marți, 20 decembrie 2011

Faith (less)


Inainte oamenii mergeau sa-si marturiseasca pacatele la preot. Mai tarziu la psiholog. Acum, toti, pur si simplu, isi fac blog.


Nu stiu cand s-a intamplat fenomenul dar putin cate putin am pierdut din credinta in Dumnezeu. Am fost foarte credincioasa cand eram micuta, m-am indoit cand eram prin gimnaziu, am fost furioasa si am contestat existenta lui cand eram in liceu si am culminat cu a fi indiferenta prin facultate. Acum incerc sa recapat ce am pierdut insa pare un drum anevoios in care intrebarile imi pun piedici, iar franturile de raspunsuri simulate ma dor.

Dar merg incet, incet, ma ridic si ma inchin timid si merg mai departe cu farama de credinta curata pe care o plazmuiesc in mintea mea. De data aceasta e diferit, nu postesc, nu pup icoane, nu imi fac cruce si nu sunt fatarnica in rugaciuni. Sunt eu si El, oricare ar fi El si Inger, ingerasul meu...

This world is watching me...

duminică, 18 decembrie 2011

2011 we made it

Vine acel moment din an cand trebuie sa te uiti inapoi - se numeste decembrie si ne da batai de cap si melancolii, dar si cadouri, momente petrecute alaturi de cei dragi si amintiri.

Inca nu am sa analizez ce am facut eu specific in 2011, insa am dat peste un filmulet care vine ca un sumar al anului din punct de vedere evenimente politice, culturale, economice. In acest context, ma intreb unde sunt eu, oare contez in puzzle-ul imens al lumii? Oare misc vreo patratica, vreun pixel, vreun nanometru sau sunt ca firul de nisip pe care daca il iei din gramada nu face nicio diferenta?

Zeitgeist 2011

This world is watching me...

luni, 12 decembrie 2011

Say cheesee, gorgeous

Nu am fost niciodata fotogenica. La inceputurile carierei de "pozata" ma ofticam maxim si jeleam ca nu ies si eu decent in poze, ca nu am o postura de Doamne ajuta, ca zambetul meu nu e seducator si ca moaca mea e cel putin stupida. Dupa aceea, a urmat perioada de chin artistic. O data cu progresul tehnologic, ma stresam sa gasesc pozitii interesante, priviri pierdute [aka dubioase] si caracteristici care m-ar ajuta [desi stii cum e: doar photo shop te mai poate ajuta], totusi la vremea respectiva shooting-urile profesioniste nu erau la indemana oricui deci prietenele erau cele care te trageau in poza. Dar nu, nici asta nu m-a ajutat. Si nu, nici momentele aparent spontane [poze cu grupul cand sunteti la munte/mare/wherever else] nu ma incantau nespus; toata lumea iesea grozav doar mie imi statea parul ca naiba si paream grasa [da, da, women thing].

Evident ca a exista si o perioada de overdo it. Mi-au iesit niste poze pe ici pe colo pe care le consideram dragute si pe care le postam pe retelele sociale [la inceput a fost hi5.com, acum sunt facebook si google+] si crestea inima in mine cand imi spunea cineva ca ii place poza mea.

Buun si ajungem la momentul prezent cand doar ma amuz. Da, mi se pare ca sunt scoasa din cutie, am un super outfit, machiajul e la locul lui, parul e ok, sigur ies ca o diva in poza. Surpriza vine ca o palma nemeritata, vad poza si apare cu totul altceva: parul sta total anapoda, am 5kg in plus si nici vorba de diva, doar o curca plouata cu un zambet tamp [ok, macar nu am buzele tuguiate ca orice pisi care se respecta]. Ok, exista de altfel si posibilitatea ca eu sa ma vad intr=un mod mult prea critic si eronat dar vorba aia, daca chiar eram o diva, ajungeam departe.

Ceea ce am invatat e ca nu conteaza cat de fotogenic esti atata timp cat esti ok cu tine, ai prieteni care nu te judeca dupa aspectul transmis de pixelii aia nesuferiti si nu esti disperat/a dupa complimente si potentiale abordari din partea sexului opus. Ok daca chiar iti doresti mii de like-uri la pozele noastre, comentarii de genul "esti o papusa"*, "vai ce tonifiata esti" zic sa recurgi totusi la photo shop. Glumesc, ar trebui sa iti reevaluezi increderea in tine.

Si totusi daca nu merge chestia cu increderea, iata cateva sfaturi de la specialistii Sony referitoare la portrete:

1. Nu trebuie sa te feresti de zoom in-uri - close-up-urile te pot ajuta daca sunt facute cum trebuie.
2. Foloseste cat mai mult background - surprinde scarile, veioza din cadru, copacul din spate.
3. Capul intotdeauna sa fie in partea superioara a pozei caci asta creeaza echilibrul pozei [ok, am tradus ca naiba insa here you have: keep eyes in the upper third].
4. Foloseste-te de linii si de lucruri care ies din tipar - apparently pozele cu caramizi in fundal ies minunat.
5. Schimba unghiul - nu sta tot timpul cu capul orientat spre dreapta si cu mana in sold, great things can happen if you change the angle. Just like in life I would add.
* If you're a plastic Barbie, all can i wish for u is to have a fantastic life as the one you have or pretend to have on Facebook.


This world is watching me...No photos please :)

duminică, 11 decembrie 2011

Read a book

Iubesc cartile. As putea petrece ore intregi intr-o biblioteca uriasa, citind, rasfoind, minunandu-ma de fiecare carte si incercand sa dezleg tainele literare ascunse in fiecare pagina si intotdeauna dorindu-mi mai mult. As putea sa respir parfumul timpului scurs, sa traiesc in mirajul desfasurarii actiunii si sa astept cu sufletul la gura finalul si sa-mi imaginez un altul daca cel inchipuit de autor nu ma convinge. 

Mai nou, am descoperit ca poti comanda carti si de pe Internet (si nu, nu ma refer la Amazon.com) ci la Emag unde biblioteca virtuala e decent de mare iar preturile sunt foarte ok. Asa ca nu m-am putut abtine sa nu-mi comand Lolita, o carte pe care imi doresc sa o citesc de foarte mult timp insa pentru care ma consideram un pic nepregatita. Da, cand comanzi de pe Internet, mirosul paginilor ingalbenite nu se simte insa dragostea e tot acolo.

Ah, si am descoperit Rebreanu. Da, da, autorul romanelor care ne-au disperat in liceu (aka Ion, Rascoala, Padurea spanzuratilor) a studiat psihanaliza si chiar a scris chestii foarte elaborate. Citesc Adam si Eva acum si sunt miscata de profunzimea cu care scrie despre metempsihoza, calatoria sufletului in lumea materiala si reincarnare. Cum cred foarte tare in fenomenul de reincarnare, cartea m-a miscat in mod clar si sunt ireversibil indragostita de directia psihologica a condeiului lui.

Asadar, Mos Craciun, anul acesta as fi foarte fericita daca mi-ai aduce o biblioteca [regret nespus faptul ca nu am o biblioteca acasa] cu multe, multe carti.



This world is watching me...

vineri, 2 decembrie 2011

Tourist a Geneve

Nu sunt o nationalista de fel. Nu cred ca am fost vreodata, nu e un lucru cu care sa ma mandresc sau cu care sa ma rusinez. Asa ca impartiala cum sunt fata de tara mea, imi doresc din ce in ce mai mult sa ma mut in alta tara, macar pentru o perioada limitata de timp. Cu gandul asta in cap, am plecat sa imi vizitez doua prietene mutate recent in Geneva cu job-ul.

Am vizitat Geneva [ok, nu era prima oara, dar acum chiar am avut timp], am mers prin oraselele din imprejurimi [Yvoire, Montreux, Lyon], am mancat bun, am povestit, am hahait, am imitat o franceza de bun simt si overall m-am simtit foarte bine si foarte integrata in peisajul expatilor de acolo. Si cel mai important e ca am vazut si gustat un pic din viata de expat/persoana care lucreaza in strainatate si perspectiva a fost usor diferita fata de ce ne imaginam cu totii.

Da, ni se pare ca a lucra intr-o alta tara e raiul pe pamant, castigi mult mai bine decat in Romania, cunosti multe persoane [poate chiar pe un potential EL?], te plimbi, inveti o limba straina, e o experienta super tare pe CV-ul tau si in general o experienta de viata foarte utila si placuta.
Insa trebuie sa vedem si partile mai putin dragute:
- esti singur intr-un oras strain [da, sentimentul te loveste chiar daca erai foarte pregatita de acest pas]
- te poti integra foarte usor la serviciu sau dimpotriva nu te acomoda deloc [da, toti infumuratii pamantului sunt in echipa ta, mama lor de rusi]
- actele si birocratia iti pot ocupa foarte mult timp [cauta casa, cauta loc de parcare, pune semnul albastru cand parchezi ziua]
- nu te poti obisnui cu gusturile culinare specifice locului si gatitul nu a fost niciodata punctul tau forte [as face niste sarmale desi nu le-am apreciat niciodata cand eram acasa la mama]
- viata e in general mult mai scumpa [seriously, o calatorie cu bus-ul e 3 franci si o cina decenta in 3 persoane 180 de franci?]
- nu ai pe cine suna la 2 noaptea ca ti-a venit si esti intr-un mood nefericit [ok, in Romania e 3 dimineata si nimeni nu e treaz si eu ma simt atat de mizerabil]
- pierzi petrecerea de zi de nastere a celei mai bune prietene [da, normal ca e ziua ei in fiecare an, dar asa mi-e dor de ea si de nebuniile ei]
- parintii sunt un pic mai departe [da, nu te mai bate nimeni la cap in fiecare zi, daca ai mancat, daca te-ai imbracat bine]

Si lista poate continua.
Si in timpul in care procesez toate aceste lucruri, ma plimb aievea pe strazile geneveze si savurez o zi doar cu mine si cu gandurile mele. Si imi beau cafeaua singura si insir chestii pe carnetel si constat ca e bine si rau in acelasi timp. Si ma duc la cumparaturi singura si nu imi poate zice nimeni daca rochita ma prinde [ok, sales lady imi zambeste tamp in semn ca arat minunat dar nu pot decat sa ma gandesc ca incearca sa isi atinga targetul din ziua respectiva]. Si alerg cu harta in mana si nu ma indruma nimeni [eu am un simt al directiei foarte putin dezvoltat si intorc harta pana cand ma prind unde e nordul]. Si merg singura cu autobuzul si o tanti in varsta ma vede debusolata si ma intreaba in franceza unde vreau sa ajung.

Funny, si eu ma intreb asta, zambesc si ii raspund: 'Loin, mais aujourd'hui a Quidort".*

*Departe, dar azi la Quidort.


This world is watching me...