My attendance is bad, but my intentions are good

Cred ca traim intr-o societate absolut decadenta. Cred ca lumea a uitat ce inseamna sa fii bun. Cred ca alergam sa ne indeplinim telurile fara sa clipim si sa ne uitam in jur. Sa vedem cum ii afecteaza pe altii deciziile si lupta noastra continua. Oamenii inchid ochii si se gandesc la bani, profit, deal-uri, criza de timp, investitii si variatiuni pe aceeasi tema. Sigur ca avem aspiratii, sigur ca vrem sa traim mai bine, dar ce sa o facem pacalindu-i pe ceilalti? De ce sa moara capra vecinului? De ce am uitat sa zambim, sa ii ajutam pe altii, fara sa asteptam ceva in schimb? De ce nu facem acte de voluntariat? De ce asteptam tot timpul maine, ca sa schimbam ceva? De ce reducem lumea noastra la mail-uri, prezentari si impresie buna la serviciu? De ce doar intentiile noastre au ramas bune si nu si actiunile? De ce ne scuzam ca nu avem timp?

As vrea sa fiu mai buna, nu doar sa am intentii bune...


This world is watching me...

Life is so fucking precious

Remember when you did something for the first time? The excitement? The thrill? The fact that you had no idea whether it was good or bad nor how it will end? To this kind of stuff I'm referring to...No regrets, just live :)
We don't get back these years..so make sure you try everything with a big smile on your face...the time is by your side now...

I'm in loveeeeeee

This world is watching me...

Cause you saved my life once

Azi vreau sa scriu despre oamenii care mi-au influentat viata, deciziile, personalitatea, visele...Oameni de la care am invatat, oameni care au fost alaturi de mine, oameni care m-au criticat cand aveam nevoie, oameni care mi-au ridicat moralul si oameni care m-au facut sa vad lucrurile un pic altfel...
Avem atata nevoie de oameni, parinti, frati, surori, prieteni, iubiti...pentru ca ne iubesc, pentru ca ii iubim...pentru ca ne-au salvat de atatea ori...fara sa-si dea seama, fara sa ne dam seama...

Multumesc, multumesc, multumesc pentru ca ati fost, sunteti si veti fi aici...aici in inima mea...

Cause you saved my life once


This world is watching me...

What would you do for fame?

Fiecare isi seteaza propriile limite pana unde poate merge si unde trebuie sa se opreasca cand vine vorba de a obtine ceea ce isi doreste. Unii sunt mai modesti si traseaza limite precaute si convenabile...Frate, am ajuns la limita, mai mult de atat nu pot, din principiu...Haide sa stau eu low profile, asa se cuvine, si la un moment dat o sa imi descopere cineva talentul sau o sa-mi admire devotamentul si munca depusa; si atunci, sa vezi atunci, o sa fie statui in tot orasul si lumea o sa ma opreasca pe strada sa ma felicite!!! Nimic mai gresit - e un caz atat de rar, incat nu merita sa mai discutam...Tot ce se intampla in majoritatea cazurilor e ca devii frustrat si apoi resemnat cu ceea ce ai. Daca poti sa traiesti asa multumit cu se intampla in viata, you're a lucky fool.

Apoi, sunt oamenii de la extrema cealalta - nu stiu daca ii admir sau daca imi displac cu pasiune...Sunt aceia care se baga in sufletul oricui, se fac placuti sau aparent placuti oriunde, au foarte multe cunostinte, prieteni (nu, nu e un lucru rau, dar continui), dar in esenta sunt mai falsi decat o pereche de sani siliconati (n-am nimic impotriva sanilor, ce-i frumos si lui Dumnezeu ii place). Acesti oameni, a nu se confunda cu oameni truly nice and popular, nu au limite. Ar face orice ca sa ajunga ei sus. Trec peste alti oameni, peste sentimente, peste principii, peste tot...Sa fie oare suficienta justificarea ca isi indeplinesc visul/cariera? E la fel de sec ca si clasicul raspuns dintr-un interviu de job: "Sunt o persoana foarte ambitioasa si perfectionista". Partea draguta e ca multi reusesc asa...Ma intreb daca e sustenabil in timp, daca poti cladi un lucru solid pe aparente, sau daca, atunci cand ti-e lumea mai draga, totul se prabuseste intr-un ritm ametitor.

Nu o sa continui sa vorbesc de oamenii echilibrati, super ok, care fac si au exact pe masura implicarii lor.
Fame, faima, cu totii aspiram la asta, in diferite forme si intelesuri. So, how much is too much si how few is too few cand vine vorba de realizarea dorintelor? Unde zici STOP?Si daca ai parte, cum stii ca e real? Conteaza?

This world is watching me...

Miss you

Nu, nu o sa fie un post trist...not again...just that I miss you so much and I am happy that I miss you...cause this means you're not here in my life, ruining it...

http://www.youtube.com/watch?v=5DUCKGyojpE

This world is watching me...

I'll be waiting

As long as I'm living I'll be waiting...

I realized now...I hope you did too...

This world is watching me...

In search of sunrise

Sunt din nou in cautari...de data asta caut soarele/rasaritul de soare, atat in sens propriu (vara care parca nu mai vine) cat si la modul figurat (soarele in viata mea). A fost o iarna parca un pic mai grea...Poate din cauza vremii caci am resimtit frigul de afara din plin, poate din cauza crizei, caci oamenii nu mai sunt la fel de zambitori si amabili, poate din cauza singuratatii, caci am resimtit si frigul din suflet. Oamenii imi spun ca sunt poate prea pesimista si da, recunosc, ca ma gandesc mai degraba la lucruri cu conotatie negativa decat la chestii placute. Nu stiu cand s-a intamplat asta totusi, a fost un fenomen treptat, pentru ca ma uit inapoi si stiu ce copil/adolescenta happy am fost candva. Ok, suna melodramatic, dar nu e asa. Pesimismul e de fapt o puternica ancorare in realitate, care nu ma lasa sa ma bucur in totalitate de ce am si imi ingradeste nemilos conceptul de fericire.

Da, conceptul de fericire, in felul in care l-am definit eu. E simplu, la intrebarea ce vrei de la viata, un singur gand trebuie sa-ti vina in minte: sa fiu fericit/a. Whatever that means for you - fie ca e cariera, dragoste, bani, faima, toate la un loc :) Fie ca e plaja din Thailand fie ca e cubical-ul dintr-o multinationala, fie ca e baiatul timid din facultate, fie ca e marele crai.

We all deserve to define happiness and feel it - cu mentiunea ca cine si-a definit-o prost, trebuie sa mai caute...

Deci tu ce cauti? Sunrise sau sunset? Drumul pana la fericire sau momentul maxim al ei?

This world is watching me...

The world is not enough

Stau asa si ma gandesc: pana unde o sa se ajunga cu prostia umana, cu gradul de nebunie? sunt socata de ce e in jurul meu, oamenii parca au luat-o razna...Acum e cool sa fii cat mai ciudat, da, se numeste ca ai stilul tau...Te imbraci total anapoda, arunci accesorii extravagante pe tine - ai gust, frate! Colectiile prezentate la Saptamana Modei nu sunt de abordat la un suc, fie el si pe Dorobanti, nici macar in club, numai daca nu vrei sa fii tu cel mai ciudat. Don't get me wrong, sustin moda si trend-urile, dar mi se pare ca lumea nu mai are stil, ci doar aplica si copiaza abuziv combinatii precare dpdv estetic in dorinta mareata de show off. Da, probabil ca sunt eu depasita, dar prefer sa-mi mentin gusturile invechite decat sa trec la stilul gang bang fashionist (Nota: gang bang fashionist inseamna combinat tot cu toate in materie de outfit si accesorii).

buuun, asta cu moda...trec mai departe, prostia umana...citesc tot felul de stiri si post-uri pe facebook...vulcanul din islanda (al carui nume nici macar nu pot sa-l pronunt) are cont pe facebook si mii fani care comenteaza candid pe wall...cum sa te gandesti sa faci un asemenea cont?? cum sa comentezi si aici citez din ce imi aduc aminte: "Daca ne adunam mii de fani, poate reusim sa spread the ashes away"?? e horror, nu e funny...

si ultimul punct: oamenii cu accente de nebunie...Omg, sunt din ce in mai multi! like everywhere...mi-e frica de oamenii nebuni...da, femei nebune, gata sa faca orice ca sa se impace cu fostii prieteni/iubiti, gata sa treaca peste orice/oricine sa fie cu o persoana, cu pretextul ca o fac din dragoste. Deh, dragostea e oarba. Nuuuu, refuz sa cred - asta nu e dragoste, e obsesie! Nu, in dragoste nu e permis orice, pentru ca la momentul proverbului nimeni nu se gandea ca peste ani de zile un om nebun il va folosi pentru a-si justifica actiunile duse la extrem. Pe langa capitolul oameni nebuni din dragoste (sa le zicem asa, de dragul clasificarii), mai sunt oameni nebuni pur si simplu. Oameni cu inclinatii labile dpdv psihic si da, ii vezi din ce in ce mai des in jurul tau. Oameni cu privirea pierduta sau care se holbeaza intr-un punct fix sau care din te miri ce reactioneaza ciudat si exemplele pot continua. Nici nu mentionez de patanii pe care le auzi la stirile de la ora 5, 7, 11pm...Apparently, aproape 60% din populatia Pamantului au astfel de inclinatii...Si atunci stai si te intrebi...cine e normal, noi sau ei?

Astea fiind zise, concluzionez ca lumea mea nu e indeajuns, a devenit neincapatoare pentru persoanele mai sus mentionate...help, caut oameni normali*!!!

*Acest post reprezinta parerea si gandurile mele. Nu vreau sa judec, dar se pare ca o fac...

This world is watching me...

Men+women=just friends?

Deci un topic interesant pe care il discutam cu un prieten...exista prietenie, I mean doar prietenie intre un barbat si o femeie? tind sa cred ca nu, plus experienta imi spune ca nu...intotdeauna m-am inteles mai bine cu persoanele de sex opus, dar somehow i messed up toate relatiile de prietenie...am gafat eu, a gafat el, am gafat amandoi...ok, sa zicem ca nu te atrage deloc, ca nu te imaginezi facand diverse cu el si ca never ever nu ti-ai pus problema "Ce-ar fi daca?". Petrecand timp suficient cu o persoana am constatat ca poate aparea intrebarea nesuferita de mai sus plus ca apar situatii favorabile - esti deprimata si vrei sa treci peste (stiu, e urat), un party cu ceva bautura si exemplele pot continua. Deci alcoolul + un prieten de sex masculin e such a bad combination.

Plus ca dupa aia incepi sa te gandesti: dar el ma intelege atat de bine, ma cunoaste, am petrecut atat de mult timp, probabil ca ne-ar sta bine impreuna so why not. Nu, nu, nu! Aici cred ca noi, femeile gandim prea mult sau ne place sa ne imaginam chestii. Nu e nimic si totusi noi ne apucam de facut planuri si legaturi. Si cand nu se intampla asa, suntem profund dezamagite, nestiind unde am gresit. Nu, nu e morala, ci doar un pic de autocritica, constructiva de altfel.

Deci, concluzia, nu, sunt prea putine cazuri, izolate, de prietenie adevarata intre noi si ei si pana nu ma conving de contrariul, sustin cauza aceasta.


Si acum sa ma gandesc...cu ce prieten vorbeam eu?:D


This world is watching me...

How long?

So, continuarea, stiu, a durat ceva :) pentru asta trebuie sa citesti intai How to forget somebody in 30 easy steps...

Si apoi How to-part 2...

Asa, acum ma gandesc cat dureaza sa uiti pe cineva...da, depinde...probabil ca e stupid sa te intrebi asta, dar de dragul studiului si pentru ca imi place sa definesc chestii si sa dau o structura lucrurilor, vreau sa analizez si vreau sa ajung la o concluzie, fie ea desarta. Cum spuneam, ma refer la lucruri serioase, la modul cat timp iti ia sa uiti o persoana pe care ai iubit-o, sau ai tinut mult la ea, sau ai fost indragostita de ea...Daca urmezi cat de cat sfaturile de bun simt, gen nu mai vorbesti cu respectivul, incerci sa iti gasesti noi hobby-uri, stai cu prietenii, suspectez ca nu mai mult de 2-3 luni...really now, ochii care nu vad se uita...da, raman amintirile, raman momentele frumoase petrecute impreuna, raman poze, melodii, ramane trecutul...dar trecutul e trecut si nu trebuie sa impacteze atat de mult prezentul. Desigur ca fiecare traieste cu deciziile pe care le-a luat la un moment dat in trecut, dar ce se intampla, clipa efectiva e ancorata in prezent si doar in prezent.

A doua varianta in care drumurile voastre inca se intersecteaza, din motive variate, obiective sau nu, e cea mai dificila. Ce faci cand il vezi in continuare si simti ca inca mai tresari? Aici e un mare question mark...Stii sigur ca nu se poate, ca nu va merge niciodata, dar refuzi sa faci ceea ce trebuie si sa rupi orice legatura. Am fost in situatia asta, poate prea mult timp si nu m-a ajutat cu nimic. Am pierdut ani din viata si atat. Ce-i drept, nu aveam maturitatea pe care pretind ca o am acum. De aceea, cred ca greselile din trecut au si ele rostul lor. Da, nu invatam tot timpul din greseli, dar poate ca aici am invatat ceva si astfel pot asterne in scris...Mi-e mai usor sa uit acum, decat am facut-o in trecut, in conditiile in care atunci traiam o dragoste puerila, fata de  acum...stiu, e ciudat...

Ok, acum parerea mea poate fi irelevanta, esantionul pe care am lucrat eu nereprezentativ, de aceea nu zic ca o chestiune de luni se aplica la toata lumea...dar cred ca reprezinta o cuantificare rezonabila, si daca nu e, voi rectifica...

so, intrebarea ramane deschisa: tu in cat timp te dez-indragostesti?

This world is watching me...