N-am idee cine a nascocit celebra expresie din popor "O atentie, o maslina" insa foloseam cu succes sensul ei figurat cand vorbeam de nimicuri, de detalii, de maruntisuri care nu fac diferenta in imaginea de ansamblu a lucrurilor.
Which brings us to my story - ma duc vineri seara in supermarketul Mega Image cu intentia de a evita infometarea din weekend prin achizitia unor preparate delicioase, sanatoase si sigilate. Navighez rapid printre somon afumat, mozarella, ardei gras, iaurt, caise confiate si masline si ma declar mandra ca am reusit sa petrec doar 10minute in magazin. La casa o coada infernala; o singura casa deschisa, o momaie pe post de vanzatoare, 20 de oameni la rand si un sfert de ora ramas pana la inchiderea magazinului. Mult in fata mea se afla numai fumatori inraiti dar uituci: "aa, da, mai vreau si un pachet de Dunhill albastru, ba nu, sa fie grena, hai da-ti-mi 2, e un weekend lung". Mai am o persoana in fata cand deja incep sa bat din picior si sa ma uit urat in jur. Persoana din fata mea e de fapt o batranica ciudatica care a facut impertinenta sa puna doar 2 masline in caserola.
- Nu doamna, nu se pot cumpara 2 masline! - urla domnisoara "miscari in reluare" de la casa de marcat
- De ce, eu vreau doar 2 - zise batranica incet
- Pai nu se pot cantari!! - tranteste domnisoara, vizibil enervata
- Pai sunt varsate, mama si eu vreau 2 - continua batranica deceptionata
- Nu, nu se poate. Acestea sunt regulile - inchide domnisoara [parca i s-a mai infoiat parul]
Toti oamenii de la coada se amuza si isi dau coate insa eu nu stiu daca sa rad sau sa ma intristez. Ii soptesc lui mamaie "De ce nu luati 50g, nu e asa mult" insa imi replica timid "Nu-mi permit, vreau doar de pofta". Glasul ei e resemnat si ma marcheaza. A stat cel putin 20 de minute la coada pentru 2 masline pe care domnisoara de la casa nu vrea sa le i cantareasca. Nu sunt hotarata daca sa ma infig in parul domnisoarei sau sa ii pun o punga de 20 de bani in cap. Ii dau batranei maslinele mele si ii zic politicos domnisoarei ca le platesc eu. O intreb pe batrana daca vrea sa se intoarca in magazin sa mai ia altceva, insa domnisoara infoiata imi atrage atentia ca se inchide; murmur un "hai sictir" si ii spun lui mamaie sa astepte pana platesc iar ea ma asculta si sta cuminte, cu capul plecat. Mi se rupe inima, nu reusesc sa pun chestiile in punga, atat de tare m-a impresionat toata faza. Ceilalti participanti la coada murmura nemultumiti ca am irosit timp; guys, nu am facut gestul asta ca sa par eroina cozii, imi imaginam ca suntem solidari cu cauza pensionarilor, doar de aia s-a protestat in piata Universitatii zile la rand.
O iau pe batranica afara si ma decid sa-i dau alimentele cumparate. Refuza si ma simt stangace si neputincioasa; cum naiba m-am gandit sa cumpar somon si prosciuto si cacaturi extravagante? Ii pun somonul si painea si branza si ardeii si ma caut de bani. Are ochii inlacrimati si imi multumeste sincer. Nu ma lasa sa o duc acasa [oare are un "acasa"??]. Si eu am ochii inlacrimati. Si eu ii multumesc in gand ca m-a trezit la realitate. Ca mi-a adus aminte sa fiu om si nu un robot arogant.
Nu voi mai folosi niciodata expresia mai sus mentionata. Chiar daca pentru noi o maslina nu inseamna nimic, pentru altii e doar un vis.
This world is watching me...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu