Vorbeam zilele trecute cu o prietena de cat de repede trece timpul. Iar e decembrie, luna reflectiilor, a masuratorilor si a proiectiilor. Luna aia nesuferita cand iti da cu virgula cand te uiti inapoi. In cazul meu, de data asta, e altfel...
Inceputul lunii decembrie m-a gasit intr-un nou inceput. Am facut pasul cel mare de a ma muta din tara. Il asteptam ca si cand, de ani buni. Asteptarea de altfel a fost pasiva caci nu m-am zbatut sa o transpun in realitate, pana de curand. Asadar, latent, speram ca Mos Craciun o sa vina cu o super oferta de job, o experienta internationala fantastica, de nerefuzat si eu o sa fiu foarte pregatita, partenerul o sa fie si el pregatit, familia o sa sara in sus de bucurie si toti prietenii mei o sa deschida sampania. Semn ca nu eram pregatita :)
Dar sa merg un pas inapoi... 2017 a fost intens. Din multe puncte de vedere. A inceput minunat, cu o vacanta in Thailanda, la plaja, cand in Bucuresti temperaturile era mult sub 0 grade, iar nametii incurcau traficul si buna dispozitie a tuturor. Au urmat apoi luni intense de munca, ore lungi la birou, proiecte si multe calatorii in interes de serviciu. Ziua mea de nastere m-a gasit in Casablanca, ascultand muzica buna in cafeaneaua lui Rick (da, acea cafenea din celebrului film) si sorbind un vin bun, alaturi de el. Dupa care totul s-a miscat intr-un ritm ametitor si nu neaparat bun...
Viata mea, atent calculata, s-a clatinat masiv. Am ignorat si am mers mai departe intr-o rutina de fier. Pai nu sunt eu femeia puternica si independenta care poate sa treaca peste orice? Cu filosofia asta am marsat prin urmatoarele luni...pana cand am clacat. Am clacat ca om, ca femeie, ca suflet. Am invatat ca poti sa iti impui sa fii puternica, dar treaba asta nu o sa tina daca nu ai grija de tine si de sufletul tau. Am invatat ca poti sa iti ignori intuitia dar lucrul asta vine cu un cost ridicat. Dupa care am invatat ca e ok sa nu fii ok, ca e ok sa nu fii Wonder Woman, ca e ok sa spui "nu mai pot asa" si cel mai important, ca e ok sa iei o pauza sa te gandesti la tine.
Dupa aceste luni de reflectie fortata, in care am fost eu cu mine si cu fricile mele, iata si oportunitatea. Miscarea internationala la care tanjeam. Am zis da fara sa clipesc si m-am zbatut sa se intample. Nu eram pregatita si niciun scenariu pe care il gandisem nu se intrevedea.
Asadar, pe 27 noiembrie, am luat un zbor dus, singura. Mi-am impachetat viata in 2 trollere imense si am plecat. Ai mei au venit cu mine la aeroport si am plans impreuna. Ca sa fie totul si mai frumos, am luat cu mine si o raceala cinstita. Am ajuns in Milano duminica seara, racita moarta, tragand de niste trollere si blestemand iarna. Am intrat in camera de hotel si m-am prabusit in plans. Ce a fost in capul meu?
La 2 saptamani de la acest eveniment, sunt in aceeasi camera de hotel, ascult muzica si imi fac tema pe Duolingo. Raceala inca nu a trecut, dar sunt linistita. Astept cu nerabdare sa explorez orasul, sa imi fac prieteni, sa ii astept in vizita pe cei vechi, sa ma integrez la birou, sa mananc paste de la mama lor, sa beau un Chianti si sa strig cat de tare pot:
I FUCKING DID IT!!
More to come....
Il Mondo
This world is watching me...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu