Miller. Henry Miller

M-am apucat de ceva timp sa scriu postul asta si n-am reusit. La fel cum am facut si cu cartea. Am citit-o pe nerasuflate primele 50 de pagini dupa care am lasat-o. M-am reapucat, am simtit verva narativa, am intelectualizat continutul dupa care m-am deprimat si am lasat-o iar. Am pus din nou mana pe ea cu speranta ca o sa inteleg viziunea autorului si am marsat cu viteza pana la sfarsit. Dar nu sunt foarte sigura ca am priceput, omul asta m-a lasat fara vlaga, fara pareri juste si fara speranta. 

Tropicul Capricornului nu e o carte usoara, nu e o lectura placuta pentru o zi de duminica. Nu e nimic din ce m-as fi asteptat. Te inspaimanta, te pune pe ganduri, te dezarmeaza prin sinceritate si te vindeca de prejudecati. Nu imi propun sa fac o recenzie, m-as simti total neavizata. Nu am patruns decat superficial in intelesul cartii, insa notez cateva dintre directiile punctate grotesc de catre autor privind societatea americana, constientizara eului, definita libertatii, rolul femeii in viata lui, conditia umana, dadaismul - absolut toate sunt portretizate autentic, fara pic de amplificare artistica si fara eleganta condeiului.

Inca nu stiu daca o sa ma aventurez sa citesc alte carti de Miller; inca o diger pe asta si sincer mi-a cam taiat tot avantul de "scriitor". Ce a tranpus omul asta in cuvinte trebuie sa-l defineasca ca un geniu, iar geniile se nasc rar si mor repede. 

Vorba aceea [si in special a lui Miller]:

"M-am adaptat la o lume care n-a fost niciodata a mea"


The world is watching me...