaci...

Ba da, pot si eu...zise Ralu mica cu lacrimi in ochi dupa ce isi facu praf genunchii si coatele.

Uite ce ai patit, iar o sa ma certe mama pe mine...

Dar ii spun ca am cazut de buna voie" - de parca ar fi contat :)

"Noi vorbim de'ale noastre, tu ca fata nu ai ce sa faci. Suntem numai baieti si in plus mai si parasti...

Stau si eu intr-un colt si ascult, nici nu o sa vezi ca sunt acolo...

Off, bine, dar e ultima oara, iar o sa ma intrebe toata lumea de ce am venit cu tine la pachet...."

Desigur ca erau si momente foarte amuzante, gen cand ma convingeau sa ma urc pe movilita de nisip din fata casei si sa cant cu pasiune "Fata draga" a Madalinei Manole. Sa ne intelegem, nu am niciun pic de voce sau ureche muzicala [am fost data afara de la cor in clasa a 6a], doar o vointa incredibila si o lipsa de penibil specifica copiilor. 

Desigur ca erau si momente foarte dragute, cand fratele meu avea grija de mine, imi incalzea mancarea, ma aducea acasa si ma apara de "nesimtiti" pe strada. Ma gandesc cu drag cat de mult inseamna sa ai un frate/sora pe care sa poti conta, care sa te iubeasca si pe care sa-l iubesti...

Dar sa revenim la subiectul meu :) Usor usor m-am "domnisorit" si nu mai alergam eu dupa baieti mai mari ci ei dupa mine. Fratele meu a devenit brusc interesat de cercul meu de prietene for the obvious reasons :) In adolescenta am fost o handicapata din punct de vedere emotional. Nu stiam ce vreau [logic] dar more sadly nici ce nu vreau. Asa ca nu am avut vreo relatie mai serioasa pentru ca nu aveam vreun principiu [ok, in afara de nu te "duce" cu vreun baiat daca nu te iubeste] sau vreo asteptare. Am facut mici compromisuri, m-am simtit umilita [again, vorbim de iubiri adolescentine], mi-am calcat pe mandrie si am tacut. Nu am facut scandal idiotilor, nu i-am parasit decat foarte tarziu. Nu am simtit niciodata ca prietenul meu ma iubeste [atat cat se poate la varsta aia] sau ca ma considera o relatie serioasa [ok, e un baiat care imi face curte din clasa a 6a dar nu prea se pune] si nu asta ar fi fost partea trista ci faptul ca nu asteptam asa ceva si nu ceream niciodata nimic. Am fost o ciudata si o diletanta ca sa pot sa exprim gravitatea situatiei.

Bun, revenind la azi. Azi stiu sigur ce nu vreau si stiu foarte pertinent ce vreau de la cineva. Frumos, mi-a luat foarte mult timp insa rezultatul e minunat. Azi, veneam de la serviciu, cu un aer de femeie independenta si sigura pe ea, cu geanta pe brat [nu ca o pisi ci un pic mai natural], cu tocurile mele de 12cm si cu zambetul oarecum inghetat. Mergeam fara sa ma uit la oamenii din jurul meu caci eram concentrata intr-un proces cognitiv ce implica un excel si niste bugete. In fata mea, niste flacai, probabil din caminele Tei. Flexati nevoie mare abordeaza o tanara domnisoara care venea din sens opus. Fluieratul m-a scos din excel si am indreptat privirea catre ei. Fata s-a miorlait un pic la replica unuia dintre cojones: "Ce faci draga, unde te duci asa aranjata?" si a murmurat un "In oras". El a continuat pe un ton maxim de caterinca "Poate te scot si eu la un suc candva", prilej cu care ea s-a topit toata [si nu de la caldura de afara], dupa care el s-a indepartat brusc dupa ce si-a savurat zambetul tamp de pe fata ei. Plecand mai departe, i-am auzit comentand "Ce proasta si asta!". Cumva ma enervez si ii depasesc ca sa ajung mai repede la bloc. Si aici vine surpriza... Baietii incep sa susoteasca despre mine: "Uite si asta ar merge ma". Ma fac ca n-aud, iar ei continua "Ba, las-o ca la asta nu tin d'astea, nu vezi cum merge?Nu se uita asta la tine". 

Pam pam... deci eu am parut o serioasa la care nu tin replicile 'eftine. Pai mai baieti, trebuia sa vina si asta cu timpul, mama lui de timp potrivit. Daca am debutat cu dificultati, de la o pustoaica neacceptata de grupul de baieti mai mari la adolescenta inadaptata emotional poftim perspectiva cand te indrepti spre 30 de ani. Macar nu te mai considera studentii un catch si nu te mai abordeaza cu poezii expirate. Desigur ca exagerez pentru amuzantul povestii insa toata treaba m-a binedispus maxim. Poate au fost tocurile, poate felul in care tineam geanta, poate lipsa zambetului, poate aroganta, poate prostia lor, poate sa fi fost orice, insa pe mine ma coafeaza varianta expusa mai sus, din motive evidente. 

Doamna, la culcare, poti zambi acum, nu te vede nimeni :)

This world is watching me...

Miller. Henry Miller

M-am apucat de ceva timp sa scriu postul asta si n-am reusit. La fel cum am facut si cu cartea. Am citit-o pe nerasuflate primele 50 de pagini dupa care am lasat-o. M-am reapucat, am simtit verva narativa, am intelectualizat continutul dupa care m-am deprimat si am lasat-o iar. Am pus din nou mana pe ea cu speranta ca o sa inteleg viziunea autorului si am marsat cu viteza pana la sfarsit. Dar nu sunt foarte sigura ca am priceput, omul asta m-a lasat fara vlaga, fara pareri juste si fara speranta. 

Tropicul Capricornului nu e o carte usoara, nu e o lectura placuta pentru o zi de duminica. Nu e nimic din ce m-as fi asteptat. Te inspaimanta, te pune pe ganduri, te dezarmeaza prin sinceritate si te vindeca de prejudecati. Nu imi propun sa fac o recenzie, m-as simti total neavizata. Nu am patruns decat superficial in intelesul cartii, insa notez cateva dintre directiile punctate grotesc de catre autor privind societatea americana, constientizara eului, definita libertatii, rolul femeii in viata lui, conditia umana, dadaismul - absolut toate sunt portretizate autentic, fara pic de amplificare artistica si fara eleganta condeiului.

Inca nu stiu daca o sa ma aventurez sa citesc alte carti de Miller; inca o diger pe asta si sincer mi-a cam taiat tot avantul de "scriitor". Ce a tranpus omul asta in cuvinte trebuie sa-l defineasca ca un geniu, iar geniile se nasc rar si mor repede. 

Vorba aceea [si in special a lui Miller]:

"M-am adaptat la o lume care n-a fost niciodata a mea"


The world is watching me...

Blind dates

Sunt tare curioasa daca intalnirile pe neve chiar merg. Da, sigur ca am auzit povesti care meritau cel putin un film regizat de Woody Allen si o lacrima in coltul ochiului, dar realitatea care e? Frate, eu nu pot sa cred ca e asa de simplu. Deci, cum sta treaba: 

- primul caz:se iau 2 oameni single pe care ii bat la cap prietenii, familia, colegii de serviciu si alti binevoitori cu suflet mare sa se cupleze/sa se casatoareasca/sa faca sex si se aduna la o masa rotunda [sau dreptunghiulara] sa se cunoasca mai bine. Totul casual, relaxant desi posibil sa ai alti 2 oameni care stau cu ochii pe tine si te incurajeaza prosteste; chiar daca sunteti singuri presiunea e cat casa. 

Si fii spontana daca poti. Si fii placuta chiar daca nu-ti place. Si fii amuzanta. Sa ne intelegem, daca omul iti place treaba e rezolvata dar lucrurile nu sunt asa simple. 2 ore cu un baiatul mamei sunt un chin [vorbeste experienta din mine], sucul are un gust nasol cand il consumi in compania unui taran arogant, iar salata iti sta in gat cu micutul Ponta wannabe care s-a avantat intr-o pedagogie ametitoare despre sistemul sanatatii si care asteapta sa-i pici in brate dupa monologul mai sus mentionat. Da-i cu Campari si roaga-te sa faca indigestie de la scoicile alea. Nu il lasa sa te conduca acasa, repet, nu il lasa. Seara a fost compromisa, de ce vrei sa termini in glorie cu o ventuza pe obraz [daca intorci suficient de rapid capul astfel incat sa nu nimereasca tinta], o strangere de mana si o minciuna palida: "M-am simtit f bine in seara asta, poate ne mai vedem".

- al doilea caz: oamenii fac treaba asta de bunavoie si nesiliti de nimeni. Gen pe internet, pe diverse chat-uri, site-uri, retele sociale si alte mizerii. Sigur, am trait si eu epoca mIRC, dar scuza mea e ca aveam o varsta ce promitea multa naivitate. Vorbesti cu o persoana pe neve, ti se pare ca ajungi sa-l cunosti si pac hai sa ne intalnim. Aici, lucrurile se ramifica - varianta optimista, iti place, all cool si rezulta filmul si lacrimile si masa si dansul [yeah right] sau varianta trista, are cu 10cm mai putin in inaltime decat spunea, manierele sunt impecabile dar nu prea, site-ul cocalari.org i se potriveste ca o manusa si treaba poate deveni muuult mai nasoala. Exemplul personal sustine afirmatiile mele: tanara Ralu, in varsta de 17ani, se vede la mare cu un "prieten" de pe mIRC [ea cu grupul de colegi in vacanta sa ne intelegem]. Apare el, ravasitor de masiv, ravasitor de in varsta [30 de ani ca popa]. Micuta era cu prietena ei cea mai buna, "micutul" cu un prieten la fel de solid. Inghetata de pe malul marii s-a topit, dar cand ei au inceput sa vorbeasca s-a strigat linie. Parea total diferit fata de conversatiile decente de pe net. Fetele au plecat rapid invocand un pretext stupid. End of the story. 

Ca sa inchei, astept povesti. Ca sa nu fiu aroganta, zic ca voi cauta povesti [nu de alta, dar nu am asa multi cititori :) ]. Pana una alta, ma amuz de povestile mele, care intotdeauna sunt caraghioase sau penibile sau o combinatie nefasta a celor 2...

This world is watching me...

It's getting hot in here

Sau am imbatranit eu sau s-a intamplat ceva dubios cu distractia. Pur si simplu nu mai tolerez aglomeratia deloc. Sa ma justific:

- episodul 1, mare, weekendul dinainte de 1mai [este un bine stiut obicei sa imi petrec 1mai la mare]: soare si caldura [mai putin in camera de hotel, but who's perfect], prieteni, muzica, evenimente. Si aglomeratia pamantului in club. Aici s-a terminat distractia. Fratee, nu ca era aglomerat, nu puteai sa te misti, sa respiri, sa fumezi tigara ta si nu pe a celorlati 100 de oameni din jurul tau, sa comanzi ceva de baut si basically sa te distrezi cinstit ca un cetatean ce a platit un pret semnificativ ca sa petreaca la mare. Masa ta era de altfel si masa pitipoancelor din jur, iar intimitatea a capatat o noua dimensiune denumita simplist zero. Dupa tiganeala din prima seara, ai fi zis ca iti bagi picioarele si renunti. Ei bine, nu, a doua seara, dupa alta locatie in care intr-adevar era mai liber dar ma simteam ca as fi putut la fel de bine sa dau drumul la Kiss Fm, am pornit spre acelasi club de mare fite in speranta ca o sa putem sa demaram o activitate de dans, shot-uri si voie buna. Epic fail. Nu era la fel, era mult mai aglomerat; coada la intrare, iar inauntru nu puteai sa faci un pas. Acelasi playlist mi-a incantat urechile, insa picioarele nu prea. Ca sa fie totul in regula, mi s-a facut rau de la atata caldura, iar in drum spre aer curat [care a fost luuung] am lesinat ca o femeie treaza moarta...

- episodul 2, sambata trecuta, Centrul Vechi, Bucuresti: am iesit sa bem un suc la o terasa, sa hahaim si sa dansam. Gafa din nou. Nu numai ca toate terasele erau full, ci nu aveai nici pe unde merge, nu mai exista vreun culoar de trecere, doar o multime de oameni infierbantati de atata caldura. De unde si usurinta cu care erai agatata de un flacau student, aflat la inceputurile carierei [de cuceritor] sau de un profesionist fermecator. Limonada, si ea acra, la fel ca strugurii la care nu ajungi niciodata.

- episodul 3, ziua dinaintea marii finale Europa League, aceeasi locatie ca la episodul 2: nu, nu am incercat sa ies, m-a dus capul sa evit treaba asta, insa am pornit sa caut un plafar de care stiam ca ar fi in zona Unirii. Suporteri spanioli [n-am reusit sa identific care-s unii care-s altii], lume exaltata de meci, aceeasi studenti, aceeasi meseriasi, aceleasi pisi. Se merge incet cu frana de mana. 

Ce inteleg eu: nu mai suport sa fiu calcata in picioare in club [la propriu], nu mai tolerez inghesuiala si poeziile ieftine, nu mai apreciez spritul de vara la terasa daca trebuie sa-l caut juma de ora si sa-mi activez vederea ca sa pot gasi o masuta libera si nu mai stiu unde sa ies*...Hai, sa fie liber la distractie si la locuri interesante si inca virgine. 

* nu, nu tin neaparat sa ies in parcuri si sa fie liniste si sa ascult muzica simfonica si sa ma calugaresc. Vreau doar o seara normala intr-un loc normal.

This world is watching me...

Ursuleti pentru copii

Mi-au placut mereu jucariile de plus. Poate pentru ca in copilarie nu prea am avut parte de ele. Visam la un ursulet din ala mare mare care sa ma depaseasca in inaltime si pe care sa-l tarasc prin casa cu gratie. Ei bine, nu am primit vreun ursulet, vreo rata, vreun elefantel sau orice alta jucarie plus mai mare decat mana mea pe principiul ca "obiectele astea nu sunt folositoare, mai bine iti luam ceva de scoala sau haine". Nu, nu am fost asuprita la modul "no teddy bears for you, miss, go and do your homework", doar ca pareau inutili pentru ai mei. 

I'm grumpy and I know it

Am asa o perioada in care nu mi-e bine deloc, in care sunt neprietenoasa si nu-mi convine nimic din ce se intampla cu mine si in jurul meu. Nasol, stiu, insa nu pot sa fac mare lucru, astept sa-mi treaca. Nu-mi dau seama de ce ma nemultumesc toate dintr-o data, nu pot sa pun degetul pe o chestie care mi se intampla si sa zic ca e fundamental gresita insa stramb din nas cu mare clasa. N-am o morala cu care sa incant audienta, n-am vreo logica, n-am nimic insa dupa o mica analiza a vietii mele am ajuns la urmatoarele concluzii:

- sunt complexata in cea mai mare parte a timpului meu: nu-mi place cum imi sta parul, as vrea sa fiu fooooarte slaba, nu strica daca eram mai inalta, ochii de-ar fi fost verzi;

- sunt nemultumita de cariera mea: parca toti colegii si-au bagat picioarele, parca trag de nebuna, parca nu avansez destul de repede fata de ce mi-am propus;

- sunt trista ca nu am bani cati mi-ar trebui: ma chinui de ani buni sa mi iau o masina, nu reusesc sa fac economii, am un credit la garsoniera;

- sunt si mai trista ca ai mei au ajuns la o varsta in care nu-si mai spun nimic si nu stiu cum sa-i ajut

- sunt panicata ca timpul trece si eu nu valorific suficient pasiunile mele: nu scriu mai des si mai cu scop;

- sunt amuzata si un pic speriata de discursurile si asteptarile familiei si ale rudelor despre rolul femeii in societate: nu astept casatoria, nu vreau copii acum 

- sunt confuza in ceea ce priveste dragostea: cred in ea, dar ma enerveaza cum reactionez [ca un copil tamp] cand mi se "intampla";

- sunt uimita de cati oameni de proasta calitate sunt in jur si nu stiu cum sa fac sa-i ocolesc cu gratie si sunt nemultumita ca nu ii vad mai des pe cei de la care pot invata

- sunt constienta ca imi pot numara prietenii pe degetele de la o mana. 

Pare cam deprimanta lista de mai sus, insa mestec incet lucrurile. Da, nu e totul roz, insa pana la nefericire e un pas lung. Asa ca scriu totul pe blog ca sa am dovezi, imi pun lentilele verzi si ma apuc de treaba...

Subject: how to start changing stuff you don't like about you and your life while keeping stuff you do like. 

Sa fie intr-un ceas [tarziu] bun.

This world is watching me...

Birthday cake

Iar vine ziua aia din an cand trebuie sa faci bilantul; nu e Anul Nou dar e ziua ta de nastere si cumva te simti obligata sa trantesti niste bife pe o lista. Intrebari pe care sa ti le pui ca sa iti strice cheful de sarbatoare:

- Ai servici [garantat o primesti de la rudele de top]

- Ai vreun pretendent? [hai sa pretind ca da]

- Stii sa gatesti? [pam pam]

- Te-ai invrednicit sa iti iei o casa? [O garsoniera la care mai am de platit 28 de ani se pune??]

- Ce ai realizat pana la varsta asta? [in caz ca raspunsurile de la 1, 2 si 4 nu au fost elocvente]

- Asa mi-am imaginat ca o sa fiu la 26 de ani? [bang bang my baby shot me down]

- Pe cand un copil? Nu mai esti chiar tanara de acum [Mori]

Pe langa toate intrebarile tampite [si am scris doar o mica parte din ele] vin si grijile si panica de 30 de ani. Nu, ai doar 26 dar maine poimaine faci 30. Uita-te la o poza de acum 3 ani. Erai la fel? Tenul tau era la fel de ofticat ca acum?  Aveai parul blond intins la maxim [epoca stresata de pitzi] sau saten natural? Aveai un stil vestimentar decent sau mai gafai din cand in cand? Acum insa fii pregatita cu crema de fermitate pentru sani, cu n creme pentru prevenirea ridurilor si a liniilor fine de pe frunte, cu mai mult sport, mai multa mancare bio, mai putine ore pierdute noaptea, mai mult ceai si mai putina cafea, mai putin ras si mai multa seriozitate.

Pana una alta, nu stiu ce culoare o sa-mi fac parul pana la anul, dar stiu ca o sa gandesc cam la fel. Fara griji majore si fara ceas biologic care ticaie a prost inteleasa mentalitate.

ps: mi se pare mie sau melodia asta e porno??

Birthday cake

This world is watching me...

Best thing I never had

Cand eram micuta imi placea in secret de fiul unor prieteni de familie. Era un baietel cam de varsta mea, simpatic foc, destul de neastamparat, dar destul de precoce pentru varsta lui. Bun, povestea nu se vrea a fi un fairytale ci are mai degraba o morala trista. Da, ne jucam impreuna [nu cu puta in nisip ca in celebra expresie], imparteam ouale Kinder, radeam nu mai puteam cand ne gadilam si ne bosumflam cand nu ne ieseau tranzactiile la Monopoly. Mai tarziu, el ma controla de sutien, eu ma rusinam cand imi povestea ce fac barbatii si femeile cand raman singuri si prietenia si eu undeva in adancul sufletului suspinam dupa atentie. Atentia n-a venit niciodata, am fost mereu prieteni si camarazi si cu timpul am trecut peste mica mea pasiune secreta. N-a fost sa fie, descrie orgoliul meu toata intamplarea. 

"Ai facut ceva, i-ai zis vreodata?" ma intreaba acum femeia matura din mine

"Pai nu, am considerat ca daca nu simte la fel, nu are rost" raspund pe nerasuflate*

"De unde stii ca nu simtea nimic?" 

"Bai, desteapto, nu e ca in filmele alea siropoase la care te uiti si nu recunosti. E putin probabil sa fi simtit ceva si sa nu fi facut ceva, sa nu fi incercat. Barbatii fac primul pas, daca vor, bineinteles" bravez ca un om mare

"Nu stii si oricum n-o sa afli niciodata" - bingo, s-a strigat linie. 

Exact, n-o sa aflu niciodata. Si nu e momentul sa ma jelesc ca uite ce poveste de dragoste ar fi fost. Nu asta e durerea mea. Ci faptul ca nu spunem ce ne dorim si nu cerem si nu luptam. Ci doar asteptam sa se intample. Ne ascundem dupa un orgoliu cat Casa Poporului si trecem mai departe cu mandria intacta. Suntem fricosi si ne asumam. Suntem puternici pentru restul lumii si slabi pentru noi insine. 

Aproape ca imi vine sa enunt faptul ca lucrurile care nu se zic nu exista. Alege sa scrii o poveste proasta sau sa n-o scrii deloc. 

* Nu, nu am o personalitate duala si nu vorbesc singura, doar analizez prea mult :)

ps: Nu voi posta si melodia de jale a lui Beyonce desi m-a inspirat pentru titlu.

This world is watching me...

It takes 2 to tango

Intotdeauna am fost fascinata de tango. Tin minte ca am fost la o piesa de teatru si am ramas marcata de scena de dans dintre protagonisti. Cum sa zic, ei nu erau cea mai frumoasa pereche insa in momentul in care au inceput sa danseze parca s-a schimbat totul. Chimia, senzualitatea, sincronizarea m-au facut sa ma balbai si sa ma gandesc ca preludiul pe care il stiu eu e mic copil pe langa ce se intampla pe scena. Ea clar parea cea mai frumoasa  dorita femeie dupa micul spectacol [judecand dupa moralul ridicat al barbatilor din sala].

Am venit acasa cu o mie de ganduri in cap si mi-am propus sa invat si eu tango. Ei bine, au trecut ceva luni de atunci si eu inca balesc la ideea de a dansa tango. Ulterior am fost si la un concert Gotan Project unde muzica m-a molesit bine de tot. In sensul bun, bineinteles. 

Si acum stau si ma gandesc: cum mama naibii sa ma misc eu atat de senzual? Adica eu impiedicata pamantului, care ma fac de ras la nunti cand ma ia tati la un dans pe muzica usoara/populara? Adica eu care stau rigida ca o scandura si tot ce stiu sa fac "e sa dau din fund" [citez dintr-un distins domn care a facut impertinenta sa ma invite la un dans serios si a vazut ca n-are cu cine]? Adica eu care incerc sa conduc orice amarat de blues pentru ca mi se pare mai bine sa fiu eu in control si nu el? Adica eu care nu simt muzica si nu plutesc pe ea [doar daca as fuma ceva, ma gandesc]? Studiez pe net si constat ca marele secret e potrivirea cu partenerul. Si adica cum sa ma potrivesc cu un om pe care doar ce l-am cunoscut? Daca e vreun urat si nu e nicio chimie? Daca il calc pe picioare maxim? Daca nu si-a asortat pantofii cu cureaua si este foarte evident ca nu are niciun stil vestimentar? Daca n-as mai fi asa superficiala, cum ar fi? :)

Pana una alta sa conspectam si, cine stie, poate ne vedem la o milonga. Relaxeaza-te si lasa-l sa te conduca. Exact ca in viata?!

Un tango diferente

This world is watching me...

Camasa si cureaua lata

Umbla o vorba din popor ca femeia trebuie sa fie doamna in societate, gospodina in bucatarie si acrobata in pat. 

Marti, 13. Mare sedinta mare la birou. Ma trezesc frumos, imi fac ritualul de dimineata si ma apuc sa-mi aleg hainele cu care voi defila la sedinta. Ma hotarasc sa abordez o camasa sobra, niste pantaloni stamti si pantofi cu toc. Nimic iesit din comun doar ca... Minunatia de camasa pe care n-am mai purtat-o niciodata trebuie calcata si ras-calcata. Scoate fata masa de calcat, pune apa in fierul de calcat si baga. Deci nu e ca in reclame, impingi fierul si aia e. Deci am executat miscari de mare angajament, m-am rugat, am transpirat si tot n-a iesit ca in vremurile bune cand mami calca pentru tot familionu' si sarea moneda de pe o camasa. Dupa cruci si raniti pe care i-am trantit cu gratie si candoare, am dres cat de cat situatia si camasa a iesit acceptabil. 

8 Martie, Ziua Femeii. Dezlantuite

"Femeile din peste 50 de tari ale lumii sunt sarbatorite an de an de 8 Martie, ca o recunoastere a contributiei lor la dezvoltarea societatii."

M-am intrebat joi daca e ziua femeii sau ziua mamei. Eu mizam pe femeie, orgoliul meu era cat casa, insa la serviciu surpriza, parea ca se sarbatoreste ziua mamei. Bun, si mama e tot femeie, de ce sa limitam publicul tinta? Asa ca am inceput sa ma documentez. Google zice ca ar fi amandoua. Initial, in vremea grecilor antici, se sarbatorea Rhea, mama tuturor zeilor. Mai tarziu, in Anglia anilor 1800 exista Duminica Mamei in fiecare primavara. In SUA, s-a serbat femeia in cadrul unor initiative de natura politica. 

Insa oficial, potrivit Hotnews, in 1975 Organizatia Natiunilor Unite a numit 8 martie Ziua Internationala a Femeii [sac, nu doar a mamei]. 

O maslina, doua masline

N-am idee cine a nascocit celebra expresie din popor "O atentie, o maslina" insa foloseam cu succes sensul ei figurat cand vorbeam de nimicuri, de detalii, de maruntisuri care nu fac diferenta in imaginea de ansamblu a lucrurilor. 

Which brings us to my story - ma duc vineri seara in supermarketul Mega Image cu intentia de a evita infometarea din weekend prin achizitia unor preparate delicioase, sanatoase si sigilate. Navighez rapid printre somon afumat, mozarella, ardei gras, iaurt, caise confiate si masline si ma declar mandra ca am reusit sa petrec doar 10minute in magazin. La casa o coada infernala; o singura casa deschisa, o momaie pe post de vanzatoare, 20 de oameni la rand si un sfert de ora ramas pana la inchiderea magazinului. Mult in fata mea se afla numai fumatori inraiti dar uituci: "aa, da, mai vreau si un pachet de Dunhill albastru, ba nu, sa fie grena, hai da-ti-mi 2, e un weekend lung". Mai am o persoana in fata cand deja incep sa bat din picior si sa ma uit urat in jur. Persoana din fata mea e de fapt o batranica ciudatica care a facut impertinenta sa puna doar 2 masline in caserola.

Ready for sleep?

Pentru ca ma aflu in (ne)fericita situatie de a trebui sa imi cumpar un nou pat, m-am apucat cu drag si spor sa caut astfel de obiecte de mobilier. Importanta unui pat bun nu e indeajuns de promovata, pana la urma si aici se face diferenta dintre o dimineata voioasa si una greu de intampinat. 

Primul pas a fost sa studiez locatia si amplasamentul viitorului loc de dormit. Am o garsoniera destul de incapatoare, insa spatiul este limitat; trebuie sa fie situat langa perete, poate chiar pe colt. Nu poate sa fie pat matrimonial de mijloc [damn]. 

Bun, dupa asta, m-am gandit la ce vreau: sa fie pat, canapea extensibila, coltar, vreo chestie futurista? Sa arate bine in caz de vizite si practic [vezi canapeaua sau coltarul pe care le poti strange oricand] sau comod [pat cu o singura saltea pentru mai putine dureri de spate]? Sa fie sofisticat [vezi piele sau alb imaculat] sau util [huse uni/colorate care se dau jos pentru a fi spalate]? Sa investesc in ideea ca o sa-l am mult timp sau sa merg pe strategia mea in viata de varietate pe termen scurt? Aici a intervenit elementul de indecizie: imi doresc foarte tare un pat mare mare, inalt, din lemn masiv, in care sa iti vina mai mare dragul sa te arunci sau sa intreprinzi activitati sportive; din pacate, spatiul nu-mi permite extravaganta asta. Imi doresc iarasi foarte tare si o canapea sau un coltar mare mare [a se vedea elementul comun, marimea:)] de un alb perfect care sa se incadreze in mod armonios in singura mea camera; sa vin de la serviciu seara si sa ma pun pe canapea, sub paturica cosy, sa dau drumul la un film* si sa-mi pun o pahar de...sa-i zicem cacao cu lapte :) Vezi, aici mi-am dat eu seama ca lozul meu e necastigator. Nu pot avea nici una nici alta asa ca trebuie sa ma limitez la posibilitati [man, this sucks].

OMeGe, estoy en el club

Am fost sambata intr-un club de fite din Bucuresti. Unde intalnesti oameni de tot felul, dar mostly diversi si cumva dintr-o lume cu care ma intersectez din ce in ce mai putin. Adica persoane din lumea modei, designeri, manechine si modele [nu am stiut niciodata diferenta anyways], afaceristi, cantareti si cantarete si foarte multi expati. Buun, pe langa peisajul colorat, mai apar si oameni cu personalitati puternice si cu un stil vestimentar pe masura ce denota vadita intentie de a epata. Aceeasi oameni in fiecare saptamana. Pana aici totul magic si frumos.

Shoulda

Pentru ca viata inseamna si greseli si momente confuze si dezamagiri si ghinioane si vise tampite. Pentru ca din multe greseli nu invatam nimic si pentru ca cateva dezamagiri invatam cate putin. Pentru ca drumul e lung si anevoios si necesar. Pentru ca frica de a esua nu ne poate taia aripile. Pentru ca intr-o zi vom fi sus, acolo unde vrem.

Dreamed when I shoulda done
Done when I shoulda only dreamed
But it's fine now I'm still on my way up...
Shoulda

This world is watching me...

Snow fucking white

Deci e nasoala treaba cu ninsorile si codurile portocalii din ultimul timp. De obicei, auzi de tot felul de nenorociri prin alte parti dar afirmi ca tie iti place iarna, e misto, ca e frumos cand e alb totul, ca e liniste si pace. Bun, vezi pe urma traficul din Bucuresti si mocirla de pe jos [nici vorba de alb imaculat] si continui cu teoria ta ca e totusi placut si ca poti oricand sa iti bagi picioarele si te duci cu placa la munte. Dupa care te loveste...Vine vijelia, vin nametii, masina nu prea se mai distinge de zapada, nu poti circula pentru ca drumurile sunt inchise, oamenii din zonele cele mai afectate de ninsori sunt efectiv blocati in case, fara mancare si medicamente; miracolul alb nu mai e asa inocent. Si zau, ce vezi in filme e doar regizat. Da, e dragut sa te bucuri de zapada cat vezi cu ochii cand esti la o cabanuta, cu prieteni aproape, cu vin fiert, cu semineu si blana de urs pe jos si cel mai important cand esti INAUNTRU si privesti pe geam. Nu cand dai la lopata si blestemi raniti si cruci. Nu cand orasul in care locuiesti are un sistem minunat de dezapezire. Nu cand nu poti ajunge din punctul A in B in mai putin de 2 ore. Nu cand esti izolat in casa.

Concluziile sunt simple:
1/ Nu sunt si nu voi fi vreodata a winter person
2/ Ninsorile astea nu sunt normale si daca mai aud pe cineva ca isi doreste zapezica, il strang de gat.
3/ Oricand e bine sa ajuti. Cu mancare, cu bani, cu buna vointa.
4/ Apparently si codul are culoare politica in Romania...


This world is watching me...I'm covered in white...

Definitely maybe

Pentru ca vremea de afara e tot mai neprietenoasa, iar eu sunt bolnava si amarata, am decis sa profit de weekend si sa bag filme pe banda rulanta. Am optat pentru ceva usurel, comedii sau filme de dragoste [da, femeile cred ca viata e ca in filme]  in speranta ca o sa-mi recapat buna dispozitie pierduta in urma unei dureri crunte in gat, unei stari febrile si unei injectii mirobolante.

Bun, printre filmele nominalizate sa-mi asigure titlul de cel mai lung si plictisitor weekend in casa, am dat de o productie mai veche, dar cu real potential de a ilustra niste pilde solide de dragoste si viata lunga - Definitely maybe. Marturisesc fara rusine ca actorul Ryan Reynolds a fost cel care m-a convins din prima, n-a mai contat povestea sau rating-ul de pe imdb. 

Bai, filmul nu a fost cine stie ce, nu l-as recomanda vreunui cinefil [decat daca e o femeie aflata intr-un moment vulnerabil] insa mi-a atras atentia o teorie pe care o emite unul dintre personaje. Nu este vorba de a gasi persoana potrivita cu care sa ramai pana la sfarsitul vietii, ci momentul de timp face toata diferenta. Adica nu conteaza cine ci cand. Momentul in care tu esti pregatit pentru chestii serioase si iti doresti o relatie/familie/angajament. Iar persoana cu care esti in acel moment sau cea pe care o intalnesti ulterior are toate sansele sa fie asa zisa jumatate. De fapt, nu intalnesti persoana si pac te loveste angajamentul ci perspectiva ti se schimba si vezi altfel persoana de langa tine. Trebuie sa recunosc ca am simtit o semi revelatie, acum pot sa-mi explic multe esecuri sentimentale cu simpla idee ca nu a fost momentul potrivit. Al meu sau al lui. 

Bucuroasa nevoie mare de mica mea descoperire [acum ii inteleg pe cei care au reusit sa demonstreze teorema lui Fermat], ma duc linistita la culcare. Acum nu trebuie decat sa sper ca intersectia momentelor noastre potrivite nu returneaza multimea vida. Ryan, micutule, momentul tau potrivit cand e?

This world is watching me...is this a good timing?:)

A moment worth remembering

Am asa cateva momente din viata care mi-au ramas intiparite in cap si care ma fac sa tresalt de fiecare data cand mintea mea le rememoreaza atent, detaliu cu detaliu.

N-o sa uit niciodata:

- cand un coleg de liceu de care imi placea mi-a adus cele mai urate crizanteme pe care le-am vazut vreodata. Galbene si monotone. Imi venea sa i le arunc in fata insa gestul in sine a contat mai mult decat o mie de cuvinte pompoase.

- cand dragostea vietii mele din liceu a venit la majoratul meu la munte, la haat distanta de locul de bastina, desi imi spusese ca nu crede ca ajunge. Cu un zambet, un ursulet de plus si un parfum. Ursuletul de plus il am si acum, iar parfumul imi da fiori in continuare

- cand m-am mutat la camin in Bucuresti si am realizat ca sunt pe cont propriu

- cand am agatat un baiat simpatic la o nunta ce promitea multa plictiseala. Nu am fost niciodata adepta primului pas insa momentul ala a fost perfect.

- cand eu si prietena mea cea mai buna am iesit sa sarbatorim cea de'a 24 aniversare a ei intr-un mod light si ne-am intors a doua zi de dimineata, fara vlaga si cu dureri crunte de picioare de la dans

- cand am dormit prima oara in garsoniera cumparata cu mari eforturi financiare

- cand am gatit prima mea supa de ceapa [ok, gatit e mult spus]

- cand l-am vazut pe fratele meu dansand valsul mirilor si emotia si dragostea i se citeau pe fata.

- cand am declarat ca Madrid este orasul meu preferat dupa noapte furtunoasa  intr-un hotel fara pretentii -  I shall say no more :)

Inchid ochii sa dorm, oare la care dintre momentele mai sus amintite sa ma gandesc?

This wolrd is watching me...

Hello, it feels good to be here

Tot aud de flecareli si opinii de genul "vai, ce nasol ca imbatranesti", "trebuie sa te mariti pana in 30 de ani ca dupa aia nu te mai ia nimeni" si alte variatuni pe tema asta. 

In mintea mea, uite cum sta treaba cu sentimentele, sexul si varsta: it gets better in time. 

De exemplu e bine cand:

U should've said no

In timp ce mergeam ca floarea spre casa cu un mijloc de transport in comun foarte prietenos, aud o discutie de mare angajament:

- Ba, eu doar sa n-o prind cu vreun prieten de'al meu, in rest e treaba ei. Asta e filo"z"ofia mea - se lauda un Gigel la vreo 30 de primaveri cu alura de om educat si foarte destupat la minte.

- Da bai, sa stii ca ai dreptate. Pana la urma, si noi mai calcam stramb, dar e vorba de principiu - il sustine inflacarat prietenul lui, la fel de cult si manierat chiar si atunci cand se scobeste in nas in vazul tuturor.

Amuzata, ma fac ca privesc aievea pe geam la ninsoarea care se depune incet dar sigur. Si stau sa ma gandesc la principiile mele referitoare la inselat intr-o relatie.

As vrea ca tu sa fii sufletul meu pereche.

Totusi, sunt constienta ca s-ar putea sa nu fii. 

Sper ca daca totusi iti intalnesti sufletul pereche [gen colega bruneta cu fuste "curea"] sa fii sincer si sa-mi spui astfel incat sa nu ne mai pierdem timpul.

Totusi, s-ar putea sa nu-mi spui si sa joci in paralel.

Daca te iubesc, o sa te iert.

Daca nu ma iubesti, o sa o faci din nou.

Daca te iubesc in continuare, o sa regret sincer ca te iubesc si o sa plec. Nu lupt chiar daca iubesc.

Cu mica mea teorie in cap, cobor din autobuz si ma loveste vantul in moalele capului. Asta nu e vreme de lansat  postulate, ba baieti. Aveti grija la prieteni ca-n rest toate bune...

Remember this one

This world is watching me...

Good cause

Vad din ce in ce mai des cauze pe Facebook. Hai sa strangem 10000 de likes pentru cutare copil bolnav, sa gasim cainele ratatcit al lui tanti Nina, sa protestam toti sa nu se desfiinteze Smurd, sa nu mai alimentam la Petrom pentru o zi si alte balarii de genul asta.

Fratilor, sa fim seriosi! Cu o floare nu se face primavara! Nu asa ajutam sau facem vreo diferenta. Daca chiar iti  pasa, doneaza bani, du-te la orfelinat cu jucarii, iesi in piata Universitatii si spune-ti pasul, dar nu mai trimite cauze stupide.

Hei, fetelor, ce ziceti strangem 100 000 de likes ca sa nu mai avem menstruatie in fiecare luna ci macar la 2 luni? si no more PMS? Zic ca e momentul sa punem piciorul in prag, cine Dumnezeu s-a gandit la monthly pain??

This world is watching me...

Romania, trezeste-te

Urmaresc stirile si evenimentele nefericite care se intampla in Bucuresti de o saptamana. Recunosc, nu am fost in mijlocul valtorii de la piata Universitatii, nu am protestat sau iesit cu pancarda, nu am vociferat sau emis vreo parere autorizata. Am ascultat insa mesajele si argumentele fiecarei parti si simt cumva nevoia sa impartasesc si eu un gand, fara vreo pretentie jurnalistica.

I'm no queen but I sure look like one

Te intalnesti cu o prietena pe care nu ai mai vazut-o de mult timp. Super, un Machiatto si o tarta cu fructe si toata prietenia de acum 5 ani se va suda la loc. 

- Ce bine arati! Ce mai faci? 

- Multumesc si tu la fel [mori, ca esti prea slaba]

- Ce ne luam? Eu vreau si o tarta cu zmeura, uite ce bine arata.

- Eu nu mananc seara [scot zambetul triumfator, sper sa ti se depuna tarta aia fix pe solduri].

- Ah, eu nu am probleme. Mananc orice si nu ma ingras. 

- Oh [where is the justice in this world??]

....

- si spune-mi ce mai faci, unde lucrezi, pe unde iti petreci concediile..

Si asa incepe discutia serioasa. Si se perinda intrebari care de mai care mai alunecoase. Si stai si te intrebi ce Dumnezeu aveai in comun cu persoana asta. Tot farmecul de altadata s-a dus naibii si acum a ramas doar o competitie dezarmanta, cine arata mai bine, cine se plimba pe nush unde, cine are unghiile mai false, cine are masina mai noua. Nu ma simt confortabil decat daca am mai multe bile albe.

- Ce dragut ca ne-am vazut dupa atata timp, we should do it more often.

- Daa, si eu zic la fel.

- Unde ai masina parcata?

- Nu am venit cu masina, ma duc cu taxiul.

- Ah, da si mie mi-a fost frica de trafic.

- Nu, nu am masina.

- Aa, e ok, vrei sa te las eu?

- Nu multumesc, e ok. 

...Mi-a ramas aa-ul in gat si am plecat cu un sentiment ciudat. Da, asta facem zi de zi cu colegii de serviciu, cu vecinii, cu some of our friends si posibil cu iubitii. Aratam the best of us si vrem sa epatam. 

Glamorous

Long live fake & show off!!

This world is watching me...

Runaway

Asa m-a apucat un gand de duca, imi vine sa las naibii job-ul, creditul, viata haotica din Bucuresti si sa plec...Si nu, nu vorbesc de o escapada, de un weekend sau de o luna. Cumva tot sentimentul de libertate, relaxarea, distractia si buna dispozitie capatate intr-o vacanta se duc naibii dupa o zi la birou sau dupa o prostie birocratica pe care trebuie sa o infrunt. Culmea e ca imi place ceea ce fac, sunt ok cu stresul zilnic, sunt ok cu viata mea [oh really??], dar din cand in cand imi vine sa-mi iau campii si sa ma retrag pe o plaja si sa fac cocktails si sa fiu straina de cuvintele asap, trafic, intretinere, viziune, sedinta, apometre, lucru in echipa, responsabilitate. 

Si unde sa ma duc? Si ce sa fac? Si cum sa-mi platesc rata? Si cum sa traiesc? Si familia mea? Si prietenii? - siguur, ratiunea vine sa-mi taie elanul. Taci tu, o sa ma gandesc la un plan, mai lasa-ma un pic sa visez. 

This world is watching me...

New year, new resolutions

Eram in masina care gonea furios spre Golf der Sur Tenerife si simteam gustul vacantei. Eram echipata in pantaloni scurti, tricou, sandalute si ochelari de soare iar mintea mea ingropa cu succes emailuri, exceluri si deadline-uri si aducea la suprafata doar rasfat, soare, distractie si un pic de dragoste.

Cum ma minunam eu de frumusetea privelistii de afara, prietena mea de pe locul din fata dreapta lanseaza intrebarea: "si, care sunt rezolutiile voastre pentru 2012?". Pac, s-a dus naibii concentrarea. Sunt nepregatita in fata intrebarii. Tac si ii astept pe ceilalti colegi de road trip sa raspunda [vorba aia, desteptul intai asculta, dupa aia vorbeste]. Vreau sa merg in US, sa imi iau casutza, sa fac un copil [pam, pam], sa incep o afacere - toate astea se perinda rapid si eu sunt in continuare nepregatita. Sandalele si soarele nu ma ajuta, nu am un excel la indemana si nicio strategie. Buun, nu ne panicam, hai sa fim spontani. Carevasazica, pana acum, m-au motivat faptul ca scriam rezolutiile pe blog si iarna de afara. Acum sunt la caldurica si mintea mea zburda nelinistit.

Vine randul meu si incep un discurs poetic despre viata si asteptari. Vreau sa zambesc mai des, sa ma stresez mai putin, sa nu am asteptari atat de mari de la oameni, sa calatoresc nush unde [bine, recunosc, nu chiar oriunde ci tocmai in Peru], sa fac un amarat de pas inainte cu scrisul si...cam atat. Ma uit in jur, nicio reactie dubioasa. Insa eu nu sunt multumita [pai care-i treaba cu asteptarile, Batman?], nu am avut timp sa procesez, trebuie sa le mai filtrez un pic. Discutia se termina ca din senin si eu raman imbufnata. Cum de nu m-am gandit pana acum - e 27 decembrie si eu nu am facut sumarul anului 2011 si rezolutiile pe 2012? Ufff, vacanta mi-a luat mintile :)

Asadar, proaspat intoarsa acasa din tarile calde, ma apuc sa scriu rezolutiile. In 2012, imi propun:

- sa scriu mai mult si sa atentez la Go public

- sa ii ascult mai mult pe oamenii care conteaza pentru mine

- sa ma vait mai putin [am mancat un iaurt, vai ce m-am ingrasat]

- sa ma apuc serios de Pilates [am citit o super carte despre asta, de abia astept sa incep]

- sa ii ajut pe ai mei sa treaca peste criza pe care o au [criza de la 50 de ani sau cum s-o numi ea]

- sa fiu o prietena si o iubita mai buna

- sa gasesc echilibrul [ok don't go poetic on this one]. Vreau sa fiu multumita de ce am, sa invat sa apreciez lucrurile marunte pe care mi le ofera viata si vreau sa traiesc in armonie cu mine.

ok, ar mai fi un "sa gasesc o tunsoare care sa ma avantajeze si sa-mi faca parul perfect drept fara placa" daca nu cer prea multe.

2012, I welcome you with my open arms!*

* Oare e ultima oara cand fac rezolutii sau calendarul mayas got it all wrong??

This world is watching me...