Visez mereu. La tine, la locuri, la oameni...visez la o viata departe de orizontul pe care il simt in fiecare zi si care ma limiteaza nemilos. Viata nu e un lung sir de activitati concrete, ce se imbina armonios intr-o rutina « perfecta » : 10 ore de stat la servici in fiecare zi, plata intretinerii in fiecare luna ,urmarirea fidela a acelorasi pasi care alcatuiesc peisajul zilnic, saptamanal, lunar al vietii tale...Da, cu totii avem vise si ar fi ciudat sa nu fie asa. Fiecare viseaza la acel ceva, fie ca e o relatie perfecta, un statut social de invidiat, o cariera stralucita sau la un moment de glorie. Visele ne motiveaza, iar drumul pana la ele ne face ceea ce suntem. Nu cred in neputinta, cred in nepasare. E dezamagitor sa vezi ca drumul pana acolo devine din ce in ce mai lung, ca piedicile par din ce in ce mai mari. Cred ca avem in noi puterea de a lupta pentru un vis, de a depasi conditia umila cu care ne-am obisnuit si de a spune un mare NU banalului « E doar un vis. N-o sa se intample ». Nu mai vreau sa stau si sa astept ca marele vis sa se intample, vreau sa il fac sa se intample. Pentru ca nu mi-e frica de trecut, nu am temeri legate de viitor, ci traiesc prezentul. Prezentul pe care il pot schimba pentru a ajunge la viitorul pe care il vreau... Exact asa cum l-am visat...
Ma trezesc in metroul care ma duce in fiecare dimineata in Pipera...si zambesc...visul meu ma asteapta cuminte, candva, intr-o zi.
This world is watching me.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu