Lady fucking Gaga la Bucuresti

Sunt datoare cu ceva relatari autentice asa ca o sa le iau pe rand. Stiu, sa povestesc de show-ul Lady Gaga nu mai e de actualitate dupa atata timp in conditiile in care stirile sunt stiri doar daca le postezi in cateva ore. Dar cum eu nu sufar de popularitate sau de nevoia de a fi prima care relateaza de la locul faptei, imi imaginez ca istorioara mea va fi in limita de intarziere acceptata.

Deci, intr-o joi seara m-am aventurat spre 'concertul' Lady Gaga ce urma sa aiba loc in piata Constitutiei din Bucuresti. Cald, lesinator de cald [regret ce spun cand ma uit la temperatura din ultimele zile]. Aglomeratie, diversitate si multe Lady Gaga wannabes. Costume din piele, par coafat la maxim, machiaj puternic si aroganta - asta vad in multime. Realizez ca sunt din alt film, un soi de Adele, serioasa, decenta si hotarata pe un fundal de apocalipsa si dezordine. Unde mai pui ca nu sunt fan Gaga, ca nu tip isteric cand apare ea si ca nu behai la fiecare melodie pe care o canta.

Show-ul a fost foarte reusit din punctul meu de vedere, insa prefer sa-l numesc show si nu concert. Scena, figuratia, monologul artistei cu fanii [as fi zis dialog, dar fanii raspundeau cu Yeeeee si cu schelalaieli la orice intreba deci na] au fost de efect. Dar de cantat ea asa nu prea. Adica am apreciat o singura melodie Princess die, in care chiar i-am auzit vocea in stare pura, fara efecte, fara discul din spate. In rest, tot ce am auzit a fost youtube gen, cu refren cantat peste melodie de pe CD, dar, dar, cu multe pilde de viata lunga intre melodii. Ea e simpatica asa, normal ca a vorbit despre cat de mult si-a dorit sa cante, despre cat de mult a muncit, despre cum nu-si imagina ca va ajunge aici [nu aici la Bucuresti ci in viata] si bineinteles despre toleranta [se stie ca fiecare cantaret/artist alege un topic pe tema asta, Madonna a vorbit de populatia rroma, Gaga despre comunitatea gay]. "I came here for inspiration, I am what you made me" au fost primite cu aclamatii si behaieli.

Parte din show au fost si scena si multe alte elemente de mobilier si costumatie artistica. Pe scena a fost construit un castel [ok, l-am vazut intr-un videoclip]. Gaga a aparut dintr-un uter [nu m-am prins pe loc, am vazut ulterior la stiri], a calarit [un cal], s-a urcat pe o motocicleta, a adus un soi de holograma, s-a imbracat intr-un costum de carne din plastic, a cantat la pian si ne-a vorbit de extraterestri. Sa mor daca m-am prins de legatura. In mintea mea a fost haos. Nu m-a deranjat vizual, doar ca nu am inteles. 

Cumva nu mi-a displacut. Nu stiu daca m-as mai duce vreodata la un concert/show de-al ei, dar a fost de bifat. O apreciez pentru faptul ca se chinuie tare sa fie urata sau ma rog departe de tiparul din SUA, pentru ca isi scrie singura melodiile si ca isi compune minunatiile astea de elemente [costume, scena, scenariu pentru videoclipuri] si pentru ca a muncit mult [canta de la 4 ani conform spuselor ei]. Dar ii las pe fanii adevarati sa o inteleaga.

ps: uite singura melodie care imi place I'm on the edge.

This world is watching me...

Beginnings

Saptamana trecuta, mai specific vineri, munceam cu drag si spor la excel-urile mele cinstite si visam cu gratie la weekend. Dintr-o data, laptop-ul meu afiseaza un ecran albastru cu o eroare. Nasol, imi zic, primul lucru pe care mi l-au zis baietii de la IT a fost "Beware of the blue screen" [urmat desigur de nu-ti instala porcarii de pe net]. Hm, zic sa ma duc jos la IT sa verific. Plec cu laptop-ul in brate si ma duc umila la baetii cu technologia. Acolo, inevitabilul se confirma: "Ti-a crapat hardu'". Bine, bine, dar punem altul si aia e, right? Vezi tu, gagauta, punem altul, dar back-up facusi lately? Pai, de vreo 6 luni nu. Aici vine jalea: informatia de pe un hard disk Intel nu se mai recupereaza ever in 90% din cazuri. 

- Ceeee? Pai toata munca mea din ultimele luni? Prezentarile, excel-urile, arhiva de outlook, tot?? It's all gone?

- Da, domnisoara...

- Pai si eu ce ma fac acum??

- You start over...

Nu am de gand sa mentionez circul pe care l-am facut unor baieti care nu erau cu nimic de vina. Nu am de gand sa blestem sistemul sau ghinionul ca n-am avut un hard disk extern cu 3 zile inainte sa se intample nenorocirea si am amanat momentul back-up-ului. Nu am de gand sa ma mai plang tuturor ca trebuie sa muncesc din nou, sa refac, sa re-gandesc. 

O sa ma gandesc ca e o ocazie buna pentru un nou inceput. Ca in viata. Cand pierzi totul, te motivezi sa incepi altceva. Cu pasi marunti, cu nesiguranta sau cu relaxarea ca ai lasat totul in urma. Ca nu mai ai trecut care sa te agate, ca nu mai ai preconceptii, ca nu esti decat tu si a fresh mind. Desigur, comparatia cu hard disk-ul meu busit e una exagerata, dar merita punctata morala povestii. Trebuie sa o iei de la inceput din cand in cand. Start over...

This world is watching me....

ps: multumiri speciale Intel, belsug in frigider va doresc!!!

Buna, ce faci?

Ma exaspereaza intrebarile de genul "Ce mai faci, cum iti mai e, care mai e viata ta?", mai ales ca vin de obicei de la persoane care nu dau doi bani pe raspuns. Evident, sunt mai multe cazuri:

- la birou: "ce faci?" e de fapt salutul sclavilor de pe plantatie. Daca vine de la colegi, nu se asteapta raspuns pentru ca e subinteles: "Ce sa fac frate, exceluri si mail-uri toata ziua". Daca vine de la sefi, iarasi nu se asteapta raspuns pentru ca e doar un soi de simpatie fortata. Da din cap, zambeste si murmura un "mancati rahat cu totii".

Prima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

Fireste ca am o noua dilema care ma tine treaza noptile [bine, s-ar mai adauga si caldura infioratoare]. Cum definesti inceputul relatiei? Cand poti sa cataloghezi daca esti intr-o relatie serioasa sau e doar flirt/aventura/pierdut vremea? Cand poti spune si marca in calendar marea data pentru relatie? 

Bun, ai zice ca e usor. Prima intalnire, primele intalniri, atunci ar trebui sa se infiripe ceva. Pai, experienta mea imi spune ca nu am urmat povestea simpla de vazut, placut, intalnit, relatie si tot tacamul. Primul sarut, aici e si mai amuzant: poti sa te pupi in stanga si in dreapta de fun, de simpatie, de bautura, de disperare, de aventura si lista poate continua. Primul "te plac" s-ar putea iarasi sa te duca in eroare; de obicei este urmat de "Vii la mine?" si cam e sah mat. Prima data teoretic ar trebui sa puncteze undeva. Asta daca nu esti easy going si iti traiesti viata in stanga si uneori in dreapta patului [nu, nu vorbesc de miscarea politica din ultima luna]. Primele plimbari, primele mesaje dragute, prima oara cand te tii de mana, primul cadou? Primul instinct ca el s-ar putea sa fie ce trebuie? Al doilea macar, daca ai dat-o in bara cu primul? 

Sarbatorim 3 luni de cand m-ai scos la o amandina sau 6 luni de cand mi-ai dat esarfa aia oribila [dar ai fost dragut ca mi-ai luat-o] sau 1 an de cand am crescut consumul la Durex sau 2 ani de cand ai venit cu zambilele alea ofilite in noaptea de 8 spre 9 martie si mi-ai zis ca ma placi? 

Off, era asa simplu cand eram in gimnaziu sau liceu si ne ceream prietenia...Notam in oracol data si aia era. Acum trebuie sa ghicesc sistemul de referinta. Si vorba aia, stim doar ca sunt diferite de la barbat la femeie.

Happy Birthday, lovers!

ps: desigur ca e un post destinat femeilor. Barbatii n-ar intelege niciodata de ce conteaza sa ai o data whatsoever...

This world is watching me...

Vara nu...

Tovarasul Connect-R ne zice insistent ca vara nu doarme -  la toate terasele, la toate radiourile, la toate soneriile de telefon si in toate statusurile de pe Facebook ale baietasilor si ale fetelor de fete din Romania. 

Cum  temperaturile astea mi-au luat mintile, ma gandesc la un joculet denumit Eu vara nu, inspirata evident de cel mai popular slagar al acestui sezon estival.  Deci, eu vara NU:

- ma dau cu parfum: inlocuiesc cu lotiune de corp care miroase a japanese cherry; n-as suporta stropii de parfum aruncati cu generozitate pe gat

- port sutien [mai mult decat e absolut necesar]: e infiorator de cald si blestematia aia te incurca, iti tine de cald si te mai si strange nemilos in diferite combinatii vestimentare

- beau vin: nu ma omor dupa spritz sau vin alb bine frapat, iar vinul rosu nu se potriveste sa fie servit rece. Recunostinte maxime producatorilor de Bacardi Breezer si bere cu lamaie.

- imi indrept parul: stiu ca am o claie dezordonata si infoiata si totusi prefer sa-l prind ca o scolarita in coada ponytail sau o doamna in coc, doar sa nu il simt pe umeri sau pe fata.

- sunt romantica: cumva caldura scoate la suprafara instinctul pur fizic din mine; nu tu o lumanarica parfumata [looogic], nu tu plimbari, nu tu preludiu mai mult decat minim necesar [vezi Batman, daca nu bei vin rosu]. 
- imi fac griji ca am rata la casa, ca a sarit euro in aer, ca nu urca apa calda la etajul 10, ca nu am inspiratie si concentrare, ca nu reusesc sa economisesc, ca nu plec in concediu...

Desigur ca lista mea e subtire si nu am suficiente argumente ca sa scot un mega hit dar ma gandeam ca e vara, e misto; hai sa nu ne plangem, sa nu mancam rahat pe paine si sa nu facem umbra pamantului degeaba...

Hey how ya doin'

This world is watching me...

Dessert pleasee

Intr-o zi de vara semi-torida, ma aflam la masa cu colegii mei, in cafeteria [cuvantul fitos pentru cantina] noastra cea de toate zilele. Si cum rumegam noi diverse subiecte corporat[r]iste, observ un coleg care servea pranzul intr-un mod mai ciudat. Adica, omul incepea cu desertul, continua cu fripturica si la sfarsit pastra supica. Bun, nene, dar ce facem aici, de ce nu incepi si tu ca tot omul cu ciorba? Ai tai nu ti-au insuflat modelul felul 1-felul 2 [daca e cazul]- felul 3? 
Omul se uita relaxat la noi si ne arunca teoria lui: deci eu incep sa mananc cu ce imi place cel mai tare, dupa care trec mai departe. Deci in ordinea descrescatoare a preferintelor. Deci nu tu chestie de gust, de amestec culinar, de combinatii nutritioniste. 
Mi-am adus aminte instant ca vazusem un film in care eroina principala enunta aceeasi teorie, dar muult mai dramatizata: nimeni nu-ti garanteaza ca vei trai sa mananci si desertul, asa ca de ce sa nu incepi cu el?


Pam pam, mi s-au deschis antenutele de "analist" la datorie. Oare analogia cu viata, asa frumos expusa, nu face sens? De ce intotdeauna sa mergem pe varianta in care pastram ce-i mai bun pentru sfarsit? De ce sa nu incepem cu ce ne place cel mai tare? De ce sa prelungim asteptarea? De ce sa nu traim clipa?

De ce sa nu carpe fucking diem?

This world is watching me...

Highschool American reunion

M-am uitat acum 2 seri la filmul "American Reunion", cea de-a patra parte a popularului "American Pie" din vremurile cand eram adolescenti inocenti . Eu imi imaginam ca e o chestie resapata [vorba aia nu mai suntem mici si tantalai si neinitiati in viata], insa lumea vorbea cum ca ar fi mai bun decat ultimele 2 si ca ar merita.

Bun, ma pregatesc sa hahai maxim timp de 2 ore. Ei bine, n-a fost chiar asa; au fost cateva faze mai bunute insa amuzamentul nu a fost pe masura asteptarilor mele. Insa altceva m-a atras la filmul asta totusi...Tipologia personajelor. Sa le luam pe rand:

- Jim & Michelle, cuplul din liceu care s-a casatorit. Ce aflam despre ei aici e ca o data ce a aparut un plod, nu mai fac sex. Tipic as zice, e inevitabil sa nu apara rutina dupa atata timp impreuna. Cumva, ei o scot la capat pana la sfarsitul filmului iar concluzia e ca fara sex nicio relatie/casnicie nu merge.

- Oz, romanticul din liceu, e acum o semi-vedeta in L.A. E cuplat cu o super pisi si practic pare ca a obtinut tot ce-si doreste. Well, aparentele inseala. Omul a ramas tot un sensibil si inca mai viseaza la prima dragoste [aka Heather, fata modesta si cuminte]. De aceea, renunta la tot [silicoane hollywoodiene, faima, fotbal] si ramane in Michigan cu Heather. 

- Kevin, casatorit acum cu o super femeie, om normal. Vine la reuniune si o re-intalneste pe Vicky, iubita din liceu si cea cu care credea ca isi va petrece toata viata. Sentimentele par sa revina la suprafata dar omul isi iubeste actuala nevasta [cine n-ar iubi-o] si totul se termina cuminte - prima iubire nu o uiti niciodata, dar trecem peste. 

- Finch, mai putin surprins in celelalte serii, acum e portretizat ca un aventurier. Ni se povesteste ca a mers in locuri periculoase, sofisticate si ca a facut diverse. Aflam pe parcurs ca e nu e decat o minciuna, omul are un job de birou plictisitor si o viata la fel de searbada insa isi dorea foarte tare sa iasa in evidenta. Iarasi, tipologia e foarte cunoscuta.

- Stifler, marele cuceritor. El, saracul, a ramas un idiot imatur cu aceleasi glume din liceu. De data asta, foarte neinspirate. Pasiunile lui sunt in continuare femeile [de care nu prea are parte] si distractia. 

si in sfarsit Selena, pe care sincera sa fiu nu mi-o aminteam si am inteles si motivul. Ea era ratusca cea urata a liceului, fata timida si tocilara pe care nu o invita nimeni la petreceri si care nu avea niciun prieten. Ei bine, domnisoara s-a transformat spectaculos si acum cred ca tuturor baietilor le pare rau ca nu au impartit un sandwhich in pauze [bravo Finch, el se pare ca i-a acordat ceva atentie si acum primeste insutit inapoi].

Parerea mea e ca am avut cu totii astfel de personaje in liceu. Sunt foarte curioasa cum o sa fie reuniunea mea de 10 ani de la terminarea liceului. Cu siguranta, o sa apara lume cu sot/sotie, potential si ceva copii; apoi business persons, carora nu poti sa le ajungi la nas; apoi Don Juani care cred ca e suficient sa se uite la tine si lesini de emotie; apoi marea surpriza, da, sigur, o sa fie o persoana super diferita fata de perioada liceului [poate sa fie si invers, gen popularul liceului sa fie acum intr-un con de umbra pentru ca este ...neobisnuit de obisnuit]. 

Nu stiu inca ce o sa fiu eu, dar e timp sa ma hotarasc pana atunci...

ps: nu mai tin minte de unde am luat poza asta, dar cam asa ma vad pe mine la reuniune:)

This world is watching me...

Doamna si studentii

Cum e viata asta. Ieri eram o pustoaica cu genunchii juliti, azi m-am simtit o mare doamna. Desigur ca afirmatia mea are tente umoristice, sa explic si de ce. In copilarie/adolescenta fiind, nu cutreieram paduri, ci coclauri. Am un frate mai mare cu 4 ani si jumatate si deci e explicabil ce se intampla - Ralu mica si exasperanta urmarindu-i pe baieti la joaca si la belele. Vorbesc evident de timpurile "antice" cand ne petreceam vacantele de vara la bunici la tara si totul era simplu [si acum imi dau seama ce minunat de simplu era]. 

Ce-i drept aveam o perseverenta de admirat, fratele meu si tovarasii de prostii ma respingeau cu gratie, se fereau si se ascundeau de mine, insa eu apaream ca arsita intr-o zi de vara.

 "Du-te de aici, tu nu poti sa te sui in copaci...

Ba da, pot si eu...zise Ralu mica cu lacrimi in ochi dupa ce isi facu praf genunchii si coatele.

Uite ce ai patit, iar o sa ma certe mama pe mine...

Dar ii spun ca am cazut de buna voie" - de parca ar fi contat :)

"Noi vorbim de'ale noastre, tu ca fata nu ai ce sa faci. Suntem numai baieti si in plus mai si parasti...

Stau si eu intr-un colt si ascult, nici nu o sa vezi ca sunt acolo...

Off, bine, dar e ultima oara, iar o sa ma intrebe toata lumea de ce am venit cu tine la pachet...."

Desigur ca erau si momente foarte amuzante, gen cand ma convingeau sa ma urc pe movilita de nisip din fata casei si sa cant cu pasiune "Fata draga" a Madalinei Manole. Sa ne intelegem, nu am niciun pic de voce sau ureche muzicala [am fost data afara de la cor in clasa a 6a], doar o vointa incredibila si o lipsa de penibil specifica copiilor. 

Desigur ca erau si momente foarte dragute, cand fratele meu avea grija de mine, imi incalzea mancarea, ma aducea acasa si ma apara de "nesimtiti" pe strada. Ma gandesc cu drag cat de mult inseamna sa ai un frate/sora pe care sa poti conta, care sa te iubeasca si pe care sa-l iubesti...

Dar sa revenim la subiectul meu :) Usor usor m-am "domnisorit" si nu mai alergam eu dupa baieti mai mari ci ei dupa mine. Fratele meu a devenit brusc interesat de cercul meu de prietene for the obvious reasons :) In adolescenta am fost o handicapata din punct de vedere emotional. Nu stiam ce vreau [logic] dar more sadly nici ce nu vreau. Asa ca nu am avut vreo relatie mai serioasa pentru ca nu aveam vreun principiu [ok, in afara de nu te "duce" cu vreun baiat daca nu te iubeste] sau vreo asteptare. Am facut mici compromisuri, m-am simtit umilita [again, vorbim de iubiri adolescentine], mi-am calcat pe mandrie si am tacut. Nu am facut scandal idiotilor, nu i-am parasit decat foarte tarziu. Nu am simtit niciodata ca prietenul meu ma iubeste [atat cat se poate la varsta aia] sau ca ma considera o relatie serioasa [ok, e un baiat care imi face curte din clasa a 6a dar nu prea se pune] si nu asta ar fi fost partea trista ci faptul ca nu asteptam asa ceva si nu ceream niciodata nimic. Am fost o ciudata si o diletanta ca sa pot sa exprim gravitatea situatiei.

Bun, revenind la azi. Azi stiu sigur ce nu vreau si stiu foarte pertinent ce vreau de la cineva. Frumos, mi-a luat foarte mult timp insa rezultatul e minunat. Azi, veneam de la serviciu, cu un aer de femeie independenta si sigura pe ea, cu geanta pe brat [nu ca o pisi ci un pic mai natural], cu tocurile mele de 12cm si cu zambetul oarecum inghetat. Mergeam fara sa ma uit la oamenii din jurul meu caci eram concentrata intr-un proces cognitiv ce implica un excel si niste bugete. In fata mea, niste flacai, probabil din caminele Tei. Flexati nevoie mare abordeaza o tanara domnisoara care venea din sens opus. Fluieratul m-a scos din excel si am indreptat privirea catre ei. Fata s-a miorlait un pic la replica unuia dintre cojones: "Ce faci draga, unde te duci asa aranjata?" si a murmurat un "In oras". El a continuat pe un ton maxim de caterinca "Poate te scot si eu la un suc candva", prilej cu care ea s-a topit toata [si nu de la caldura de afara], dupa care el s-a indepartat brusc dupa ce si-a savurat zambetul tamp de pe fata ei. Plecand mai departe, i-am auzit comentand "Ce proasta si asta!". Cumva ma enervez si ii depasesc ca sa ajung mai repede la bloc. Si aici vine surpriza... Baietii incep sa susoteasca despre mine: "Uite si asta ar merge ma". Ma fac ca n-aud, iar ei continua "Ba, las-o ca la asta nu tin d'astea, nu vezi cum merge?Nu se uita asta la tine". 

Pam pam... deci eu am parut o serioasa la care nu tin replicile 'eftine. Pai mai baieti, trebuia sa vina si asta cu timpul, mama lui de timp potrivit. Daca am debutat cu dificultati, de la o pustoaica neacceptata de grupul de baieti mai mari la adolescenta inadaptata emotional poftim perspectiva cand te indrepti spre 30 de ani. Macar nu te mai considera studentii un catch si nu te mai abordeaza cu poezii expirate. Desigur ca exagerez pentru amuzantul povestii insa toata treaba m-a binedispus maxim. Poate au fost tocurile, poate felul in care tineam geanta, poate lipsa zambetului, poate aroganta, poate prostia lor, poate sa fi fost orice, insa pe mine ma coafeaza varianta expusa mai sus, din motive evidente. 

Doamna, la culcare, poti zambi acum, nu te vede nimeni :)

This world is watching me...

Miller. Henry Miller

M-am apucat de ceva timp sa scriu postul asta si n-am reusit. La fel cum am facut si cu cartea. Am citit-o pe nerasuflate primele 50 de pagini dupa care am lasat-o. M-am reapucat, am simtit verva narativa, am intelectualizat continutul dupa care m-am deprimat si am lasat-o iar. Am pus din nou mana pe ea cu speranta ca o sa inteleg viziunea autorului si am marsat cu viteza pana la sfarsit. Dar nu sunt foarte sigura ca am priceput, omul asta m-a lasat fara vlaga, fara pareri juste si fara speranta. 

Tropicul Capricornului nu e o carte usoara, nu e o lectura placuta pentru o zi de duminica. Nu e nimic din ce m-as fi asteptat. Te inspaimanta, te pune pe ganduri, te dezarmeaza prin sinceritate si te vindeca de prejudecati. Nu imi propun sa fac o recenzie, m-as simti total neavizata. Nu am patruns decat superficial in intelesul cartii, insa notez cateva dintre directiile punctate grotesc de catre autor privind societatea americana, constientizara eului, definita libertatii, rolul femeii in viata lui, conditia umana, dadaismul - absolut toate sunt portretizate autentic, fara pic de amplificare artistica si fara eleganta condeiului.

Inca nu stiu daca o sa ma aventurez sa citesc alte carti de Miller; inca o diger pe asta si sincer mi-a cam taiat tot avantul de "scriitor". Ce a tranpus omul asta in cuvinte trebuie sa-l defineasca ca un geniu, iar geniile se nasc rar si mor repede. 

Vorba aceea [si in special a lui Miller]:

"M-am adaptat la o lume care n-a fost niciodata a mea"


The world is watching me...

Blind dates

Sunt tare curioasa daca intalnirile pe neve chiar merg. Da, sigur ca am auzit povesti care meritau cel putin un film regizat de Woody Allen si o lacrima in coltul ochiului, dar realitatea care e? Frate, eu nu pot sa cred ca e asa de simplu. Deci, cum sta treaba: 

- primul caz:se iau 2 oameni single pe care ii bat la cap prietenii, familia, colegii de serviciu si alti binevoitori cu suflet mare sa se cupleze/sa se casatoareasca/sa faca sex si se aduna la o masa rotunda [sau dreptunghiulara] sa se cunoasca mai bine. Totul casual, relaxant desi posibil sa ai alti 2 oameni care stau cu ochii pe tine si te incurajeaza prosteste; chiar daca sunteti singuri presiunea e cat casa. 

Si fii spontana daca poti. Si fii placuta chiar daca nu-ti place. Si fii amuzanta. Sa ne intelegem, daca omul iti place treaba e rezolvata dar lucrurile nu sunt asa simple. 2 ore cu un baiatul mamei sunt un chin [vorbeste experienta din mine], sucul are un gust nasol cand il consumi in compania unui taran arogant, iar salata iti sta in gat cu micutul Ponta wannabe care s-a avantat intr-o pedagogie ametitoare despre sistemul sanatatii si care asteapta sa-i pici in brate dupa monologul mai sus mentionat. Da-i cu Campari si roaga-te sa faca indigestie de la scoicile alea. Nu il lasa sa te conduca acasa, repet, nu il lasa. Seara a fost compromisa, de ce vrei sa termini in glorie cu o ventuza pe obraz [daca intorci suficient de rapid capul astfel incat sa nu nimereasca tinta], o strangere de mana si o minciuna palida: "M-am simtit f bine in seara asta, poate ne mai vedem".

- al doilea caz: oamenii fac treaba asta de bunavoie si nesiliti de nimeni. Gen pe internet, pe diverse chat-uri, site-uri, retele sociale si alte mizerii. Sigur, am trait si eu epoca mIRC, dar scuza mea e ca aveam o varsta ce promitea multa naivitate. Vorbesti cu o persoana pe neve, ti se pare ca ajungi sa-l cunosti si pac hai sa ne intalnim. Aici, lucrurile se ramifica - varianta optimista, iti place, all cool si rezulta filmul si lacrimile si masa si dansul [yeah right] sau varianta trista, are cu 10cm mai putin in inaltime decat spunea, manierele sunt impecabile dar nu prea, site-ul cocalari.org i se potriveste ca o manusa si treaba poate deveni muuult mai nasoala. Exemplul personal sustine afirmatiile mele: tanara Ralu, in varsta de 17ani, se vede la mare cu un "prieten" de pe mIRC [ea cu grupul de colegi in vacanta sa ne intelegem]. Apare el, ravasitor de masiv, ravasitor de in varsta [30 de ani ca popa]. Micuta era cu prietena ei cea mai buna, "micutul" cu un prieten la fel de solid. Inghetata de pe malul marii s-a topit, dar cand ei au inceput sa vorbeasca s-a strigat linie. Parea total diferit fata de conversatiile decente de pe net. Fetele au plecat rapid invocand un pretext stupid. End of the story. 

Ca sa inchei, astept povesti. Ca sa nu fiu aroganta, zic ca voi cauta povesti [nu de alta, dar nu am asa multi cititori :) ]. Pana una alta, ma amuz de povestile mele, care intotdeauna sunt caraghioase sau penibile sau o combinatie nefasta a celor 2...

This world is watching me...