De cand ma stiu, aud o fraza obosita menita sa justifice toate mizeriile si lucrurile naspa care ti se intampla - totul se intampla cu un scop, o sa vezi mai devreme sau mai tarziu. Totul e parte dintr-un puzzle maaare in care piesele se leaga, doar ca exista 2 probleme: nu vezi de la inceput contextul mare sau cum arata imaginea de ansamblu si nu stii cat o sa dureze pana cand gasesti piesa care lipsea. Si ar mai fi ceva: puzzle-urile ar trebui sa fie doar pentru copii pentru ca ei au mintea limpede si simplista, nu fac scenarii si presupuneri si nu au o strategie.
Revenind la intelepciunea straveche, se pare ca exista oameni buni sau care fac lucruri bune [pentru altii, benevol] si oameni care isi vad doar propriul interes. Cumva, intotdeauna am fost in prima categorie. Adica imi pasa mai mult de ceilalti decat de mine. Incerc sa tin cont de parerea si sentimentele omului de langa mine inainte sa ma gandesc la mine, imi ajut prietenii inainte sa fie nevoie, fac si munca colegei de birou ca sa iasa prezentarea ok si renunt la chestii ca sa-i fac pe plac mamei. Nu sunt frustrata ca am o abordare de toanta sef, de cele mai multe ori sunt fericita ca ajut. Desigur, intotdeauna ma gandesc ca atata timp cat esti bun cu oamenii vei atrage lucruri bune in viata ta.
Si aici intervine dilema: imi lipsesc cateva piese esentiale din puzzle caci lucrurile bune nu par sa se intoarca. Nu mi se intampla cacaturi in mod constant, ci doar atunci cand cred ca lucrurile merg bine.
Asadar sunt in cautare de piese, cine mi-a luat fix piesa care imi trebuia acum, va rog sa mi-o inapoieze.
- As vrea sa continui jocul...sopteste timid ea
- Cred ca ai gresit jocul, nu era puzzle, ci sah. Mat....se aude o voce din intuneric...
This world is watching me....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu