Am unul din acele momente in care ma simt fix cel mai talamb om de pe planeta. Cel mai idiot, cel mai cu vaca, cel mai "acum am coborat din copac". Si faza tare e ca e mai rau ca la scoala cand nu stiai lectia sau nu pricepeai cum vine integrala aia.
Daca stii sentimentul, atunci esti cu mine acum. Intr-un film prost. Nu vreau sa elaborez pe ce s-a intamplat de ma simt asa, ci pe ce fac mai departe. Daca as fi un om matur, as zice "ok, feedback taken", as analiza ce e de facut pe viitor si as merge mai departe surazand ca am ce sa invat.
Cum nu sunt inca un om matur ci doar pretind, ma simt trantita de toti peretii, fara sanse de a scapa de tristete semi-furioasa. Sunt nervoasa pe mine, pe context, pe lumea care nu ma intelege [desi nu zic nimic in sensul asta], pe orgoliul meu de 2 bani, pe mintea mea care nu poate sa inteleaga ca a gresi e omenesc. Si ca uneori exista subiect fara predicat si e ok. Si ca nu trebuie sa faci mare buzz daca azi nu stii, daca maine nu stii, dar poimaine o sa inveti.
O sa ma calmez, o sa-mi pun o muzica buna, o sa sterg zambetul fals de pe fata, o sa ma scutur bine de cenusa asta pe care mi-am pus-o in cap si o sa incerc sa trec peste. Probabil nu o sa-mi iasa din prima, probabil o sa mai sufar in tacere ca o eroina penibila din filmele alea de casa [adica in care o ea trece prin toate cacaturile singura si neajutorata si vine unu' si o scoate din buda fara ca ea sa-i fi zis vreodata vreo problema sau suferinta*].
Fredonez "dupa rau vine bine" si ma gandesc ce bine e sa fii un om responsabil si matur....
* nu ati vazut niciun film cu plot-ul asta? inseamna ca sunt singura care mai pune botul la filme cu rating sub 6 pe imdb.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu