Cand eram acasa si ma enerva ceva foarte tare sau aveam o zi mega proasta, obisnuiam sa iau masina [sa ne intelegem, aveam 18 ani] si sa drive around pana ma calmam. Si cum sa zic, tranteam masina alor mei, nu gluma.
Acum cand ma enervez de obicei sunt intr-un loc in care nu ma pot manifesta aka work sau n-am ce sa demarez [permis de tramvai n-am]. Asa ca daca sunt acasa ies frumos pe strada si merg ca o idioata fara nicio directie. Sunt 2 variante: either nu ma uit in jur si merg pur si simplu, timp in care si injur [e cam glorie iarna cu frigul asta though] or ma uit cu foarte mare atentie la lumea de pe strada. Adica I kind of stare. Imi place sa studiez fetele persoanelor si gesturile lor. Incerc sa imi imaginez ce fel de viata au, daca privirea le tradeaza urme de suferinta, de apasare, de tristete sau de bucurie. Dupa care avansez scenarii, uite asta cu paltonul gri se duce acasa la sot; nu-l iubeste precis, s-a saturat de el, dar el o cam intretine, ce sa faca. Domnisoara care merge grabit probabil are o intalnire; e emotionata toata, s-a dat cu prea mult parfum si parul ala infoiat nu o avantajeaza. Domnul de se uita lung in statia de autobuz viseaza la o viata mai buna, dar n-are curaj sa schimbe ceva, ci doar asteapta sa i se intample lucruri.
Da, cu teorii d'astea m-am plimbat eu in weekendul asta, ca o floare [inghetata] vreo 3 km. De draci si de viata amara. Oare pe fata mea ce scria? Tanara, infometata, pierduta in spatiu, caut sa stiu ce doresc de la viata, ofer recompensa...
Bai, dar as fi calcat acceleratia masinii, asa as fi schimbat viteza la 5000 de turatii, asa as fi bagat a 3a la 90km la ora si asa as fi dat muzica la maximum si urlat melodios "Ma doare-n" :) Oi fi eu ciudata, ce sa zic...
This world is watching me...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu