Inainte oamenii mergeau sa-si marturiseasca pacatele la preot. Mai tarziu la psiholog. Acum, toti, pur si simplu, isi fac blog.
Nu stiu cand s-a intamplat fenomenul dar putin cate putin am pierdut din credinta in Dumnezeu. Am fost foarte credincioasa cand eram micuta, m-am indoit cand eram prin gimnaziu, am fost furioasa si am contestat existenta lui cand eram in liceu si am culminat cu a fi indiferenta prin facultate. Acum incerc sa recapat ce am pierdut insa pare un drum anevoios in care intrebarile imi pun piedici, iar franturile de raspunsuri simulate ma dor.
Dar merg incet, incet, ma ridic si ma inchin timid si merg mai departe cu farama de credinta curata pe care o plazmuiesc in mintea mea. De data aceasta e diferit, nu postesc, nu pup icoane, nu imi fac cruce si nu sunt fatarnica in rugaciuni. Sunt eu si El, oricare ar fi El si Inger, ingerasul meu...
This world is watching me...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu