Let them go

Am vazut de curand un episod dintr-un serial in care personajul feminin explica cum si de ce a calcat stramb in [afara] relatia ei. Nu, nu a fost plictiseala sau razbunare sau alcool peste masura. A fost o chestie asumata [si nu doar un one time event] pe care o regreta, insa din care a invatat ca de fapt il iubeste pe cel pe care l-a inselat. . Pai cum cucoana te-ai prins ca il iubesti pe boul pe care l-ai omenit? Cand erai cu poalele-n cap sau cand fumai tigara de dupa? "Mmm, nu m-am convins din prima, mai incerc pentru urmatoarele luni, daca nu merge inseamna ca eu chiar tin la Georgel. Care sigur o sa inteleaga si o sa aprecieze maxim momentul in care ii spun ca mi-am dat seama ca il iubesc pe el pentru ca l-am inselat in mod repetat si nu a functionat".

Stiu, suna siropos si putin credibil dar mie mi-a aprins un beculet. Cum ca viata asta se joaca cu sentimentele tale. Cum ca realizezi chestii importante prea tarziu si prea cand nu le mai ai. Cum ca ti se pare ca esti prost acum, dar de fapt maine poti sa fii si mai prost. Cum ca gemul de prune pe care ai putea sa-l mananci azi e mai bun decat dulceata de rubarba care crezi ca-ti trebuie maine. 

Melodia asta cam spune ce gandesc eu acum:
Let go

si avem si varianta romaneasca:

M-am indragostit numai de ea

Asa ca traieste azi, fii multumit azi, iubeste azi si spune-i azi. Don't let them go...


This world is watching me...

I'm paying cash

          Povestea cardului meu de credit cred ca e povestea multor oameni. Mi-am dorit libertatea de a cheltui bani cand am nevoie, nu doar cand am. Am cheltuit, am fost fericita cu pantofii, curelele, biletele de avion pe care mi le-am achizitionat la un click sau POS distanta. Culmea e ca libertatea de a cheltui bani pe care nu-i ai nu e doar un moft asumat ci o pacoste financiara si sufleteasca. Cu ajutorul dobanzilor ingrate si deloc simbolice care te afunda si mai tare in datorie, m-am luptat 2 ani in mocirla ratelor lunare destul de grase, fara sa ma mai bucur de vreo cumparatura spontana.

           Dar azi, ca un alcoolic vindecat, pot sa dorm linistita ca am inchis datoriile, nenorocitul de card mi-a expirat, iar ispita rochiilor de care nu am nevoie neaparat nu ma mai ademeneste. Dupa 2 ani de cotizat dobanzi ca la balamuc, ii urez bancii un mare KISS my ASS [varianta soft care poate fi reprodusa aici] si te pup, pa pa.

Libera in saracia mea e muult mai bine decat dependenta de mofturile over priced*.

si morala, in caz ca erau dubii ca lipseste:

This world is watching me... I'm paying cash

*sa-mi fi cumparat 5 perechi de Louboutin si nu plateam atat cat am cotizat la cardul minune.