When I grow up

Cand eram mica, visam sa salvez lumea candva. Nu vroiam sa fiu doctor pentru ca si acum lesin de fiecare cand mi se ia sange pentru analize. Nu stiu ce intelegeam exact prin salvat lumea, vroiam sa inventez ceva super destept, sa descopar noi continente, sa proiectez nave spatiale sau macar sa las ceva semnificativ in urma. Pe vremea aia nu stiam sa-mi definesc obiectivele cat mai precis deci era cam vaga treaba. Totusi scuza ar fi ca aproape orice copil si-a imaginat ca va deveni un super erou cand va fi mare [daca nu e asa, s-ar putea sa fiu cam ciudatica] . Ii admir pe cei hotarati, cu dorinte masurate printr-un substantiv de genul: artist, pilot sau medic [am auzit ca mai nou copiii vor sa devina patroni sau milionari excentrici, dar trecem peste].  Altora in schimb le trebuiau propozitii care sa explice ce vroiau sa devina - aici e capcana, ori era ceva foarte vag, exemplu meu sa zicem, ori ceva super specific, de genul sa fiu balerina la Balsoi Teatr [nu in alta parte, fix acolo]. Si ultima categorie probabil ca e aia cu "vreau sa fiu ca x"; asta imi pare cea mai usoara. Nu conteaza cum e x exact, ci ca vezi rezultatul.

Intre timp, am uitat de acest vis. L-am ascuns, l-am ignorat si pus pe seama exuberantei copilariei. Partea nasoala cu dorintele vagi e ca nu le poti masura, de aici deriva si gandurile mele de "geniu neinteles" cateodata. Si ma intreb acum: de ce sunt un biet corporatist? De ce gandesc structurat in bullets, planific vacantele in excel, ii scriu mail de "La multi ani" mamei si notez iesirile cu prietenii in calendarul de la Outlook? Mi se pare normal, insa acum ca le scriu, parca e cam exagerat.

N-am descoperit ce inseamna sa salvez lumea, dar stiu unde vreau sa ajung soon:

Si tare as vrea sa stiu ce inseamna afirmatia asta:
Gained the world


This world is watching me...