duminică, 9 decembrie 2012

Noi seara nu mancam

La orice petrecere/chermeza/haiduceasca/adunare intre prieteni si rude exista intotdeauna un individ/individa care e la regim. Adica la cura de slabit sau de purificare sau de detoxifiere sau de pocaire. Ambitiosul sau ambitioasa a inceput cura fix in saptamana aia si este vadit incercat/a de sentimente de regret ca "asa s-a nimerit". La inceputul petrecerii, iti explica cu patos efervescent de ce nu poate servi o gustarica sau un pahar: "M-am apucat de regim, trebuie sa mai slabesc, trebuie sa fiu in forma, trebuie sa am o perioada de off". Bine nene, respect pentru initiativa, noi, restul, o sa mancam si o sa bem ca porcii. 
Dupa un timp relativ scurt in care se duce o lupta interna crancena, stimabilul/stimabila declara pompos:"Si totusi, as putea sa incerc niste pui din asta, de fapt am voie pui si asta pare sarac in calorii". Desigur toata lumea aproba iar Gogu'/[n-am idee care e corespondentul feminin] infuleca un mezel cinstit. Urmeaza si o bruscheta mica [sunt doar niste rosii amarate] si un somon afumat [omega 3 e bun in orice cura de slabire]  si un pateu [e cu branza, nu are ce sa faca rau] si un confet [sigur are faina integrala] si o bucatica de tort [doar o lingurita, ca sunt la regim]. Si ca totul sa fie in regula se adauga un pahar de vin [un pahar de vin pe zi e sanatate curata], poate chiar si o sampanie [baloneaza un pic, dar doar de gust] sau un cocktail [sper ca ai pus Cola zero in whisky, sunt la regim].
Cert e ca oamenii aflati la regim ajung sa "guste" mai mult decat toti ceilalti. La sfarsitul serii intotdeauna vor marturisi spasiti: "Vai, gigele, nu trebuia sa mananc/beau, ca sunt la regim, dar o data e ziua ta". Toata ca toate, dar meseria de "regimist" la petreceri nu e usoara..

Noi seara nu mancam

This world is watching me...

Un comentariu: