Skirt-less & skill-less

Nu am idee cine a inventat fusta [Coco doar a facut-o mai scurta si mai stylish] dar e cert faptul ca ea reprezinta un simbol indisputabil al feminitatii [ok, barbatii scotieni nu se pun].

Am avut si eu perioadele mele de fusta ca sa zic asa. Adica perioade de purtat fusta in fiecare zi, de aratat mandrete de picioare si evident de adaugat pantofi cu toc ca sa inchida frumos tinuta. Ultima astfel de perioada declarata a fost acum 3 ani, dupa aceea mi s-a pus pata ca nu-mi mai sta bine, ca am fundul cat China, ca nu mai gasesc o fusta decenta si am renuntat sa ma expun in mod constant. 

Ei bine, aseara am decis sa revin in forta. Am scos una bucata fusta noua tip creion cumparata recent, am gandit o tinuta, am selectat pantofi si colier si iata-ma pregatita de noi aventuri. Dimineata vine, eu ma imbrac fericita, ma pup in oglinda de bucurie, iau laptopul si atitudinea de bitching around si pac spre masina. 

A se sau a nu se?

Ca tot vorbeam de birocratie acum ceva timp in Tu cu cine faci banking?, iata o noua povestire pe aceeasi tema, de data asta cu Academia de Studii Economice.

Profitand de niste zile libere, m-am dus la ASE sa imi ridic diploma de dizertatie. Recunosc fara jena ca au trecut 3 ani de cand am terminat masterul si nu m-am sinchisit sa ridic nenorocita aia de diploma pentru ca nu mi-a trebuit. 

Episodul 1: ma prezint saptamana trecuta la cunoscuta cladire din Caderea Bastiliei si stau la o coada decenta. Ajung la ghiseu si imi spun dorinta. Cucoana de vreo 50+ primaveri cauta in registrele ei si ma gaseste din prima.

- Da, domnisoara, diploma e la noi, zice cu o voce hotarata [cam unde mama dracu' sa fi fost, daca nu la voi?]. Zambesc si nu-mi vine sa cred ca a fost asa usor. 

- Ok, pai am venit sa o duc acasa, zic eu fericita.

- Pai, trebuie sa "complectati" aceasta cerere si sa platiti o taxa de 200 de lei, adauga rapid ciufuta de la ghiseu, intinzandu-mi o foaie A5 de tot rasul.

Ma uit la foaie si ma loveste: trebuie sa ma duc la 3 alte ghisee sa iau niste semnaturi cum ca nu am datorii la ASE. 

- Nu va suparati, dar de ce trebuie sa ma duc in alte 3 locatii? Nu aveti o baza de date care sa confirme ca nu am dat nici un tun la institutia dvs pretioasa?, intreb aproape urland.

- Nu am ce sa va fac, asta e procedura, se stramba tanti triumfator la mine.

- Doamna, dar eu nu am stat la camin in timpul masterului, cum as putea avea restante de plata? si nici biblioteca nu am frecventat-o? Nu vi se pare exagerat?

- Nu conteaza, te duci sa-ti iei semnaturi, nu am cum sa-ti dau diploma altfel..

- Ok, sunt 3 cladiri diferite. Stiti cumva programul de la fiecare? Ca sa nu ma duc degeaba? 

- Nu, domnisoara, duce-ti-va sa vedeti, lasa ca e bun mersul pe jos, zambeste mieros la mine. La casierie nu mai gasiti acum, veniti maine.

- Pai maine nu aveti dvs program aici, ce sa fac?

- Veniti si saptamana viitoare, ce sa va fac...

Dupa ce latru la ea ca e bataie de joc si ca nu am timp sa umblu pe viscolul ala sa semnez o hartie igienica; ca eu muncesc 12 ore pe zi ca sa aiba ea pensie, ca nimic nu e sincronizat in ASE si ca am platit bani degeaba, ii arunc foaia in fata, ii zic ca nu pot sa tolerez asemenea tratament si plec mandra floare trandafir. 

Fit(ting) in life...

Cred ca oamenii sunt capabili de lucruri extraordinare atunci cand isi propun si mai ales cand isi pun mintea si ambitia la contributie. Cred ca avem in noi forta necesara sa depasim barierele fizice sau mentale, prejudecatile, lenea, indiferenta, lipsa de motivatie si de directie. 

Exemplul meu personal este cum am ajuns sa iubesc sportul. Stiu, suna plictisitor si probabil poti citi sute de povesti de succes pe net. Insa povestea mea nu e cu:"eram o balena cand aveam 16ani si uite-ma la 30 cum sunt trasa prin inel" sau "Fac sport in fiecare zi, ma duc la fiecare triathlon, mananc doar batoane proteice si jumatate din prietenii mei de pe Facebook sunt antrenori de fitness". Povestea mea e despre un om normal care a urat orele de educatie fizica din liceu si care a fost determinata [sa-i zicem si "ajutata"] de imprejurari sa imbratiseze diverse forme de activitate fizica si sa realizeze cat de important e sa fii fit.

La 16 ani - orele de sport mi se pareau inutile, nu m-am priceput vreodata la vreun sport [gen baschet sau handball], nu am reusit vreodata sa scot un timp bun la viteza [deoarece ratam startul de panicata ce eram], nu reuseam sa fac 4 ture [800m] la proba de alergat rezistenta; singurele puncte forte au fost la sol/saltea unde reuseam sa fiu flexibila [hehe, nu pot sa zic ca nu m-a ajutat asta in viata:)]. Mentionez ca aceasta lipsa acuta a nevoii de sport si a abilitatilor sportive nu mi-a afectat greutatea, ba mai mult, eram slaba bat.

Mysterious girls

A venit primavara, in sfarsit e soare si bine si poti sa iesi din casa fara pufoaica si fular si fara oribilitati de ugşi in picioare. Ca sa sarbatoresc primavara si Ziua Femeii cum se cuvine, in mod cliseistic, am iesit cu fetele in oras, de 8 Martie, pentru o ciorba, un Campari, un june dezbracat, fite cat cuprinde si multa voie buna.

Sa incep cu inceputul.

Subsemnata, obosita fleasca dupa 12 ore de birou si de solicitare cognitiva puternica, este chemata la datorie in Centrul Vechi la un bar la fel de obosit. Cum veneam direct de la birou, nu tu timp sa ma schimb, sa ma pudrez, sa ma parfumez din cap pana in picioare [clar n-o sa agat nimic]. Prima observatie cand ajung la locul de intalnire: barul era plin doar cu femei. Domnisoare, doamne [macar cu titulatura], tinere sperante sau colectionare de foarte multe primaveri, toate asteptau o seara incendiara, stropita din belsug cu alcool. Mi se pare un lucru aberant si ripostez, cum Dumnezeu sa ma distrez aici doar intre femei? In 2 ore o sa ne scoatem ochii...

Grupul de prietene cu care sunt se mareste considerabil, suntem 20 de femei insetate la o masa, iar chelnerul pare ca nu face fata. Comand si o salata ca sunt lesinata de foame si astept sa se livreze marfa ca sa pot sa functionez in parametrii de vineri seara. Nu cunosc decat vreo 3 persoane asa ca sper sa ma ajute muzica si galagia din bar ca sa nu fiu nevoita sa socializez treaza nemancata.

In timp ce visez la cateva anşoa din salata mea Cesar, se stinge lumina [panica, cum o sa vad eu sa alerg frunzele verzi prin farfurie?] si apar 2 aratari. Specific, 2 tineri al caror obiectiv e probabil sa distreze femeile care au iesit sa sarbatoreasca ziua lor in oras. Se misca "seducator" printre mese [aoleo, sunt dati cu ulei sau de ce naiba lucesc asa?] si isi aleg cate o victima. O nuu, ma mut pe partea cealalta a mesei ca sa nu fiu nevoita sa ma imbrancesc la ei in caz ca m-ar atinge. Incepe show-ul, femeile urla si aplauda, ei se dezbraca de inhibitii, eu visez ca proasta la salata mea. E ciudat cum femeile care aclamau puternic in momentul aparitiei lor, acum se dau pudice si "ranite" de comportamentul depravat la care, rand pe rand, sunt supuse. Dar vai, nu pot sa-ti pun mana pe patratele si nu poti sa ma tragi de par, nu sunt genul asta de femeie. Vai, maricico, ce ma fac acum, uite-l pe el, bombonelul, cum m-a luat pe sus si mimeaza ca ma sprijina doar in...

Will you...

...still love me in the morning?

Obisnuiam sa intreb, desi nu am rostit-o vreodata cu voce tare.

Despre dragoste si alte aiureli

Zi agitata la birou; se lasa cu injuraturi diplomate [da, asa e la corporatisti] si cu sanse foarte mici sa petrec seara alaturi de tanarul [meu] print. Satula de mii de abureli si PowerPoint-uri, ma decid sa raspund la telefonul fix [de obicei il ignor]. E receptia:

"Raluca, ai primit niste flori si un ursulet de plus", zice vocea entuziasmata a fetei de la receptie.

Cuba (libre)

Dupa cum am promis, sunt datoare sa povestesc cum am ajuns pe meleagurile cubaneze si ce minunatii am vazut/ascultat/simtit/mancat/facut pe acolo.

Decembrie 2012 [ultimul decembrie, dupa cum credeau stramosii mayasi] - timpul pentru o binemeritata vacanta [de altfel si singura] la cald si la soare.

Priorities vs want it all

Trec printr-o perioada tare ciudata. Haotica, frustranta si departe de asteptarile mele de la viata. Se numeste perioada want it all si e fundamental gresita. 

Pe scurt, vreau sa fiu campion [intentionat nu am pus femininul] la serviciu, vreau sa fac sport ca disperata, vreau sa am timp si energie pentru oamenii care imi sunt dragi, vreau sa pastrez aparentele cu oamenii care exista in viata mea pur si simplu, vreau sa impresionez si eventual sa intalnesc alti oameni si vreau sa am timp si pentru sufletul meu. Sa le luam un pic pe rand:

- campion la serviciu inseamna sa bagi ca migu' 14/24 fara sa astepti nimic in schimb [experienta personala nicidecum teorie valida]. Inseamna stres si vitamine si si cearcane si proasta dispozitie.

- daca adaugi sport like there's no tomorrow inseamna ambitie, eliminarea toxinelor, tonus bun si un pic de dispozitie buna dar si oboseala si mai multe vitamine

- daca faci un calcul mic pentru primele 2 elemente, timp si energie nu prea mai ai, dar din putinul ramas incerci si perseverezi ca idioata in directia asta

- aparentele le dai dracului

- sa impresionezi nu mai ai pe cine pentru ca nu mai intalnesti oaameni noi [pana si femeile de serviciu si portarii te cunosc si iti zambesc cu mila cand te vad in fiecare seara mancand din laptop la ora 9]

- timp pentru sufletul meu se rezuma la 1 ora in fiecare seara intre spalat pe dinti si somn. Nu tu manichiura, nu tu mers la coafor, nu lalaiala pe Secretul Victoriei, nu scris pe blog, nu facut sex [da, eu consider ca e timp pentru mine si ocazie pentru un zambet tamp].

Vorbesc cu o colega care ma vede daramata la prima ora a diminetii si ii spun ce ma apasa. Reactia ei - mai renunta tu la atata sport!!! Dintre alegerile evident putrede pe care le fac, tu alegi fix sportul?? 

Deci care e treaba? Alegem, prioritizam si noi sau miorlaim I want it all? 

Daca are cineva o solutie castigatoare pentru varianta a doua, sa-mi zica si mie...

This world is watching me...

Haters gonna hate

Tabieturi. Sunt perfect constienta de ale mele si le accept cu seninatate in timp ce le critic pe ale altora. Asa ca sunt viteaza si le scriu frumos ca sa stiu cat de mult trebuie sa multumesc celor care ma suporta asa cum sunt :) Deci:

- imi place sa fac dus cu apa fierbinte. Adica ma intelegi fierbiiinte, desi stiu ca e naspa pentru podoaba capilara. La cata claie am in cap imi imaginez ca e ok sa pierd pe ici pe colo. 

- nu cred ca o sa renunt vreodata sa ma uit la abdomen dupa absolut fiecare masa [chit ca e un pui chinuit chit ca e un mar de doamne ajuta], spre exasperarea tuturor 

- ma obsedeaza vasele nespalate si deci cu orice ocazie spal tot pe unde prind [as merge si mai departe sa spun ca prefer sa spal vasele decat sa gatesc]

- sunt o mare fana a excelului si a lucrurilor organizate; ma ajuta natura job-ului insa si cand plec intr-o vacanta parca as pregati un fisier mic cu de toate [ce facem pe zile, unde sunt muzeele localizate, care e programul, unde e strada de shopping, unde se bea bine, unde suntem pozitionati pe harta si cat ne ia sa ajungem]

- trebuie musai sa mananc de indata ce ma trezesc. De obicei sunt lihnita dupa un iaurt seara asa ca ma culc cu gandul ca ma trezesc si mananc mult. Niciodata nu se intampla sa mananc mult dar nu e rau sa visezi.

- ma relaxeaza foarte tare sa mi descarc nervii injurand. Nu, nu ca un birjar, nu extrem de vulgar, dar asa de comitet. Mironositele nu mi-au placut niciodata.

- imi place sa-mi cumpar pantofi in toate culorile desi nu am nevoie de ei si evident nu-i port. Evident pe asta am lasat-o ultima pentru ca e plictisitor sa auzi acelasi lucru de la orice femeie. 

- imi place sa vorbesc si sa comentez/bomban la orice film. Prietenii mei se jura ca nu mai merg cu mine nicaieri, mie nu mi se pare ca exagerez daca despic firul in 4 la fiecare scena, lansez scenarii, comentez tinuta actorilor si foarte important ma documentez si dupa ca sa pot sa mai emit alte teorii cu privire la film.

Nu-mi vin in cap alte idei acum, sunt sigura ca daca intreb in jur primesc mai multe, dar zic sa pastram misterul...

This world is watching me...

Version 2.0.1.3

Nici nu stiu cu ce sa incep.. cu vacanta din Cuba, cu trilogia Fifty shades of grey sau cu rezolutiile pentru 2013? Parca a trecut asa mult timp de cand impartaseam intamplari stupide din viata mea [da, s-au intamplat in continuare, doar ca nu am apucat sa le scriu].

Bun, zic ca se cuvine sa incep cu bilantul 2012 si cu rezolutiile noului an. Ma apuc sa ma uit rapid peste New year, new resolutions desi stiu prea bine ce am scris si cu cat patos poetic am demarat in anul ce tocmai s-a incheiat. Ca sa o dau scurt, din punct de vedere personal a fost un an minunat [de aici si lipsa povestilor triste, melancolice, de inima rea de pe blog], insa din punct de vedere profesional am fost cam pe langa subiect. Sa nu exagerez, traim vremuri de criza insa nu mi s-a micsorat salariul, nu am fost data afara si nu am mancat mai mult rahat decat mananc de obicei. Insa in continuare nu fac mai mult din ce imi place, nu reusesc sa scap de stres, nu scap de oameni idioti si nu progresez. Stiu ce vreau insa mi-e frica sa fac marele pas. Mi-e frica de schimbare si de noi inceputuri; ma simt ca intr-o relatie reesapata care stiu ca scartaie, ca nu mai e ce-mi place [gen nu mai esti barbatul de care m-am indragostit], ca fac compromisuri si ca incalzesc ciorba la nesfarsit. 

Ca sa inchid tot cu ceva pozitiv [una buna, una rea si inca una buna], am vizitat locuri interesante, nu Peru cum imi propusesem ci Cuba [revin cu detalii], am citit muulte carti [printre care si mai sus numita], am ascultat povesti de viata, am descoperit placerea de a bea un vin bun [duse sunt vremurile cand amestecam vinul ieftin cu Cola] si cred eu ca m-am [mai] maturizat. Am invatat ca familia e cea mai importanta constanta din viata mea si ca oamenii care conteaza te iubesc chiar daca esti slaba moarta sau cu oportunitati pe ici pe colo.

As putea sa derulez o multime de alte lucruri, dar vreau sa ma focusez pe viitor.

Asa ca in 2013 [cine stie, o fi ultimul sau au facut mayasii loc pe piatra?] as vrea tare mult sa:

- iau o decizie din punct de vedere profesional si sa traiesc impacata cu ea

- nu pierd 2 prieteni dragi chit ca trebuie sa-mi calc pe mandrie sau sa imi asum o bataie :)

- ma bucur de nepotelul meu [acum are 2 luni, dar creste ca Fat Frumos]

- sa mi impac stomacul care ma "irita" maxim [ah da si sa merg la toate controalele medicale la care sunt restanta]

- sa-i duc pe ai mei intr-un concediu; merita din plin si nu le-o arat suficient de des

- sa nu mai fac exceluri cu calcule de bani, de costuri, de rate, de economii [ok, blufez, nu am reusit niciodata sa strang - here's your resolution, Batman]

- sa ma judec mai bland si let it loose din cand in cand; am doar 26 de ani si ma port de parca as avea +10 si se termina lumea si eu nu am planul final. 

- sa pornesc ideea de business pe care o tot aman

- sa-i gatesc si eu o masa cinstita tanarului care imi face viata mai frumoasa. Adica nu orez, nu paste, nu omleta, ci o friptura de vita medium rare asa cum ii place. Si eventual sa nu fie talpa de bocanc, dragostea ajuta la multe, dar sexul pe stomacul gol sau consternat merge doar o data :)

si ca tot suntem in sezon: sa achizitionez si eu pantofii aia Jimmy C. de la reduceri de pe net-a-porter. 

Asadar, nu am un moto inteligent pentru 2013, nu pot decat sa go with the flow. Asa ca la 20 si ceva de ani.

This world is watching me...