Cum e viata asta. Ieri eram o pustoaica cu genunchii juliti, azi m-am simtit o mare doamna. Desigur ca afirmatia mea are tente umoristice, sa explic si de ce. In copilarie/adolescenta fiind, nu cutreieram paduri, ci coclauri. Am un frate mai mare cu 4 ani si jumatate si deci e explicabil ce se intampla - Ralu mica si exasperanta urmarindu-i pe baieti la joaca si la belele. Vorbesc evident de timpurile "antice" cand ne petreceam vacantele de vara la bunici la tara si totul era simplu [si acum imi dau seama ce minunat de simplu era].
Ce-i drept aveam o perseverenta de admirat, fratele meu si tovarasii de prostii ma respingeau cu gratie, se fereau si se ascundeau de mine, insa eu apaream ca arsita intr-o zi de vara.
"Du-te de aici, tu nu poti sa te sui in copaci...
Ba da, pot si eu...zise Ralu mica cu lacrimi in ochi dupa ce isi facu praf genunchii si coatele.
Uite ce ai patit, iar o sa ma certe mama pe mine...
Dar ii spun ca am cazut de buna voie" - de parca ar fi contat :)
"Noi vorbim de'ale noastre, tu ca fata nu ai ce sa faci. Suntem numai baieti si in plus mai si parasti...
Stau si eu intr-un colt si ascult, nici nu o sa vezi ca sunt acolo...
Off, bine, dar e ultima oara, iar o sa ma intrebe toata lumea de ce am venit cu tine la pachet...."
Desigur ca erau si momente foarte amuzante, gen cand ma convingeau sa ma urc pe movilita de nisip din fata casei si sa cant cu pasiune "Fata draga" a Madalinei Manole. Sa ne intelegem, nu am niciun pic de voce sau ureche muzicala [am fost data afara de la cor in clasa a 6a], doar o vointa incredibila si o lipsa de penibil specifica copiilor.
Desigur ca erau si momente foarte dragute, cand fratele meu avea grija de mine, imi incalzea mancarea, ma aducea acasa si ma apara de "nesimtiti" pe strada. Ma gandesc cu drag cat de mult inseamna sa ai un frate/sora pe care sa poti conta, care sa te iubeasca si pe care sa-l iubesti...
Dar sa revenim la subiectul meu :) Usor usor m-am "domnisorit" si nu mai alergam eu dupa baieti mai mari ci ei dupa mine. Fratele meu a devenit brusc interesat de cercul meu de prietene for the obvious reasons :) In adolescenta am fost o handicapata din punct de vedere emotional. Nu stiam ce vreau [logic] dar more sadly nici ce nu vreau. Asa ca nu am avut vreo relatie mai serioasa pentru ca nu aveam vreun principiu [ok, in afara de nu te "duce" cu vreun baiat daca nu te iubeste] sau vreo asteptare. Am facut mici compromisuri, m-am simtit umilita [again, vorbim de iubiri adolescentine], mi-am calcat pe mandrie si am tacut. Nu am facut scandal idiotilor, nu i-am parasit decat foarte tarziu. Nu am simtit niciodata ca prietenul meu ma iubeste [atat cat se poate la varsta aia] sau ca ma considera o relatie serioasa [ok, e un baiat care imi face curte din clasa a 6a dar nu prea se pune] si nu asta ar fi fost partea trista ci faptul ca nu asteptam asa ceva si nu ceream niciodata nimic. Am fost o ciudata si o diletanta ca sa pot sa exprim gravitatea situatiei.
Bun, revenind la azi. Azi stiu sigur ce nu vreau si stiu foarte pertinent ce vreau de la cineva. Frumos, mi-a luat foarte mult timp insa rezultatul e minunat. Azi, veneam de la serviciu, cu un aer de femeie independenta si sigura pe ea, cu geanta pe brat [nu ca o pisi ci un pic mai natural], cu tocurile mele de 12cm si cu zambetul oarecum inghetat. Mergeam fara sa ma uit la oamenii din jurul meu caci eram concentrata intr-un proces cognitiv ce implica un excel si niste bugete. In fata mea, niste flacai, probabil din caminele Tei. Flexati nevoie mare abordeaza o tanara domnisoara care venea din sens opus. Fluieratul m-a scos din excel si am indreptat privirea catre ei. Fata s-a miorlait un pic la replica unuia dintre cojones: "Ce faci draga, unde te duci asa aranjata?" si a murmurat un "In oras". El a continuat pe un ton maxim de caterinca "Poate te scot si eu la un suc candva", prilej cu care ea s-a topit toata [si nu de la caldura de afara], dupa care el s-a indepartat brusc dupa ce si-a savurat zambetul tamp de pe fata ei. Plecand mai departe, i-am auzit comentand "Ce proasta si asta!". Cumva ma enervez si ii depasesc ca sa ajung mai repede la bloc. Si aici vine surpriza... Baietii incep sa susoteasca despre mine: "Uite si asta ar merge ma". Ma fac ca n-aud, iar ei continua "Ba, las-o ca la asta nu tin d'astea, nu vezi cum merge?Nu se uita asta la tine".
Pam pam... deci eu am parut o serioasa la care nu tin replicile 'eftine. Pai mai baieti, trebuia sa vina si asta cu timpul, mama lui de timp potrivit. Daca am debutat cu dificultati, de la o pustoaica neacceptata de grupul de baieti mai mari la adolescenta inadaptata emotional poftim perspectiva cand te indrepti spre 30 de ani. Macar nu te mai considera studentii un catch si nu te mai abordeaza cu poezii expirate. Desigur ca exagerez pentru amuzantul povestii insa toata treaba m-a binedispus maxim. Poate au fost tocurile, poate felul in care tineam geanta, poate lipsa zambetului, poate aroganta, poate prostia lor, poate sa fi fost orice, insa pe mine ma coafeaza varianta expusa mai sus, din motive evidente.
Doamna, la culcare, poti zambi acum, nu te vede nimeni :)
This world is watching me...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu