Bai, ce-mi placeau aparatele Kodak cu 24 sau 36 de pozitii... cum pretuiam fiecare poza pentru ca era one of the few, cum stateam la poza fericita, cum ma bucuram ca un copil de alea 3-4 poze peste cele admise [da, intotdeauna erau mai multe, as a bonus], cum ma duceam cu ele la developat, cum ma intorceam a doua zi cu sufletul la gura, cum ma uitam la fiecare cu sincera emotie, cum radeam cand iesea una neclara sau intunecata [deh, blitz-ul era inca un mister], cum repetam tot ciclul asta la fiecare eveniment important si cum pastram albumele cu drag...Pentru ca in spatele fiecarei poze era o poveste, care se activa instant de cum vedeam poza...
Si uite unde ne-a dus tehnologia...avem super aparate digitale, cu 12 megapixeli, cu stabilizator de imagine, cu obiectiv de precizie, cu tehnologii anti-incetosare, care iti face poze la lumina scazuta, cadre romantice si cele mai profesioniste capturi la care te poti gandi.Vrei sa impresionezi? stai uite asa, privirea usor intr-o parte aievea, buzele tuguiate, ochii tulburatori, par ravasit si machiaj cu mult creion negru. N-am iesit fenomenala din prima poza? Nu-i nimic, o stergem si facem alta. Alb negru n-ar strica, nu ies ridurile asa de tare. Nu avem aparate digitale piesa? Avem Iphone care e menit sa imortalizeze toate miscarile pe care le facem zi de zi...
Nu mai avem albume si povesti, insa avem mega pe laptop si mobile uploads pe Facebook. Cu poze regizate care nu ne reprezinta, ci doar suprind un moment in care esti cel mai putin tu. Pentru ca e o versiune mai buna de'a ta. Nu vrei sa arati fericirea intr-o poza daca asta inseamna sa te strambi de ras.
Recunoaste, maybe you just want to seem more fuckable, right?
On the other hand, tehnologia a crescut in ochii mei cu asta:
PICTURE NUMBER 1
PICTURE NUMBER 2
PICTURE NUMBER 3
PICTURE NUMBER 4
PICTURE NUMBER 5
This world is watching me...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu